Pălăria de-a lungul vremurilor

În viaţa zilnică o găsim mai rar, uneori este înfundată pe ochi din cauza frigului, sau este trasă pe nas sub soarele arzător pentru a nu ne arde pielea, invocându-se ca scuză necesitatea. Astăzi puţini încearcă s-o poarte, doar la un eveniment, în semn de sărbătoare sau poate fi o îndrăzneală sau o curiozitate pentru cei ce se amuză cu accesoriile modei.

Este ştiut că pălăria este utilă ca şi căciula sau umbrela, preluând de multe ori şi alte funcţii cum ar fi cea de conţinător de buzunare sau lingură de voiaj în panglică sau chiar de pat, după cum putem vedea la pelerinii japonezi, care purtau o foaie de rogojină pe creştet legată sub bărbie şi care seara era desfăşurată folosind drept aşternut. Şi cu toate nevoile oamenilor, nu explică nici pe departe uimitoarea varietate de forme apărute de-a lungul veacurilor, care la prima vedere pare doar rodul fanteziei şi a dorinţei de noutate dar, după o privire mai atentă, putem observa anumite semnificaţii adânc înfipte în realităţile vremii, încât s-ar putea rescrie istoria lumii pornindu-se de la pălării.

Forma pălăriei este determinată de funcţia de protecţie, iar cea de comunicare vizuală este îndeplinită de întregul costum, prin care omul şi-a creat un înveliş artificial la fel de grăitor ca şi cuvântul. Din timpuri străvechi găsim pe creştetul şefului de trib sau al vrăjitorilor, frunze sau pene care-i împodobesc, iar pe fruntea celor „din frunte” de la tiarele Egiptului Antic, la coroanele Evului Mediu şi aşa mai departe. Multe secole pălăria a impus, acceptat şi respectat locul fiecărui individ în cadrul unei colectivităţi, divulgând în cadrul nobilimii rangul social ce-l deţinea fiecare.

În Europa, numărul şi forma frunzelor coroanei reprezenta gradul de nobleţe, în societatea feudală chineză bumbul din vârful tichiei varia în mărime şi culoare după funcţia deţinătorului, ca şi echivalent al însemnelor militare actuale. Pălăria a slujit multă vreme dorinţei de afirmare şi de diferenţiere de plebe, manifestându-se prin supradimensionarea staturii obţinută în primul rând prin înălţimea pălăriei.

Pălăria reflecta deosebirile de rang şi funcţie dar şi pe cele de sex. În vremurile de afirmare a femeilor, a apărut moda unisex, permiţând dăruirea reciprocă între iubiţi şi iubite a pălăriilor cu pene, cât şi a gulerelor de dantelă, cum se întâmplă în sec.XVII în Olanda.

Pălăria olandeză din fetru moale poate ilustra multe pagini de luptă pentru libertate de-a lungul secolelor. La origine era pălăria ţărănească, cu borul larg, cu forme ondulate de ploaie şi vânt, care apare în picturile înfăţişând ţărani, semnate de Bruegel şi Velasquez. Oamenii de la oraş au preluat pălăria ţărănească, arborând-o în semn de protest împotriva nobilimii, iar în sec.XVII, prima republică burgheză „viitoarea Olandă”, a adoptat această pălărie în costumul civil şi militar, lansând moda ei în întreaga lume. La popularizarea ei au contribuit Rembrandt cât şi muşchetarii francezi. Aceeaşi pălărie a îndeplinit un rol similar în ţara noastră, fluturată cu gesturi largi de Nicolae Bălcescu; semnificaţia revoluţionară a pălăriei de fetru moale era bine cunoscută de autorităţile din întreaga Europa, dovadă fiind conflictul ce l-a avut Liszt cu poliţia, datorită unei pălării primite cadou de la Wagner.

Prin posibilităţile ei de expresie pălăria, devine un fapt de cultură şi deseori o lucrare de artă. De-a lungul timpului, pălăria a ajuns deseori la o existenţă relativ independentă, afişând forme simbolice ce au dominat la un moment dat peisajul cultural. Astfel cilindrii şi sferele perfecte ale tiarelor înalţilor demnitari ai Imperiului Bizantin, aveau echivalente în calotele semisferice ale monumentelor din marmură. Putem spune că orice pălărie fie ea cea mai banală, cuprinde elemente poetice a căror descifrare începe cu citirea imaginii. De pildă când „ţilindrul” rigid, negru şi lucios a fost comparat cu un coş de fabrică, nu întâmplător purtătorii au fost tinerii industriaşi. Pentru femeia floare sensibilă şi misterioasă din epoca 1900, creatorii de modă au realizat pălării ca nişte mici coşuri pline de roze în culori suave.

Privind în urmă şi răsfoind istoria costumului ne întrebăm: unde ne sunt pălăriile? Odată cu venirea democraţiei, pălăria nu mai cunoaşte îngrădiri de rang, vârstă, sex, naţionalitate, iar creaţia artistică ar trebui să se desfăşoare cu o libertate nemăsurată. Imaginaţia creatorilor de modă, stimulată de experienţele trecutului, se manifestă în parade de modă prin apariţii fascinante sau ciudate uneori, dar în viaţa zilnică observăm o mare reţinere. Se poartă doar puţine tipuri: gluga ciobănească, boneta tricotată sau bascul marinar, pălăria cu bor ca varianta văcarilor americani, sau îmbrăcată peste broboadă ca ţăranii sud-americani.

Privind în viitor în domeniul pălăriilor, ar trebui să înceapă domnia criteriilor artistice, iar imaginaţia şi fantezia creatorilor să împrospăteze şi să înfrumuseţeze figura oamenilor. Cu tot acest declin al pălăriilor, nu trebuie să uităm totuşi că moda şi eleganţa Casei Regale Britanice atrage tot timpul atenţia asupra stilului şi tendinţelor în linia pălăriilor. Fie că este vorba de un concurs hipic (curse de cai), de un eveniment major, de o aniversare naţională sau regală, atunci este momentul când poate fi văzută o adevărată paradă de pălării, care mai de care mai sofisticate mai colorate şi ingenioase, care te lasă fascinat sau perplexat de linia artistică. Acum, în epoca vitezei, totul se transformă, se simplifică, frumuseţea în ţinuta vestimentară a cam dispărut , sărăcia se aşterne cu paşi repezi mai peste tot (din cauza crizei generale), iar oamenii nu mai au timp nici să admire măcar „defilarea pălăriilor” la anumite evenimente.

Este trist dar adevărat, că omenirea se îndreaptă spre ceva din ce în ce mai stilizat şi lineal, ce nu mai are nici formă şi nici stil. Se repetă şi se copiază pe rând anii 60, 70, 80, 90, şi apoi probabil că o vom lua de la capăt.

Purtaţi pălării dacă le aveţi, dar nu uitaţi că acest lucru implică o atenţie deosebită asupra ţinutei vestimentare.

Bibliografie: „Istoria Stilurilor şi a Costumului: Artă, Stil, Costum” de ADINA NANU