Olguţa Vasilescu, prinsă în dosarul "Tel Drum" de la Craiova. Pe ce s-au dus banii europeni?

Procurorii craioveni au declinat către Parchetul General celebrul dosar "Tel Drum", în care anchetau circumstanţele realizării unor lucrări fără autorizaţie la Craiova. Motivul: Olguţa Vasilescu, "persoana care face obiectul dosarului", a devenit între timp deputat şi ministru.
Ana Ion
24.07.2017

alte articole

Olguta Vasilescu(PSD), (Florin Chirila/Epoch Times)
Ana Ion
24.07.2017

Procurorii craioveni au declinat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) dosarul penal în care anchetau executarea, de către firma Tel Drum, a unor lucrări fără autorizaţie pe strada Râului din municipiul Craiova, în cadrul unui proiect cu fonduri UE de 8,9 milioane de euro, relatează gazetadesud.ro.

Potrivit sursei citate, dosarul a fost declinat pe motiv că "persoana care face obiectul dosarului'", fostul primar al urbei, Lia Olguţa Vasilescu, a devenit între timp deputat şi ministru, iar în aceste condiţii competenţa cercetării penale aparţine Parchetului General.

La rândul său, PICCJ a precizat pentru GdS că la această oră se efectuează acte de urmărire penală „in rem“, cauza aflându-se în lucru la procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.

Lucrări cu cântec. O stradă crapă

Publicaţia craioveană reaminteşte că scandalul „Tel Drum“ de la Craiova a explodat în septembrie 2016, când Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a descoperit că firma executase o parte din lucrări fără autorizaţie de construire şi a sesizat Parchetul.

Contractul, în valoare de aproape 9 milioane de euro, pentru reabilitarea a trei străzi importate din oraş, îi fusese atribuit companiei Tel Drum la finele anului 2013. În urma unei licitaţii la care au participat 12 asocieri de firme, primăria condusă pe atunci de Olguţa Vasilescu a desemnat câştigător un consorţiu condus de firma Tel Drum SA – societate despre care se spune că este controlată din umbră de şeful PSD, Liviu Dragnea.

Lucrările pe str. Râului au demarat în martie 2014 şi au fost recepţionate abia în iunie 2016, depăşind cu nouă luni termenul din contract. La recepţie, primăria a avut obiecţii doar în ceea ce priveşte spaţiul verde care separă sensurile de mers. Recepţia avea însă să scoată la iveală probleme grave. Astfel, pe un tronson de circa 2 km, în sensul dinspre intersecţia cu str. Tabaci către str. Brestei, apăruseră crăpături transversale şi longitudinale, pe care constructorul le astupase cu mastic. Deşi Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a recomandat respingerea recepţiei şi efectuarea unei expertize tehnice, pentru a afla cauza fisurilor, Primăria a ignorat pur şi simplu recomandarea ISC şi a recepţionat strada, dând-o în exploatare.

Potrivit presei, în ultimii zece ani (2007-2017), Tel Drum a primit contracte pe bani publici în valoare de peste 430 de milioane de euro. Articolul integral aici.

Replica Olguţei Vasilescu

"Ministrul Muncii vizat intr-un dosar penal cu finantari ilegale, pe fonduri europene", "Olguţa agăţată intr-un dosar Teldrum" etc. Titluri de azi... Nu va faceţi iluzii, ca e o noua "bomba" care o sa se fâsâie repede. Concret: un inspector ISC Dolj a depus o plângere penală ca pe un bulevard s-a lucrat fără autorizaţie de construcţie. Autorizaţia a existat pana la încheierea contractului de finanţare şi nici nu s-ar fi putut demara lucrări de construcţie in lipsa ei, pentru ca nu s-ar fi putut elibera fondurile europene altfel.

De altfel, alţi inspectori ISC au semnat la toate fazele determinante, mai puţin ultimul care a semnat o plângere la parchet. S-a lucrat după un proiect tehnic licitat înainte sa fiu eu primar, constructorul executând exact lucrările licitate. Nimic altceva! Furtuna intr-un pahar cu apa, un dosar care se poate soluţiona maxim cu o amenda. Eu zic ca nici pe aceea nu o va lua cineva din primăria Craiova...", este reacţia ministrului Muncii, citată de stiripesurse.ro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor