Oamenii de ştiinţă investighează dacă animalele de companie simt telepatic când proprietarii se întorc acasă

Psihologul britanic, Dr. Richard Wiseman, este adesea consultat de către presă în calitate de sceptic faţă de afirmaţiile parapsihologice. Timp de aproape 20 de ani, controversele au înconjurat mult mediatizata lui „demontare” a unui experiment privind telepatia animalelor de companie.

În iunie, dr. Rupert Sheldrake, care a condus experimentele presupus dezminţite, a publicat un rezumat al dezbaterii în încercarea de a-şi justifica descoperirile potrivit cărora un câine pe nume Jaytee a arătat o abilitate uimitoare de a simţi când stăpâna sa se întorcea acasă.

Pam Smart a adoptat un terrier pe nume Jaytee în 1988. Acesta stătea cu părinţii ei cât timp ea era plecată de acasă, iar ei au observat că se ducea la fereastră şi aştepta acolo înainte ca Smart să se întoarcă acasă. Nu conta la ce oră sosea Smart, el era acolo cu câteva minute înainte ca ea să poată fi văzută venind spre casă.

În 1994, Smart a văzut un articol în ziarul „Telegraph” în care se făcea apel la posesorii de animale de companie care par să simtă când stăpânii se întorc acasă, să participe la un experiment condus de Sheldrake. Sheldrake deţine un doctorat în biochimie la Universitatea Cambridge şi a studiat filozofia şi istoria ştiinţei la Universitatea Harvard; el este cunoscut pentru cercetările sale privind comportamentul animal inexplicabil şi telepatia sub diferite forme.

În aproximativ 100 de experimente cu Jaytee, Sheldrake a exclus diverse explicaţii obişnuite. Smart a venit acasă la ore diferite, fiind înlăturată rutina. A venit acasă cu diverse taxiuri, în maşinile prietenilor sau pe jos, totul pentru a se asigura că câinele nu recunoştea sunetul maşinii ei de la distanţă.

Când scepticul Wiseman a efectuat patru experimente, a obţinut în esenţă aceleaşi rezultate, a relatat Sheldrake, dar a interpretat datele diferit.

Atât în experimentele lui Sheldrake, cât şi în cele ale lui Wiseman, Jaytee mergea la fereastră pentru scurt timp pe tot parcursul zilei, dar numai când Smart era în drum spre casă el rămânea acolo şi aştepta o perioadă semnificativă de timp. Sheldrake a trasat propriile rezultate şi rezultatele lui Wiseman pe grafice care arată o creştere dramatică a timpului petrecut la fereastră când Smart era în drum spre casă—o creştere de la aproximativ 5% la aproximativ 80%.

În timp ce Wiseman a fost de acord că şi datele sale au arătat acest model de comportament, el a afirmat că criteriile sale au fost diferite.

Şi-a început experimentul definind „semnalul” lui Jaytee că Smart se întorcea acasă ca fiind primul din timpul zilei când Jaytee a mers pe verandă fără un motiv aparent. (Alte motive, în afară de întoarcerea lui Smart, au inclus observarea altor câini afară, oameni care treceau etc. Aceste excursii până la verandă nu au fost luate în calcul.) Wiseman a scris, ca răspuns la criticile lui Sheldrake: „Înainte de a efectua primul nostru experiment, ne-am dat seama că era necesar să se determine criteriul care ar conta ca ‘semnal’ al lui Jaytee.

Experimentele noastre au încercat să testeze afirmaţia că Jaytee a semnalat în mod clar întoarcerea [lui Smart] acasă, mergând la veranda părinţilor ei fără niciun motiv aparent. Testarea acestei afirmaţii nu a necesitat căutarea unui tipar, ci a implicat pur şi simplu determinarea dacă ‘semnalul’ lui Jaytee se potrivea cu momentul în care [Smart] pornea spre casă. … Prin urmare, credem că afirmaţia pe care am testat-o şi metodele utilizate pentru a testa această afirmaţie sunt pe deplin justificate.”

Într-o emisiune specială din 1997 difuzată de televiziunea britanică, intitulată „Secretele psihicului”, Wiseman a discutat despre experimentele făcute cu Jaytee. El a relatat că l-a filmat pe Jaytee continuu timp de trei ore şi a constatat că câinele mergea în verandă aproximativ o dată la 10 minute şi că a fost doar o coincidenţă că Jaytee a mers pe verandă şi când Smart era în drum spre casă.

După „desfiinţarea” televizată a experimentului făcută de Wiseman, în multe ziare au apărut titluri de genul: „Animalele de companie nu au al şaselea simţ, spun oamenii de ştiinţă” (Acest titlu a apărut în „The Independent”).

Sheldrake a susţinut că prezenţa lui Jaytee la fereastră a fost în mod clar mai prelungită şi mai semnificativă când Smart se întorcea. Wiseman a argumentat în răspunsul său din 2000 la criticile lui Sheldrake că tiparele prezentate în graficele lui Sheldrake ar putea fi explicate prin faptul că Jaytee devine mai îngrijorat pe măsură ce trece timpul. Acest lucru l-ar determina pe câine să stea la fereastră mai mult timp când Smart se întoarce, deoarece acest lucru se întâmpla la sfârşitul perioadei de timp a experimentului.

Ca răspuns, Sheldrake a arătat că: „Într-o serie de teste de control, când Pam nu venea acasă în timpul perioadei de testare, nu a existat niciun semn de ‘anxietate’ cu Jaytee mergând la fereastră din ce în ce mai mult pe măsură ce timpul trecea.”

El a efectuat experimente suplimentare pe un câine pe nume Kane şi a publicat un studiu în „Anthrozoos” în 2000. În introducerea acestui studiu, Sheldrake a scris: „În sondajele aleatorii în gospodării din Marea Britanie şi Statele Unite, o medie de 48% dintre proprietarii de câini a afirmat că animalul lor anticipează întoarcerea unui membru al familiei. S-a afirmat că o cincime dintre aceşti câini anticipează [întoarcerea unui membru al familiei] cu mai mult de 10 minute înainte. Mulţi proprietari de câini susţin că acest comportament apare chiar şi atunci când persoana se întoarce la o oră neobişnuită şi când cei de acasă nu ştiu când aceasta se întoarce.”