O bancă a blocat 15 conturi care aparţin lui Horaţiu Potra, în urmă cu două luni: "Riscuri de fraudă, spălare a banilor, finanţare a terorismului"

CEC Bank a decis încă de acum două luni închiderea a 15 conturi bancare deschise pe numele lui Horaţiu Potra şi a patru dintre societăţile acestuia, pe motiv de „riscuri de fraudă, de spălare a banilor, de finanţare a terorismului sau alte riscuri legale, reputaţionale ori operaţionale”, scrie HotNews.
Potra a dat în judecată CEC Bank şi a cerut redeschiderea conturilor. Cererea i-a fost respinsă de instanţă, însă decizia nu este definitivă. HotNews a întrebat CEC Bank dacă a sesizat Poliţia, însă instituţia nu a oferit un răspuns în acest sens.
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa şi apropiat al lui Călin Georgescu, a fost reţinut duminică seară de către procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, sub acuzaţia de instigare publică şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
În maşina lui, dar şi în autoturismele altor persoane care îl însoţeau, au fost găsite arme de foc, macete, săbii şi pumnale, dar şi o dronă, care ar fi urmat să fie folosite pentru instigarea unor persoane la comiterea de infracţiuni în „întruniri publice neautorizate”, spun procurorii.
CEC Bank, unde Potra şi firmele sale aveau deschise 15 conturi, a sesizat un pericol încă de la începutul lunii octombrie.
„Atât iniţierea, cât şi încetarea relaţiilor de afaceri cu clienţii Băncii se realizează conform prevederilor legale”, au transmis, la solicitarea hotnews.ro, reprezentanţii CEC Bank, fără alte detalii. Hotnews.ro a întrebat banca şi dacă a sesizat organele judiciare, dar nu a primit un răspuns.
În 4 octombrie, CEC Bank l-a înştiinţat pe Horaţiu Potra, dar şi cele patru firme pe care acesta le administrează – GPH Legion Africa Role SRL, Ralflore SRL, AO Futuro SRL şi PFA Horaţiu Potra – că toate cele 15 conturi curente deschise pe aceste nume la CEC Bank vor fi închise în termen de 60 de zile de la primirea notificării. Reprezentanţii băncii i-au solicitat lui Potra să le comunice în ce conturi deschise la alte bănci îi pot transfera sumele deţinute la CEC Bank.
„Măsura închiderii conturilor a fost luată în conformitate cu „Condiţiile Generale de Afaceri” care guvernează relaţia cu clienţii: banca poate bloca toate conturile clientului şi poate restricţiona accesul clientului la servicii, inclusiv servicii online, în cazul în care nu mai sunt îndeplinite cerinţele de cunoaştere a clientelei sau ca măsuri adoptate pentru prevenirea/ combaterea/ înlăturarea oricăror riscuri la care banca ar putea fi expusă ca urmare a desfăşurării relaţiei de afaceri cu clientul, precum riscuri legale, de fraudă, de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, operaţionale, de conformitate, reputaţionale sau de încălcarea a regimurilor sancţionatorii naţionale sau impuse de Uniunea Europeană, Organizaţia Naţiunilor Unite, SUA sau Marea Britanie”, au explicat reprezentanţii CEC Bank.
Horaţiu Potra a dat în judecată banca: „Sunt o persoană onorabilă.”
Articolul integral poate fi citit aici.