Pariul greşit al lui Cameron. Ce urmează după referendum

Victoria clară a taberei Leave arată că liderul conservatorilor a câştigat o bătălie, în momentul realegerii, dar a pierdut războiul cel mare. În prezent euroscepticii triumfă, şi nu este vorba numai despre Nigel Farage, liderul UKIP, ci şi despre Marine Le Pen şi alţi lideri din alte ţări membre care se grăbesc să se urce pe acest nou val de pulverizare a UE.

Odată deschisă cutia Pandorei, premierul britanic n-a mai putut da înapoi şi a făcut acel turneu diplomatic prin ţările europene pentru aşa zisul său plan de reformă al UE, cu care voia să-şi convingă compatrioţii să nu scoată ţara din Uniune. Liderii statelor europene au acceptat un statut special al Marii Britanii şi o reformă de slăbire a UE, adică au cedat unui şantaj doar pentru a împiedica cu orice preţ Brexitul. Cameron s-a întors acasă şi a început campania pentru Remain, dar alegătorii nu au fost convinşi că acesta a obţinut concesii majore, iar în prezent şantajul s-a întors împotriva Marii Britanii.

Presiunea UKIP, dar şi a colegilor săi, a conservatorilor eurosceptici, l-a forţat pe premierul britanic să folosească referendumul ca pe o încercare de a-i ţine în frâu pe aceştia. Conservatorii s-au prezentat înainte de alegerile parlamentare drept singurii care le vor da britanicilor un cuvânt de spus în privinţa viitorului Marii Britanii în UE. În ianuarie 2013, Cameron a făcut promisiunea fatală că dacă conservatorii vor câştiga alegerile din 2015, se va organiza referendumul. Calculul său a fost însă greşit pentru că a subestimat sentimentele anti-europene ale populaţiei şi a organizat referendumul prea devreme în ideea de a scoate tema de pe agenda politică, deşi la început vorbise despre un orizont de timp până la sfârşitul lui 2017.

Acum guvernul şi Parlamentul britanic nu mai pot face abstracţie de voinţa poporului, iar rezultatul este un mesaj destul de clar: britanicii resping în majoritatea lor modul cum funcţionează şi este condusă acum Uniunea Europeană şi vor să se despartă de aceasta.

Rezultatul referendumului arată, ce-i drept, un Regat Unit puternic divizat între Anglia şi Ţara Galilor care au votat în majoritate pentru Brexit şi Scotia şi Irlanda de Nord, care au votat majoritar pentru Remain şi care acum îşi pun chiar problema să se rupă de Marea Britanie.

Decizia nu este însă reversibilă - aşa cum a afirmat şi Cameron este ”o decizie luată o dată într-o generaţie, o dată în viaţă”. La fel, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, spunea clar că out înseamnă afară şi că UE nu va mai face alte concesii şi oferte Marii Britanii. Oricum având în vedere rezultatul, acordul cu UE obţinut de Cameron prin şantaj pentru a împiedica Brexitul este nul. Merită reamintit că acesta prevedea printre altele faptul că Marea Britanie nu voia să fie în eurozonă şi să se supună regulilor acesteia, dar dorea să poată influenţa deciziile luate de uniunea monetară care ar putea avea impact asupra economiei britanice. Miza principală a britanicilor este să obţină o exceptare privind reglementarea financiară şi să protejeze City-ul londonez ca principal centru financiar.

Un alt punct controversat al acordului era mecanismul de salvgardare, aşa numita "frână de urgenţă”, prin care se permitea Londrei anularea pentru o perioadă de 4 ani a ajutoarelor sociale pentru muncitorii migranţi din alte ţări europene, ceea ce însemna o discriminare a muncitorilor, care pe bună dreptate, în baza libertăţii de circulaţie, au dreptul la tratament egal cu autohtonii.

Şantajul acesta n-a funcţionat. Oricât de grave ar fi efectele Brexitului pentru UE, o rămânere decisă prin şantaj şi încălcarea principiului fundamental ale libertăţii de circulaţie a persoanelor, nu era justificată. La fel, faptul că Marii Britanii i s-a permis să plătească alocaţii pentru copiii ne-rezidenţi ai muncitorilor din UE la nivelul celor din statele de origine era profund discriminatoriu şi incorect. Nu poţi să ţii o ţară cu orice preţ înăuntru. Marea Britanie, prin numeroasele opt-out-uri pe care le avea deja, beneficia de un statut privilegiat participând doar la ce-i convenea, dar încercând să influenţeze şi zonele la care nu contribuia.

În loc să scape de euroscepticii de acasă şi să stingă focul, prin referendum, Cameron l-a răspândit în toată Europa, iar valul populist şi eurosceptic este încurajat pe tot continentul.

Efectele referendumului

Dincolo de faptul că premierul Cameron şi-a furat singur căciula, se pune întrebarea care vor fi consecinţele acestui vot asupra Uniunii Europene. Este acesta un prim pas către dezintegrare sau o oportunitate? Singurul lucru cert este că lucrurile nu mai pot funcţiona ca până acum şi ceva trebuie să se schimbe la nivelul UE. Există două căi pe care Europa poate s-o apuce, două curente: cei care consideră că accelerarea integrării politice în direcţia Statelor Unite ale Europei este singura soluţie pentru gestionarea mai eficientă a unor noi crize şi cei care optează pentru renaţionalizare.

Adepţii aprofundării integrării susţin că UE nu este suficient de eficientă în găsirea unor răspunsuri adecvate la marile crize precum cea a monedei euro sau cea a refugiaţilor, iar acest lucru nu poate fi corectat decât prin cedarea şi mai multor competenţe şi suveranitate de către statele membre. Acest curent merge pe ideea că odată ieşită Marea Britanie se creează o oportunitate pentru constituirea unui nucleu dur de state care vor să creeze o uniune politică aprofundată. Problema este că în această ecuaţie statele estice precum România ar intra în paradigma Europei cu două viteze şi a periferiei care nu ar putea să ţină pasul cu nucleul.

Deocamdată, lideri importanţi ai UE consideră însă că nu pot răspunde astfel votului de blam dat de britanici Uniunii. ”Nu putem să cerem pur si simplu mai multă integrare ca răspuns la Brexit”, a spus de pildă influentul ministru de Finanţe german Wolfgang Schäuble pentru Spiegel. Şi Jean-Claude Juncker, preşedintele CE, declarase înainte de referendum, că în caz de Brexit ”nu este realist să insişti pe aprofundarea eurozonei”.

Totuşi nu prea există altă soluţie. E adevărat că Uniunea trebuie să comunice altfel cu cetăţenii din statele membre, să schimbe percepţia de birocraţie îndepărtată de la Bruxelles, să ţină cont de vocea poporului, dar alternativa la mai multă integrare este prăbuşirea şi dezintegrarea. În acest moment, Marine Le Pen, Geert Wilders şi Nigel Farage sărbătoresc un precedent periculos de care vor să profite, iar valul populist, extremist şi eurosceptic va continua să se extindă în Uniunea Europeană, atâta vreme cât lideri fără viziune şi fără charismă conduc o construcţie birocratică, care pare tot mai departe de cetăţean. Propaganda rusească şi agenţii plătiţi ai Kremlinului vor continua şi ei să alimenteze aceste forţe centrifuge menite să dinamiteze UE din interior.

În acest context, anunţarea demisiei lui David Cameron nu mai are cum să înlăture un trend periculos de dezintegrare la nivelul UE. În loc să scape de euroscepticii de acasă şi să stingă focul, prin referendum, el l-a răspândit în toată Europa, iar valul populist şi eurosceptic este încurajat pe tot continentul, cu efect de bumerang. Pariul liderului conservatorilor a eşuat lamentabil, iar acum întreaga Uniune se clatină.