"Nu sunt sigur că am făcut ceva rău" - Zelenski, interviu la Fox News după disputa cu Trump din Biroul Oval

După întâlnirea cu preşedintele Donald Trump de vineri, de la Casa Albă, liderul ucrainean Volodimir Zelenski a acordat un interviu la Fox News, televiziunea preferată a lui Trump, unde a fost întrebat dacă este de părere că ar trebui să îi ceară scuze preşedintelui SUA pentru discuţiile abrupte din Biroul Oval.
Zelenski a răspuns că nu consideră că are de ce să îşi ceară scuze pentru că nu consideră că a făcut ceva rău.
Totodată, preşedintele ucrainean a declarat că disputa de la Casa Albă nu este benefică pentru niciuna dintre părţi, dar a subliniat că nu poate şi nici nu vrea să schimbe atitudinea Ucrainei faţă de Rusia.
„Ei ne ucid″, a punctat Zelenski referindu-se la ruşi.
Redăm în continuare declaraţiile făcute de liderul ucrainean la postul american de televiziune:
Reporter Fox News: Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru timpul acordat astăzi, mai ales într-o zi ca aceasta, pentru a continua acest interviu. Preşedintele Trump a spus, după întâlnirea cu dumneavoastră, că aţi fost lipsit de respect faţă de el, faţă de vicepreşedinte şi faţă de întreaga Americă în Biroul Oval.
Credeţi că aţi făcut acest lucru şi credeţi că îi datoraţi scuze preşedintelui Trump?
Zelenski: Vă mulţumesc foarte mult. În primul rând, mulţumesc pentru invitaţie, pentru acest dialog, şi bună seara tuturor americanilor.
Sunt foarte recunoscător americanilor pentru tot sprijinul vostru. Aţi făcut foarte mult. Îi sunt recunoscător preşedintelui Trump şi Congresului, pentru sprijinul bipartizan. Şi am fost întotdeauna recunoscător din partea întregului nostru popor.
Ne-aţi ajutat foarte mult încă de la început, timp de trei ani de război la scară largă. Ne-aţi ajutat să supravieţuim. Şi oricum, suntem parteneri strategici.
Chiar şi într-un dialog atât de dur, cred că trebuie să fim foarte sinceri şi foarte direcţi pentru a ne înţelege reciproc, pentru că acest lucru este foarte necesar pentru noi. Îl respect pe preşedintele Trump pentru că vrea să încheie acest război, dar nimeni nu îşi doreşte acest lucru mai mult decât noi. Pentru că noi, în Ucraina, suntem în acest război, suntem în această luptă – o luptă pentru libertate, pentru vieţile noastre.
Aşadar, spun doar că trebuie să fim de aceeaşi parte. Şi sper că preşedintele este de partea noastră, împreună cu noi, şi că asta este foarte important – să-l oprim pe Putin. L-am auzit de multe ori pe preşedintele Trump spunând că va opri războiul şi sper că o va face, iar pentru asta trebuie să exercităm presiune împreună cu Europa şi cu toţi partenerii.
Cred că acest dialog trebuia să aibă loc mai devreme pentru a înţelege unde ne aflăm. Nu îmi amintesc exact, dar, aşa cum a spus preşedintele Reagan, pacea nu înseamnă doar absenţa războiului. Vorbim despre o pace dreaptă şi durabilă, despre libertate, despre justiţie, despre drepturile omului.
De aceea am spus că este importantă o încetare a focului. Dar ştiţi că Putin a încălcat încetarea focului de 25 de ori în aceşti zece ani.
Reporter: Nu aud de la dumneavoastră, domnule preşedinte, că îi datoraţi scuze preşedintelui Trump.
Zelenski: Nu. Îl respect pe preşedinte şi respect poporul american. Şi nu ştiu, cred că trebuie să fim foarte deschişi şi foarte sinceri, dar nu sunt sigur că am făcut ceva rău. Cred că uneori anumite lucruri trebuie discutate în afara presei, cu tot respectul pentru democraţie şi pentru presa liberă.
Dar sunt aspecte în care trebuie să înţelegem poziţia Ucrainei şi a ucrainenilor. Şi cred că acesta este cel mai important lucru. Da, suntem parteneri, suntem parteneri foarte apropiaţi.
Reporter: Publicul şi oficialii din Congres v-au cerut ca întâlnirea de astăzi să se concentreze pe acordul privind mineralele şi pe înţelegerea economică, pentru ca negocierile privind garanţiile de securitate să aibă loc pas cu pas. Este adevărat?
Zelenski: Am spus că trebuie să semnăm acest document şi suntem pregătiţi pentru acest lucru. Şi acesta va fi primul pas către garanţiile de securitate. Dar nu este suficient.
Reporter: Credeţi că disputa publică din Biroul Oval, în faţa presei, a fost în avantajul Ucrainei astăzi?
Zelenski: Cred că acest gen de dispută nu este benefic pentru niciuna dintre părţi. Şi sunt foarte deschis, dar nu pot şi nici nu vreau să schimb atitudinea Ucrainei faţă de Rusia. Ei ne ucid.
Este foarte clar că americanii şi europenii sunt cei mai buni prieteni ai noştri, iar Putin şi Rusia sunt inamicii noştri. Dar asta nu înseamnă că nu vrem pace. Vrem doar să recunoaştem realitatea.
Reporter: Preşedintele Trump este convins că nu veţi semna niciodată un acord cu Vladimir Putin. Are dreptate?
Zelenski: Nu, nu cred. Ucraina vrea pace, iar noi vom avea pace. Vom avea oricum diplomaţie. Vom avea negocieri. Dar este vorba despre o pace justă şi durabilă.
Aceasta înseamnă că trebuie să fim foarte puternici la masa negocierilor. Iar la aceste negocieri trebuie să participe Ucraina şi Rusia, dar şi Statele Unite şi Europa.
Reporter: Senatorul Lindsey Graham a spus astăzi că nu mai poate colabora cu dumneavoastră şi că trebuie fie să demisionaţi, fie să trimiteţi pe altcineva cu care SUA să poată negocia. Luaţi în considerare demisia?
Zelenski: Nu ştiu dacă va fi fericit după răspunsul meu, dar această decizie aparţine doar poporului Ucrainei.
Reporter: Nu veţi demisiona pentru a încheia un acord de pace?
Zelenski: Nu. Am fost mereu pregătit pentru dialog, dar nu cred că este o idee bună să demisionez pentru un astfel de motiv.
Reporter: Credeţi că disputa de astăzi din Biroul Oval a fost planificată în avans, aşa cum sugerează senatorul Murphy?
Zelenski: Nu ştiu. Nu ştiu.
Reporter: Americanii sunt îngrijoraţi unde s-au dus banii. Va exista o contabilizare riguroasă a ajutorului?
Zelenski: Da, desigur. Am primit 100 de miliarde în trei ani. 67 de miliarde au fost sub formă de arme, care sunt monitorizate la frontieră şi verificate de toată lumea. Şi 41,5 miliarde au fost sprijin financiar direct pentru buget.
Reporter: Credeţi că relaţia dumneavoastră cu preşedintele Trump mai poate fi salvată după astăzi?
Zelenski: Da, desigur. Relaţia este mai mult decât una între preşedinţi. Este o relaţie istorică şi puternică între popoarele noastre.
Şi de aceea, întotdeauna încep prin a le mulţumi oamenilor voştri din partea oamenilor noştri. Aceasta este cel mai important lucru. Suntem recunoscători.
Reporter: Domnule preşedinte, suntem onoraţi că aţi acceptat acest interviu. Vă mulţumim foarte mult.
Zelenski: Vă mulţumesc şi eu.
Context
Reamintim că, vineri, după ce negocierile privitoare la invazia rusă în Ucraina, dintre preşedintele Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au degenerat într-o dispută extraordinară, Trump s-a consultat cu principalii săi consilieri în Biroul Oval.
La consultări au luat parte şi vicepreşedintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio, secretarul Trezoreriei Scott Bessent şi alţi consilieri de top ai săi.
Trump a decis în cele din urmă că Zelenski „nu este în măsură să negocieze”. El i-a însărcinat pe Rubio şi pe consilierul său pentru securitate naţională, Mike Waltz, să transmită mesajul că "este timpul ca Zelenski să plece".
Ucrainenii erau ţinuţi în apropiere, într-o cameră separată, o procedură standard atunci când un lider străin vizitează Casa Albă.
De obicei, membrii delegaţiei se retrag în alte camere, apoi se reunesc din nou pentru prânz, notează CNN.
Însă ucrainenii nu au luat masa la Casa Albă. În timp ce mâncarea pregătită era aşezată în apropiere, pe cărucioare, într-un hol din faţa biroului secretarului de presă, ucrainenii au fost instruiţi să plece.
Un oficial al Casei Albe a declarat pentru CNN că delegaţia ucraineană a protestat, dorind să continue discuţiile, dar au fost refuzaţi.
Echipa lui Zelenski a părăsit Casa Albă la scurt timp după aceea.