Originile îndepărtate ale tocurilor înalte, un accesoriu pentru bărbaţi

Pantofii cu toc înalt sunt folosiţi acum doar de femei, însă istoria ne arată că nu întotdeauna a fost aşa. În realitate pantofii cu tocuri înalte au fost folosiţi de bărbaţi în diferite perioade ale istoriei. Cu toate că azi folosim tocurile pentru raţiuni estetice, în trecut ele se foloseau din alte consideraţii.

În istoria, înălţimea pantofilor ajuta la diferenţierea clasei sociale din care făcea parte purtătorul lor.

Nu este clar unde au apărut prima dată tocurile, este posibil ca ele să fi fost folosite de actori în Grecia antică. ”Kothorni” era un tip de încălţăminte purtată în jurul secolului al II-lea î.Hr. Aceştia aveau platforme înalte de lemn sau plută, de 8-10 cm. Înălţimea pantofilor indica statutul social sau importanţa personajului interpretat. Cu alte cuvinte, tocurile nu erau folosite pentru estetică, ci doar pentru uzul unui grup profesional, precum cel al actorilor.

Tocurile au reapărut apoi în Evul Mediu în Europa. În acest timp, atât bărbaţii cât şi femeile foloseau un tip de încălţăminte, numită "sanda". Străzile oraşelor Europei medievale erau murdare iar pantofii din acea epocă erau delicaţi şi scumpi. De aceea, pentru a evita distrugerea lor, bărbaţii şi femeile purtau aceste sandale. În timp ce sandalele se foloseau pentru că erau practice, o altă încălţăminte europeană se folosea pentru că era simbolică.

Astfel, ''chopines'' era un tip de pantofi folosit de femeile din societatea veneţiană între secolele XV şi XVII. Cu cât aceştia erau mai înalţi, cu atât era mai înalt statutul social. Uneori, ''chopines'' ajungeau chiar la 50 cm înălţime, şi după cum ne imaginăm, nu erau deloc practici. Astfel că femeile aveau nevoie de însoţitoare care să le ajute să-şi menţină echilibrul. Dar bogăţia şi statutul social nu se demonstra doar prin înălţimea pantofilor, ci şi prin faptul că aceste femei bogate aveau slujnice care le ajutau. Sandalele şi aceşti chopines erau nişte platforme fără tocuri.

Pentru a găsi pantofi cu tocuri moderne, trebuie să lăsăm în urmă străzile Europei medievale şi să călătorim în estul Persiei. Nu se cunoaşte cu exactitate când s-a început utilizarea tocurilor în Persia, dar inscripţiile găsite pe un vas de ceramică sugerează că de prin secolul al IX-lea. De exemplu, regăsim folosirea tocurilor la birjarii persani pentru că le permiteau să-şi menţină picioarele înăuntrul scării trăsurii.

La sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea, mulţi diplomaţi persani au fost trimişi în Europa de şahul Abbas I al Persiei, pentru a obţine alianţa împotriva unui inamic comun, Imperiul Otoman. Se spune că după întâlnirea cu perşii, aristocraţii europeni au adoptat tocurile ca simbol al masculinităţii şi al statutului social.

În secolul al XVII-lea, femeile foloseau, de asemenea, tocurile, existând tendinţa de adoptare a modei masculine la cea feminină. Aceasta se putea interpreta ca o încercare de a ajunge la egalitate şi de a obţine puterea.

Obsesia masculină pentru tocuri s-a terminat în secolul al XVIII-lea, când au apărut diferite schimbări în modul de gândire şi în felul în care se îmbrăcau bărbaţii. Un bărbat sobru a început să aibă o ţinută severă, austeră, iar unul extravagant folosea tocurile, machiajul şi o ţinută excentrică.

Printre cei mai avizi colecţionari şi purtători de pantofi cu toc se număra şi regele Ludovic al XIV-lea. Nu doar pentru că Regele iubea luxul şi moda, dar şi pentru că era destul de scund (avea 1,63 m). În consecinţă, pantofii săi aveau tocuri de 10 centimetri, fiind de altfel foarte masculini - pe ei erau pictate scene de luptă, iar tocurile aveau mereu culoarea roşie - o culoare marţială!

Este curios faptul că o perioadă femeile au renunţat tocuri, deoarece nu erau practice. Însă, nu după mult timp tendinţa a revenit - în partea a doua a secolului al XIX-lea.

Pintre primele grupuri ce au purtat tocurile s-au remarcat modelele care pozau pentru reviste şi magazine, ele folosind tocurile pentru a-şi pune în valoare frumuseţea corpului. Acesta ar putea fi începutul asocierii între tocuri şi frumuseţea feminină.

Apoi, precum se spune: restul este istorie.