Olteanu (BNR): România are mare nevoie de investiţii străine masive
alte articole
Viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Bogdan Olteanu, a declarat miercuri că România are mare nevoie de investiţii străine masive şi că va păstra această nevoie pe termen lung,
El a explicat că pentru a recupera decalajul trebuie aduse din altă parte capitalurile, iar prima sursă o constituie fondurile europene.
De asemenea, Olteanu a explicat că dacă nu reuşim să refacem fluxurile de capital către România, "asigurarea unui ritm de creştere care să ne permită recuperea decalajelor este imposibilă".
În ceea ce privşte oportunităţile de investiţie în România, Oteanu a enumerat companiile de stat şi resursele naturale, precizând că ordinea opţiunilor este cea politică şi apoi cea a bunei guvernări.
"Aceasta este ordinea corectă a opţiunilor: mai întâi opţiunea politică, pe baza mandatului cetăţenesc, ce facem, păstrăm sau nu păstrăm în proprietatea statului şi opţiunea de bună guvernare. La noi, nevoia bunei administrări a devenit uneori argument de opţiune ideologică, dacă ne uităm la companii administrate atât de rău şi fără speranţă de mai bine, încât privatizarea părea ca singura soluţie de bună gestiune mai curînd decât ca soluţie de asumare politică. Pe de altă parte, există această opţiune, această oportunitate extrem de prezentă astăzi, când interesul pentru resurse naturale este foarte ridicat, când preţurile resurselor naturale sunt extrem de ridicate, când tehnologiile au avansat semnificativ, această opţiune a domeniului resurselor naturale care se află, potrivit Constituţiei, în proprietatea publică, opţiunea ideologică rămâne în acest caz de a administra direct resursele de către statul proprietar, ori de a le concesiona către operatori privaţi", a spus Olteanu.
El a declarat că, pe de altă parte, din punct de vedere al bunei guvernări, aici trebuie văzută măsura în care există capacitatea profesională, tehnică, profesională şi etică de a realiza această administrare.
"Are statul această capacitate în acest moment sau nu? Au fost numeroase discuţii legate de modalitatea de administrare a companiilor de stat şi această opţiune, această decizie trebuie luată prin prisma interesului public de către cei care au capacitatea şi chemarea să o ia. Diferenţa faţă de zona industrială apărea aici din următorul motiv: o fabrică nu o poţi ţine închisă până te hotărăşi dacă ştii să o administrezi sau nu. Ori o administrezi bine, ori o dai cuiva care ştie să o administreze. Când vorbim de un zăcământ, spre deosebire de o fabrică, zăcământul mai poate aştepta până poţi să-l administrezi", a precizat Olteanu..