Pasajul Nord-Vest deschide noi frontiere, noi provocări

Peste câteva decenii, zona Arctica va fi complet dezgheţată în fiecare vară. Oamenii de ştiinţă susţin că acea vară va fi în 2030, conform raportului Congresului Statelor Unite.

Experţii spun că acesta este rezultatul schimbărilor climatice şi a noilor tehnologii care permit navelor să acceseze mult mai uşor zona Arctica. Pasajul Nord-Vest a fost deschis în vara anului 2008. De atunci, pasajul este deschis în fiecare an o perioada de 6 săptămâni în timpul verii.

Navele comerciale, de croazieră şi aventurierii profită deja de noua rută nordică.

Ruta Navală Nordică este numită şi pasajul de Nord-Est pe partea Rusiei, devenind disponibil pentru traversare după topirea gheţii.

“Oceanul Arctic devine un ocean obişnuit” a declarat Rob Huebert, profesor asociat la Universitatea Calgary, Canada, acesta a scris pe scară largă legat de suveranitatea regiunii arctice. “Urmează întrebarea, cine are voie să pescuiască aici”.

Nu este vorba doar despre pescuit. zona Arctică are în jur de 22% din producţia globală de petrol, gaze naturale şi alte resurse conform raportului de explorare geologică din 2008 al Statelor Unite, zona Arctică este foarte atractivă marilor puteri ale lumii conform acestui raport.

Odată cu creşterea accesului, puterile care deţin Arctica încep să intre în joc, a declarat Vincent Gallucci, profesor la Şcoala de Ştiinţe Acvatice şi Pescuit în cadrul Universităţii din Washington.

“Multe ţari care nu au de a face cu Arctica, doresc să îi acceseze resursele. Se întâmplă ceva semnificativ aici”, a spus Gallucci.

După ce Rusia şi-a amplasat steagul pe fundul oceanului de Nord în august 2007, alte ţări care au influenţă în zona Arctica pecum Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană şi alte ţări nordice şi-au anunţat de asemenea propria lor politică pentru zona Arctica.

Canada vrea să revendice pasajul Nord-Vest ca ape istorice interne şi a stabilit o linie de-a lungul insulelor Arctice din apropriere. Atât Uniunea Europeană cât şi Statele Unite au contestat cererea prin proteste diplomatice, a spus James Kraska, profesor la Colegiul Naval de Război din Rhode Island. Protestul lor împiedică ca cererea să fie aplicată prin legea internaţională.

Ruşii, care sunt concurenţi agresivi pentru suveranitatea zonei Arctice, au 18 nave pentru spargerea gheţarilor, cea mai mare flota din lume. Ei au pus la înaintare declaraţia Naţiunilor Unite din 2001, legată de resursele subacvatice ale Arcticii, zona Lomonosov Ridge, care se întinde pe aproape jumătate din Arctica.

“Acest resurse sunt imense, iar accesul în Arctica face această regiune foarte importantă din punct de vedere strategic, fiind imposibil ca ruşii să o supraestimeze” a spus Gallucci.

În cazul în care cererea va fi acceptată, teritoriul “nu va fi considerat centrul Moscovei, dar nimeni altcineva nu îl va putea exploata” a spus Kraska. Naţiunile Unite au recomandat Rusiei în 2002 să re-trimită cererea împreună cu mai multe dovezi ştiinţifice. Steagul din 2007 de pe fundul oceanului a făcut parte din expediţia necesară adunării dovezilor pentru suportul cererii.

Pe de altă parte, Statele Unite nu au decât o singură navă operaţională după ce celalalte 2 au depăşit perioada de exploatare de 30 de ani, conform raportului Congresului publicat în aprilie. Senatul Statelor Unite nu a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite “Legea Mărilor (Law Of Sea)”, un tratat legat de drepturile asupra mărilor, ceea ce înseamnă că Washington-ul nu poate să revendice legal resursele aflate la peste 200 mile (zona economică pe care fiecare ţară cu deschidere la ocean/mare o primeşte).

Oricum, Statele Unite este una dintre cele 8 ţări incluse în Consiliul Arctic, un forum internaţional menit să promoveze cooperarea. Celelalte 7 ţări sunt Canada, Danemarca (deţine Groenlanda), Finlanda, Irlanda, Norvegia, Rusia şi Suedia.

“Statele Unite sunt mai degrabă un jucător silenţios. Este mai mult un conflict între Rusia şi celelalte ţări” a spus Kraska.

Statele Non-Arctice sunt îndreptăţite să primească accesul în regiune. China nu a reuşit să dobândească statutul de observator în Consiliul Arctic. Cele 6 ţări care au obţinut statutul de observator sunt Franţa, Anglia, Germania, Olanda, Polonia şi Spania.

Unele ţări incluzând Rusia şi Canada îşi dublează puterea militară pe mare ca efort în iniţiativa de a obţine control asupra regiunii. Raportul Congresului a menţionat faptul că unii observatori au văzut zona ca “potenţială problemă de securitate”.

Armatele mai puternice în zona Arctica pot duce fie la cooperare globală fie la o cursă a armelor, conform celui mai recent raport publicat de Centrul pentru Climat şi Soluţii Energetice, Virginia. Consiliului Arctic nu îi este permis să discute probleme militare, acest lucru poate avea ca rezultat ţări care se grupează în alte moduri, avertizează raportul.

O altă posibilă problemă, exploatarea de petrol şi gaze poate duce la scurgeri de petrol. Tehnologia folosită în zona arctică nu este suficient de avansată pentru a putea face faţă unei eventuale scurgeri de petrol. Scepticii spun că scurgerea BP's Deepwater Horizon în 2010 a avut nevoie de 3 luni pentru a o sigila în Golful Mexicului, un golf uşor accesibil.

În Arctica, consecinţa unei scurgeri de petrol a putea fi pe termen lung, atât de devastatoare şi nu ar fi nimeni care să poată cheltui miliarde de dolari pentru curăţarea zonei” a spus Gallucci..

“În momentul de faţă, Consiliul Arctic este o organizaţie slabă cu autoritate mică. Orice resurse venite din partea unui stat membru au fost pentru nevoile statului respectiv. Deci ar fi puţine resurse pentru a curăţă o eventuală pată de petrol.