Nunta regală ar fi costat familia Middleton 250.000 de lire, din care 40.000 rochia de mireasă
Nunta dintre prinţul William şi Catherine ar fi costat familia Middleton 250.000 de lire sterline, dintre care circa 40.000 rochia de mireasă, relatează Daily Mail.
Numai închirierea completă a hotelului cu 71 de camere din apropiere de Buckingham Palace ar fi costat 85.000 de lire. În ceea ce priveşte apartamentul regal în care şi-a petrecut Catherine ultimele nopţi înainte de nuntă, acesta este atât de exclusivist, încât preţul este confidenţial.
În plus, familia miresei ar fi plătit circa 25.000 de lire pentru două petreceri organizate la hotel. Joi, Catherine ar fi o oferit un bufet pentru 120 de prieteni şi rude. Iar după ceremonia de vineri, Carole şi Michael au găzduit o petrecere extravagantă pentru mai mulţi oaspeţi.
Caviarul costă la restaurantul The Goring 400 de lire 100 de grame, în timp ce o sticlă de şampanie Dom Perignon poate ajunge la 1.530 de lire.
Deşi o parte dintre invitaţii din partea familiei Middleton şi-au plătit singuri camerele şi deşi le-a fost oferită o reducere, nota de plată s-ar apropia oricum de 100.000 de lire.
Rochia de mireasă, creată de Sarah Burton, ar fi costat până la 40.000 de lire, iar rochia de domnişoară de onoare a lui Pippa circa 20.000 de lire. Ţinuta lui Carole, realizată de Catherine Walker, ar fi ajuns la 10.000 de lire.
Cerceii cu diamante ai lui Catherine, oferiţi cadou de nuntă de părinţii săi, ar fi costat 15.000 de lire, în timp ce pandativul şi cerceii lui Carole, cerceii Pippei şi acele de cravată din aur purtate de Michael şi James ar fi fost 30.000 de lire.
Pantofii şi florile miresei sunt estimaţi la cel puţin 3.000 de lire, iar costumele purtate la ceremonia religioasă de fratele şi tatăl miresei au fost evaluate la 10.000 de lire.
Familia Middleton ar fi plătit circa 20.000 de lire şi pentru costumele şi rochiile de seară.
Se crede că ei ar fi contribuit cu 10.000 de lire la recepţiile de la Buckingham Palace.
În ceea ce priveşte luna de miere, prinţul Charles va acoperi cea mai mare parte a costului, dar familia miresei este aşteptată să aibă o contribuţie.