Papahagi cere trei candidaţi la Cotroceni: Unul din partea demenţilor suveranişti, dar nu Georgescu, al doilea PSD şi ultimul de la partidele de dreapta
Filozoful Adrian Papahagi a opinat, într-o intervenţie la postul B1 TV, că cel mai bine ar fi să fie trei candidaţi principali la alegerile prezidenţiale: unul din partea suveraniştilor, unul din partea PSD şi unul din partea partidelor de dreapta.
Jurnalistă: A tulburat foarte tare apele în partide şi în coaliţii anunţul privind candidatura lui Nicuşor Dan. Va reuşi oare să coaguleze partidele astea, chiar dacă acum nu vor, că acum negociază guvernul şi au alte gânduri acolo, la ciolan? Dar mai târziu poate să vină în spatele lui Nicuşor Dan sau să-şi pună un candidat de paie, de fapt, şi să fie Nicuşor cel pe care îl susţin real?
Adrian Papahagi: Sincer să fiu, habar n-am. Eu am observat şi am scris-o pe Facebook de când s-a dus Nicuşor Dan şi la lansarea lui Lasconi, şi la lansarea lui Ciucă, şi la lansarea lui Orban, şi a spus foarte abil, chiar viclean aş zice, că el a votat cu unul dintre ei, dar nu se ştie cu care, ca să menajeze prieteniile cu toţi. Am observat că el pregăteşte o mişcare şi am zis: "Fiţi atenţi la Nicuşor Dan." Dar, ca şi Theodor Paleologu, nici eu nu mă gândeam că el ar sări pe oportunitate chiar acum. Probabil nici n-ar fi sărit dacă alegerile ar fi mers normal, cum probabil nici ceilalţi prieteni ai mei n-ar fi luat în calcul dacă am fi avut nişte alegeri normale.
Şi eu cred că Nicuşor Dan ar trebui să demonstreze întâi ceva la Bucureşti, fiindcă, sincer, te-ai bătut un deceniu să salvezi Bucureştiul şi acum, când eşti pe cale să-l salvezi şi ai al doilea mandat de consolidare, după primul în care ai făcut curăţenie, ai eliminat toată corupţia lui Firea, ai lucrat în subteran, şi prin subteran nu mă refer la servicii, ci la canalizare, şanţuri, nu ştiu ce, metrou, acum, în sfârşit, poţi să faci să arate şi la suprafaţă cât de cât comparabil Bucureştiul cu Clujul, pe care totuşi Boc l-a adus la un nivel foarte bun, sau cu Bihorul, fiindcă, vedeţi, şi Bolojan a stat în politica locală până când a demonstrat ceva în acel oraş şi în acel judeţ. Astăzi, Oradea are centuri de ocolire făcute exclusiv prin resurse locale, nu au luat banii de la guvern, deci a plecat de acolo lăsând judeţul şi oraşul duduind. Dacă Nicuşor pleacă, arată că Bucureştiul, pentru el, era doar o trambulină.
Şi mai sunt şi alţi prieteni ai mei, alţii care lasă rectoratul şi-l văd ca o trambulină. Mie nu-mi place chestia asta, sincer, adică, dacă oamenii te-au ales să faci ceva, du chestia aia până la capăt: te-au ales rector, fii rector până la capăt; te-au ales ministru, fii ministru până la capăt; te-au ales primar, fii primar până la capăt.
Jurnalistă: Dar e un context, adică nu suntem în alegeri normale.
Adrian Papahagi: Asta îl arată că e politician bun. Atenţie, politician nu ştiu dacă e capabil să ia voturi, deşi la Bucureşti le-a luat. Bun, e politician bun şi simte oportunităţile, ca de altfel şi colegii şi prietenii mei. Bravo lor! Pe de altă parte, ştii, opportunity knocks. Dar, pe de altă parte, o să vedem dacă el e acceptabil.
Eu cred, principial, că în acest moment ar trebui să avem trei candidaţi. Unul o să fie din partea demenţilor suveranişti, şi sper să nu fie Georgescu, acela sper să ajungă unde îi este locul. Vom vedea pe cine vor pune, oricum sunt toţi lamentabili. Al doilea ar trebui să fie al partidelor zise cât de cât de centru-dreapta, incluzând aici, cu mari concesii, şi USR, pe care eu l-am considerat tot timpul de centru-stânga.
Dar, în fine, devine liberal într-un sens modern. Eu cred că PSD ar trebui să aibă propriul candidat. Deci cred că ar trebui să fie trei mari candidaţi care să se înfrunte.
Acum, dacă toate partidele zise europene, sau oricum anti-AUR, au un singur candidat, candidatul AUR, POT etc., va intra automat în turul 2. Atenţie, va intra automat. Deci noi ne micşorăm singuri şansele. Dacă avem trei candidaţi şi avem doi candidaţi puternici, unul la socialişti, să-şi găsească şi ei un om decent, şi unul pe dreapta, aceştia doi ori vor intra cu suveranistul, ori poate avem norocul şi intrăm amândoi împreună şi suveranistul nu intră.