Originile Pomului de Crăciun

Pomul de Crăciun este un împrumut din lumea Europei apusene. Mai exact, acest obicei aparţine lumii germane păgâne sau chiar ariane, de la care treptat, treptat a pătruns în sânul popoarelor creştine.

Astfel în secolul al XV-lea îl găsim la Strassburg, unde se practica obiceiul împodobirii caselor cu brăduleţ, în Alsacia şi Lorena, dar nu la Crăciun, ci de Anul Nou. Din Alsacia pătrunde în Franţa la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca şi în Spania, Italia, Elveţia. Poate că la origine este numai obiceiul popoarelor nordice de a împodobi casele la sărbătorile Crăciunului, cu ramuri de brad şi de vâsc, care cu timpul a devenit tradiţie, transformându-se în Pomul de Crăciun.

Pe calea protestantismului şi a catolicismului a pătruns şi în Orient.

În unele părţi ale Rusiei se obişnuia ca ajunul Crăciunului să fie serbat în mijlocul unei păduri de brazi, unde - cel mai frumos dintre ei - era împodobit. Ornamentarea se făcea cu lumânări aprinse şi era încărcat cu daruri: fructe, flori, paneraşe sau cutii cu bomboane, jucării, dantele, etc.

La noi găsim acest obicei al împodobirii unui pom sau a unei ramuri verzi numai la nuntă (bradul de nuntă) sau la moartea unui flăcău sau a unei fete mari.

Ca datină de Crăciun, se pare că până la sfârşitul secolului XIX se întâlnea numai în casele nemţilor ce locuiau în oraşe. După primul război mondial însă acest obicei s-a răspândit pe tot teritoriul ţării. În zilele noastre este cel mai îndrăgit obicei practicat la oraş la fel ca şi la sat.