Istoria modei Eco

New York Times publica în trecut un articol intitulat “Mişcarea verde din lumea modei”, în aceeaşi lună în care ulterior, revista Vogue anunţa apariţia unui nou trend orientat spre mediu. Show-urile recente ale Normei Kamali prezintă modele purtând tricouri imprimate cu slogane precum: “Echipa Anti Ploi Acide” sau “Copiii Pământului”. Înainte de venirea verii, Katharine Hamnett, creatoarea de modă vestită pentru tricourile sale cu slogane politice şi despre etică, vorbea deja Naţiunilor Unite împotriva abuzurilor asupra mediului comise în industria modei.

Toate acestea aveau loc în 1990.

Sămânţa modei sustenabile a fost plantată la începutul anilor ’90, iar conceptele reciclării şi a materialelor biodegradabile au început să fie tot mai prezente în conştiinţa oamenilor. La Paris, Xuly-Bet (aka Lamine Kouyaté, designer născut la Malian) încerca să dea o utilitate nouă pledurilor vechi, rochiilor din lycra sau pantalonilor găsiţi în pieţele de vechituri, combinându-le în creaţii noi. Martin Margiela, minunea din Antwerp, îşi construia şi deconstruia propriile creaţii mai vechi, iar în Milano, Giorgio Armani, maestrul costumelor, începea să experimenteze cânepa pe care a întreţesut-o în creaţiile sale.

Schimbarea ecologistă reală şi de durată a prins greu rădăcini. În primul rând designerii s-au lovit de problema clienţilor sceptici, trebuind să-i educe. Provocările comerciale ale “înverzirii” pieţei au fost mari de asemenea, iar cererea era slabă în ciuda vâlvei create în jurul ideii.

Stilul a fost un alt factor major. Deşi erau departe de originile hippie de tip sac de cânepă, piesele de îmbrăcăminte vândute sub eticheta “eco fashion” sau “moda verde” mai aveau mult până să devină chic.

Moda eco a început să nu mai fie o glumă şi să devină afacere profitabilă în 2002, odată cu apariţia brand-ului Stella Mccartney. Femeia mccartney nu purta blănuri sau piele, iar îmbrăcămintea era inspirată din costumele etnice, ceea ce a atras celebrităţile.

În 2005 Vogue a pus sub lumina reflectoarelor colecţia Edun, o marcă responsabilă faţă de mediu şi societate create de Rogan Gregory de la Loomstate şi reprezentată de Bono, cântăreţul de la U2 şi de soţia acestuia Ali Hewson. Bono a declarat în Vogue că: “vrem să-i facem pe oameni să fie conştienţi de etichetele produselor…unde au fost făcute, cine le-a făcut, cum au fost făcute”.

Piaţa modei eco a luat o nouă înfăţişare atunci când în 2007, celebrităţi mari au fost văzute purtând tot mai mult produse eco-prietenoase. Kate Bosworth purta în mod regulat cupro slips de la Organic sau denim ecologic de la FIN. Supermodelul anilor ’90, Shalon Harlow a apărut în reclame pentru Noir, o marcă de avangardă eco-etică din Copenhaga. Chiar şi Barney şi-a întins covorul verde pe etajele cu magazine prezentând marca Barneys Green, iar vitrinele magazinelor abordau des teme precum reciclarea. Directoarea de modă de la Barneys, Julie Gilhart, a declarat pentru Women’s Wear Daily că “nu este un trend...un trend este ceva ce se stinge. Este o mişcare”.

Primăvara aceea i-a adus designer-ului Anya Hindmarch titlul de arbitră eco-cool, atunci când ingenua Keira Knightley a fost văzută purtând o sacoşă Hindmarch crem cu maro cu inscripţia “nu sunt o pungă de plastic”. Articolul cu aspect retro s-a epuizat din magazine în câteva ore în Londra şi New York şi a fost subiectul unei învălmăşeli în Taiwan. Aşa a apărut moda sacoşei reutilizabile. În toamna anului 2007, sacoşa etnică FEED a devenit ultimul simbol al statutului de ecologist la modă.

În sfârşit ceea ce a părut multora să fie un trend trecător, a înflorit într-un mod de viaţă transcultural. “Verdele este noul negru”, a devenit zicala momentului. Cu susţinere din partea vedetelor interesate de ecologie precum Cameron Diaz şi Gisele Bundchen, a devenit cool să fii ecologist. De tendinţa aceasta au profitat mulţi, devalorizând sau folosind abuziv termenii: organic, fair trade, sustenabil, artizanal, etc. pentru a păcăli ecologiştii creduli. Consumatorii ştiu deja de existenţa termenului greenwashing (spălarea creierului verde).

Surse de inspiraţie:

1. “Mişcarea verde din lumea modei” de Woody Hochswender. The New York Times, 25 martie 1990. http://www.nytimes.com/1990/03/25/uş/the-green-movement-in-the-fashion-world.html?scp=117&sq=environment fashion&st=nyt
2. “Curentul conştiinţei” de Robert Sullivan. Vogue, martie 2005. http://archive.vogue.com/Desktop/#/20050301/524
3. “Scopul Barneys: Verdele la rang de lux” de Sharon Edelson. Women’s Wear Daily, 26 februarie 2007.