PAS: Problemele familiilor cu copii cu nevoi speciale din RM sunt extrem de grave
alte articole
Cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, organizaţia de femei a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) în cadrul unei conferinţe de presă susţinute luni, împreună cu reprezentante ale unui grup de peste 600 de părinţi cu copii cu dizabilităţi din Republica Moldova au atenţionat autorităţile că sănătatea, dezvoltarea şi integrarea copiilor cu dizabilităţi ar trebui să fie o prioritate pentru stat însă în R. Moldova, respectarea drepturilor şi calitatea vieţii acestor oameni rămâne a fi nesatisfăcătoare.
”Guvernarea iresponsabilă, prin atitudinea denigratoare faţă de cetăţeni, marginalizează şi limitează drastic accesul la resursele economice, politice, educaţionale şi comunicaţionale ale cetăţenilor aflaţi în dificultate. Marginalizarea presupune, implicit, discriminare, izolare, etichetare şi, în consecinţă, excludere”, se arată într-un comunicat al formaţiunii.
Potrivit PAS, mărimea pensiei de dizabilitate este sub orice nivel în raport cu necesităţile vitale ale persoanelor cu nevoi speciale. În funcţie de gradul de dizabilitate mărimea acesteia variază de la 646,7 lei MD pentru persoanele cu dizabilitate medie până la 1273,1 lei MD pentru cele cu dizabilitate severă, în timp ce cheltuielile pentru întreţinerea şi asigurarea activităţilor primare de reabilitare depăşesc suma de 10 000 de lei MD. Chiar dacă statul oferă şi anumite prestaţii sociale sub formă de compensaţii, alocaţii, indemnizaţii, ajutor social, valoarea acestora este departe de a acoperi necesităţile reale.
Marcela Adam, vicepreşedinta organizaţiei de femei a PAS a atenţionat că recent, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunţat cu mare fast despre alocarea a 200 de milioane de lei din bugetul de stat pentru un mare proiect denumit „Arena”,” întrucât cei trei copii ai domniei sale nu au unde-şi petrece timpul liber. Mă bucur pentru dumneavoastră, domnule Candu, că aveţi o familie în care copiii sunt sănătoşi, dar ce le oferiţi familiilor, copiii cărora au necesităţi vitale?”
În context, Maia Sandu a ţinut să precizeze că oamenii din R. Moldova se confruntă cu foarte multe dificultăţi, însă problemele familiilor cu copii cu nevoi speciale sunt extrem de grave, de aceea solicită autorităţilor moldovene să dea prioritate problemelor acestora.”Avem o datorie socială, morală şi cetăţenească de a oferi copiilor cu nevoi speciale şanse egale şi de a le face viaţa mai uşoară prin asigurarea unor nevoi de bază, omeneşti.”