Flacăra FOTE a plecat prin România

Bogdan Costea
09.02.2013

La o săptămână după aprinderea ei, Torţa Olimpică a plecat sâmbătă într-un tur de 15 kilometri, pe câteva dintre cele mai importante artere ale Capitalei, fiind purtată de o ştafetă formată din aproximativ 70 de persoane.

Cea mai importantă oprire a fost la preşedinţele României, Traian Băsescu, care a primit Ţorţa Olimpică a Festivalului FOTE de la campioana olimpică Sandra Izbaşa, chiar în curtea Palatului Cotroceni. "Mulţumesc Comitetului Olimpic Român pentru capacitatea pe care a avut-o să atragă în România una din cele mai mari competiţii ale tineretului european. Festivalul Olimpic al Tineretului European a fost posibil pe de o parte ca un moment de recunoaştere a contribuţiei României la dezvoltarea mişcării olimpice, a olimpismului, şi în acelaşi timp a fost posibil pentru că au fost oameni în România care şi-au asumat responsabilitatea dezvoltării unei infrastructuri care să permită desfăşurarea lui la Braşov. Şi nu numai Braşov, ci şi Râşnov, Predeal şi alte staţiuni montane. De fapt, ceea ce s-a petrecut acum câteva secunde - predarea flăcării olimpice - este un simbol. Înseamnă continuitate, respect, demnitate, toleranţă, fair-play. Nu în ultimul rând, flacăra olimpică simbolizează respect. Respect pentru cel cu care te afli în competiţie. Este pentru prima dată când flacăra olimpică s-a aprins în Grecia având ca destinaţie România. Ea a mai trecut pe teritoriul României în timpul Jocurilor Olimpice de la Moscova şi Berlin, dar acum e pentru prima dată când în Grecia flacăra a fost aprinsă pentru a rămâne în România cu ocazia Festivalului Olimpic al Tineretului European", a spus Traian Băsescu, preşedintele României.

O serie de vedete ale sportului românesc vor face parte din ştafeta care va purta Flacăra Olimpică a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) pe străzile Capitalei, deschizător de drumuri fiind Ivan Patzaichin, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară. În alte puncte cheie ale ştafetei se vor afla Alin Moldoveanu, care va preda Torţa la Palatul Victoria, Alina Dumitru, la Palatul Parlamentului, Sandra Izbaşa, la Palatul Cotroceni, iar Roxana Cocoş, la Primăria Municipiului Bucureşti. În plus, foste şi actuale glorii ale sportului românesc, dintre care îi amintim pe Florin Zalomir, Alexandru Siriţeanu, Răzvan Martin, Camelia Potec, Monica Roşu, Marius Urzică, Marian Drăgulescu, Gabriela Szabo, Paula Ivan, Maricica Puică, Valeria Racilă, Georgeta Andrunache, Viorica Susanu, Doina Ignat, Leonard Doroftei, Otilia Bădescu, Carmen Bunaciu, Narcisa Lecuşanu, Sorin Babii, sau Laura Badea, vor fi intercalate printre ceilalţi componenţi ai ştafetei.

Duminică dimineaţă, Flacăra Olimpică va pleca din Bucureşti cu destinaţia Predeal, apoi va ajunge la Braşov direct în Satul Olimpic al Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE).

Festivalul Olimpic al Tineretului European, ajuns la cea de-a 11-a ediţie, se va desfăşura în perioada 17-22 februarie. Aproximativ 1.450 de sportivi şi oficiali din 45 de ţări sunt aşteptaţi la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), urmând să fie cazaţi la Poiana Braşov, în "satul olimpic" special amenajat, din care fac parte cinci hoteluri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor