Operaţiunea "Debarcarea lui Tăriceanu". Cum răspunde şeful Senatului
alte articole
Al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu a dat impresia că nu este prea îngrijorat de eventualitatea în care PSD îi va retrage sprijinul acordat.
"Am văzut mai multe declaraţii în acest sens. Referirile sunt la zvonuri. Zvonurile nu am să le comentez. Sunt convins că, dacă domnul Dragnea doreşte să discutăm acest subiect, putem să îl discutăm direct, deschis. Punctul doi: există, după cum ştiţi, un regulament al Senatului, care este încă vigoare, care are prevederi foarte clare în ceea ce priveşte atât numirea, cât şi schimbarea din funcţia de preşedinte al Senatului.
Regulamentul este valabil şi este respectat de toată lumea, inclusiv de mine. Până atunci nu am să fac alte comentarii şi nu am să fac un dialog pe acest subiect, prin intermediul presei, cu domnul Dragnea", a declarat Tăriceanu, citat de Agerpres.
Şeful Senatului a fost întrebat şi despre declaraţiile liderului PSD, potrivit cărora există zvonuri legate de negocieri ALDE-PNL care au stârnit ample nemulţumiri în rândul social-democraţilor.
"Am spus şi în trecut că am avut discuţii cu diferiţi membri din PNL, care sunt nemulţumiţi de situaţia din PNL. Aceste discuţii, având în vedere nemulţumirea lor, nu puteau să vizeze subiectul unei alianţe. Am văzut că este menţionat faptul că unii membri ALDE ar fi discutat la diferite paliere cu cei din PNL. Aceste discuţii, dacă au fost făcute, cu toate că am mari semne de întrebare, nu au fost făcute în niciun fel cu acordul conducerii partidului şi mă îndoiesc că au fost făcute.
Nu am cunoştinţă de astfel de demersuri. Mai mult de atât, am să reafirm aici că politica pe care am anunţat-o nu este una de alianţe, atât în perspectiva alegerilor locale, cât şi în perspectiva alegerilor parlamentare. Am spus în repetate rânduri că intenţionăm să mergem pe liste singuri", a declarat Tăriceanu.
Şeful PSD Liviu Dragnea, care a vorbit despre o "nervozitate" manifestată în rândul senatorilor PSD, a anunţat că va purta o discuţie cu colegii săi, în ultima săptămâna din luna ianuarie, în cadrul căreia se va decide dacă îi retrage sau nu sprijinul acordat lui Tăriceanu.
"Colegii mei spuneau că, pe de-o parte, există anumiţi membri ALDE, poate chiar dumnealui, care negociază în ascuns cu PNL, iar pe de altă parte, critică Guvernul şi PNL şi fac pe singurii din Opoziţie. Asta a deranjat foarte mult. (...) Oamenii spun totuşi că PSD i-a oferit d-lui Tăriceanu poziţia a doua din statul român, preşedintele Senatului, şi ocupă această funcţie, în principal, cu voturile PSD şi ale UNPR. (...)
Sper să se lămurească şi atitudinea dlui Tăriceanu şi poziţia dlui Tăriceanu şi să vedem dacă într-adevăr zvonurile legate de negocierea cu liberalii sunt adevărate, pentru că pe de-o parte te afişezi în singurul lider al Opoziţiei, pe de altă parte negociezi cu PNL şi oamenii sunt destul de supăraţi", a precizat Liviu Dragnea, subliniind că dacă zvonurile se vor confirma, Tăriceanu "va trebui să îşi caute sprijin acolo, la PNL, nu la noi".
Există însă şi posibilitatea ca "zvonurile" să nu se confirme şi atunci "nu va fi niciun fel de problemă", a adăugat Dragnea, menţionând că mai sunt 10-12 zile până când PSD va lua o decizie finală în cazul lui Tăriceanu.
La rândul lor, liberalii, prin vocea Alinei Gorghiu, au susţinut că "au fost discuţii, ne-au căutat de la ALDE, pe toate palierele, colegi din Parlament".
"Nu există niciun fel de plan al PNL de a face vreo alianţă electorală, politică cu acest partid. Dimpotrivă, eu am să discut cu colegii noştri din comisia de unificare să vedem procedural, deşi nu avem voturile, cum putem să ne gândim la înlocuirea domnului Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului, pentru că văd că PSD se tot fâstâceşte să facă acest lucru, deşi sunt singurii care au majoritatea în Senat şi ar putea să o facă fără ezitări. Să îl văd pe domnul Dragnea atunci ce va face", a adăugat Alina Gorghiu.