Pactul cu "Diavolul" al politicienilor români
alte articole
Unul după altul, politicienii noştri se perinda pe la DNA, acea "Golgota" a foştilor şi viitori miniştri la Transporturi, unde, după ce se termină cu CFR Marfă, vor mai fi multe, multe alte privatizări de păstorit, vânzări de trenuri, închirierii de hale, demontări de şine, reabilitări tronsoane căi ferate etc. Mai sunt încă multe lucrări ne-executate la transporturi, multe contracte de semnat şi multe, multe şpăgi de dat şi luat.
Pe la DNA a trecut nu demult Fenechiu, care, dacă am avea un Guiness Book de România, ar câştiga " gloriosul" titlu de "primul ministru al României cu dosar penal", şi pe acolo trece azi şi Silaghi, fost viitor ministru al unui minister ce capătă, uşor, uşor, o faimă de cuib al "puscariabililor"USL.
Relu Puşcărelu', cum l-au numit pe Fenechiu băieţii de la Kamikaze, a fost condamnat, după o serie de vizite asidue la DNA, la 5 ani de închisoare. Deoarece, ca înalt funcţionar funcţionar public, Fenechiu, s-a făcut vinovat de abuz în serviciu, cauzând statului (în dosarul Transformatorul) un prejudiciu care se ridică la peste şapte milioane de lei, s-a ales cu o sentinţă de 5 ani de închisoare. Care va fi soarta lui Silaghi, nu se ştie, drumurile lui la DNA abia au început, astăzi fiind ziua 1 când fostul viitor ministru discută cu procurorii, în calitate de învinuit.
Silaghi este acuzat de DNA că a pretins şi primit de la omul de afaceri Nelu Iordache, suma de 200.000 de euro, angajându-se ca, în schimbul sumei cu pricina, să facă uz de influenţă sa în favoarea lui Iordache, în relaţie cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA. Silaghi este "ieftin", el nu a auzit că şpăgile în România, pentru cine se respecta, încep de la milionul de euro în sus? Cum de Silaghi, ca ditamai ministru la Transporturi, a luat pentru a influenţa ditamai membri CNADNR, o şpagă mai mică decât judecătoarea Veronica Cîrstoiu, care pentru un amărât de verdict în dosarul Dinel Staicu, a cerut 1.200.000. euro? ...
O sumă atât de mică, cât pentru un apartament de mega lux, a blocat un drum atât de mare către un minister atât de râvnit.
Mă rog, treaba fiecărui potenţial fost viitor ministru câţi bani cere pentru influenţa lui.
Puşcăriabilii de ieri, miniştrii de mâine
Comentând numirea lui Silaghi la Transporturi, Monica Macovei - fost procuror în Parchetul ICCJ până în anul 1997 şi fost ministru al Justiţiei între decembrie 2004-aprilie 2007 adresa pe blogul personal, naţiunii, o întrebare trist retorică, legată de nominalizarea lui Silaghi.
Dna Macovei se/ne/ întreba: "USL nu are candidaţi nepătaţi şi profesionişti pentru postul de ministru al Transporturilor ? USL nu are candidaţi care în cariera lor să fi făcut ceva pentru români şi să fi urmărit interesul public? Ce a făcut Silaghi pentru români şi România? Eu îmi amintesc cum făcea exact invers înainte de aderare, adică tot încerca să pună mâna pe Registrul Comerţului, deşi asta ducea la imposibilitatea aplicării mai multor directive europene privind societăţile comerciale şi, deci, primejduia aderarea României la UE".
Mi-e greu să ştiu ce are şi ce nu are USL în materie de resurse umane, dar discutam recent cu cineva despre cel ce i-a propus miniştri, premierul VV Ponta, şi despre suspiciunea de crimă care planează asupra premierului român.
Pentru cei care nu cunosc povestea la care fac referire, Ponta a fost singurul suspect în dosarul 117/P/2002, dosarul morţii procurorului Panait. Aceeaşi ante menţionată Monica Macovei i-a cerut recent comisarului european pe probleme de Justiţie, Viviane Reding sprijin pentru redeschiderea controversatului dosar 117/P/2002.
Cristian Panait instrumenta câteva dosare "delicate" de corupţie care, titrează presa, vizau politicieni apropiaţi prim-ministrului de atunci, Adrian Năstase, precum Viorel Hrebenciuc şi Rodica Stănoiu şi oameni de afaceri precum Ovidiu Tender, cel care a falimentat total Rafo Oneşti, printre altele.
Panait a murit extrem de suspect, căzând de la balconul apartamentului în care locuia cu mătuşa sa. Ultimul om care îl văzuse - ba chiar vizitase acasă - "conducătorul celui mai cinstit guvern din istoria României" - VV Ponta.
Se pare că puţin înainte de moartea sa, Panait a luat decizia de a dispune neînceperea urmăririi penale în cazul unui coleg de breaslă, procurorul Alexandru Lele, aflat pe lista neagră a lui Adrian Năstase, la vreme aceea, premier. Lele ordonase arestarea lui Adrian Tărău, fiul unui important sponsor al PSD la alegerile din 2000. Adrian Năstase, a intervenit asupra justiţiei, spunând că "nu crede în arestările de vineri seară". Tărău a fost eliberat şi a fugit în SUA, iar Lele a fost acuzat ulterior de fapte de corupţie.
După ce a comis greşeala fatală de a afirma că "nu crede în vinovăţia lui Lele", pe 10 aprilie 2002, procurorul Cristian Panait a căzut convenabil de la balcon, de la etajul 10.
Deşi iniţial pe lista de suspecţi apărea un singur nume, aţi ghicit, al lui VV Ponta, cazul a fost clasat ca sinucidere. Mătuşa lui Panait are însă o altă versiune. Ea a declarat că ultimul om care l-ar fi vizitat pe nepotul său, cu puţin înainte de incident, a fost colegul acestuia, Victor Ponta. Şi a mai spus (declaraţie care îţi răceşte sângele în vine) că: "Ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la el au fost: câinele asta de Ponta m-a omorât!"
La scurtă vreme după "sinuciderea" lui Panait, procurorul pe atunci VV Ponta, în vârstă de doar 30 de ani, a fost promovat şef al corpului de control al Primului-Ministru Adrian Năstase, devenind o speranţă a politicii României.
Concluzia discuţiei pe care o purtăm pe tema "cum e posibil ca un potenţial ucigaş să ajungă prim ministru" a fost: "cu cât eşti mai şantajabil, cu atât eşti mai bun de promovat ca politician". Pentru că cei ce te numesc în funcţie vor avea pârghiile necesare pentru a te manipula în voie. Cu cât este mai mare oroarea pe care ai comis-o, cu atât mai mic este riscul de a nu răspunde la comenzile Stăpânilor.
Mi s-a părut interesant, în contextul dat, un comentariu făcut de procurorul Lele acum un an, într-un interviu acordat revistei Kamikaze. Vorbind despre pseudo-tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase:
"Adrian Năstase a acţionat la comandă în acest caz, ceea ce dovedeşte că este o creatură a acestor servicii [secrete]. Probabil a ajuns la scadenţă şi contractul lui cu Diavolul şi s-a trezit în această fază, în care răspunde pentru multele infracţiuni pe care le-a comis. Şi el, şi Rodica Stănoiu, dovedită colaboratoare a serviciilor secrete, au pe conştiinţă ne-determinarea cauzei morţii lui Cristian Panait."
Mie, să fiu în locul lui Ponta, mi-ar fi tare frică să nu vină într-o zi şi scadenţa mea...Cu siguranţă, când faci pact cu Diavolul iar acesta îţi comandă crime, vine şi ziua când, "nu eşti cuminte" sau valoarea ta de întrebuinţare scade. Atunci vei plăti.
Până să vină ziua scadenţei, Ponta e obedient. Şi cunoscând principiul "şantajabilul potrivit la locul potrivit", se înconjoară cu un anturaj potrivit: Liviu Dragnea: DNA, Robert Negoiţă: DNA, Sebastian Ghiţă: DNA, Valentin Preda: DNA şi lista poate continua cu primarii găsiţi incompatibili de ANI, cu politicieni de ieri şi de azi aflaţi în puşcăriei şi cu alţii ale căror dosare sunt de mult pe rol.
Între timp, ţara merge strună. Sunt noi privatizări pe rol şi umblă tare zvonul că VV Ponta va candida ca preşedinte!