Paleologu: Am avut un fals salvator, Georgescu. Acum parte din societate caută un salvator care să ne salveze de salvator

Theodor Paleologu (YouTube Screenshot)
Andrei Pricopie
20.12.2024

Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu a fost întrebat din nou, la postul B1 TV, dacă este interesat de o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale.

Jurnalistă: Vreau să te mai întreb ceva, te întreb direct pentru că a apărut numele tău de foarte multe ori şi eu aici am dezbătut cu invitaţii mei. Ai mai candidat şi în 2019. Nu facem niciun secret. Te gândeşti, iei în calcul, dacă lucrurile s-ar aranja foarte clar, să candidezi?

Theodor Paleologu: E aiurea să iau în calcul aşa ceva. Anul ăsta au fost două propuneri în acest sens şi în iunie şi în septembrie. De ambele dăţi am zis pas din motive pe care le-am explicat public. Nu atât personale, cât profesionale. Casa Paleologu a crescut foarte mult. Avem mai mulţi angajaţi, avem mai multe contracte, foarte multe călătorii. Nu pot să mă arunc aşa în orice fel de aventură politică.

Acum s-a schimbat cu totul situaţia şi trebuie consolidată democraţia în România. Nu mai e vorba de Casa Paleologu, ci de soarta democraţiei în România. Nu pretind că aş fi vreun salvator. Asta ar fi ridicol.

Am avut un fals salvator, Georgescu. Şi acum s-ar părea că parte din societatea românească caută un salvator care să ne salveze de salvator. Şi mitul salvatorului e foarte periculos, de fapt, din punct de vedere politic. Deci eu sunt disponibil, dar deocamdată n-am primit decât câteva semnale, de la Kelemen Hunor, apoi câţiva din PNL, câţiva din PSD şi atât. Nu am vorbit nici cu Bolojan, nici cu Ciolacu, nici cu Lasconi. Şi deocamdată nu par foarte preocupaţi să vorbească cu mine.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor