Partidul Democrat numeşte miniştri noi. Dodon: Nu voi accepta candidaturile
alte articole
În contextul faptului că liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, a anunţat marţi în cadul unui briefing de presă că şapte miniştri democraţi vor pleca din funcţie, fiind înlocuiţi cu persoane profesioniste, din mediul tehnocrat, preşedintele Igor Dodon susţine că democraţii au încercat să facă o surpriză de proporţii înainte de sărbători, însă cetăţenii nu vor aprecia această surpriză ca fiind pozitivă şi plăcută.
Astfel, noii membri ai Cabinetului de miniştri propuşi de către preşedintele PDM sunt: Iurie Leancă la funcţia de viceprim-ministru pentru Integrare Europeană, Cristina Lesnic - viceprim-ministru pentru Reintegrare, Alexandru Tănase - ministru al Justiţiei, Chiril Gaburici - ministru al Economiei şi Infrastructurii, Svetlana Cebotari - ministru al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Liviu Volconovici - ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului şi Tudor Ulianovschi - ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
”Am văzut în lista candidaturilor mai multe nume cunoscute, de tristă faimă, care s-au compromis politic. Unii dintre aceştia au demonstrat şi inconsecvenţă, şi lipsă de profesionalism, şi oportunism regretabil. Locul unora dintre ei e la răcoare, nu în fotolii de vicepremier”, a comentat pe pagina sa de socializare Igor Dodon precizând că va semna demisia actualilor miniştri, însă nu va accepta noile candidaturi. ”Refuz propunerea democraţilor.”
În opinia şefului statului, majoritatea parlamentară ar comite o eroare serioasă prin aşa-numita reformă de cadre. Este evident că Guvernul devine mai politizat acum. Totul e cusut cu aţă albă, algoritmul e vizibil.
Notabil este faptul că Iurie Leancă, Chiril Gaburici şi Alexandru Tănase au ocupat funcţii înalte în Executiv şi pe timpul guvernării PLDM.