Erdogan face apel la Partidul Muncitorilor din Kurdistan să se dizolve, avertizând că răbdarea sa este pe sfârşite

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a îndemnat duminică Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis, să se dizolve, la o lună după ce fondatorul întemniţat al PKK, Abdullah Ocalan, a cerut organizaţiei să se dezarmeze.
„Timpul şi răbdarea noastră nu sunt nesfârşite”, a declarat Erdogan într-un mesaj pentru a marca începutul festivalului Eid al-Fitr, care anunţă sfârşitul lunii islamice de post Ramadan.
„Ne aşteptăm ca organizaţia să se dizolve fără întârziere şi să depună complet armele”, a declarat preşedintele turc.
Ocalan, care este încarcerat pe o insulă din apropierea Istanbulului din 1999, a lansat la 27 februarie un apel la dezarmarea luptătorilor PKK, după decenii de conflict sângeros cu statul turc.
Cu toate acestea, PKK a pus condiţii, inclusiv eliberarea lui Ocalan.
Ankara a respins până acum cererile, inclusiv încetarea focului anunţată unilateral de grup.
PKK, desemnat drept grup terorist de către Uniunea Europeană şi Statele Unite, a dus o insurgenţă armată împotriva Turciei de la începutul anilor 1980. Zeci de mii de persoane au fost ucise în acest conflict.
Apelul lui Ocalan a trezit în rândul multor turci speranţa de a pune capăt anilor de lupte, precum şi un impuls pentru democraţie, însă aceste speranţe au fost în mare parte spulberate în urma arestării primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu.
Considerat unul dintre principalii rivali ai lui Erdogan, Imamoglu, din Partidul Republican al Poporului (CHP), partid laic de opoziţie, a fost acuzat, printre altele, de sprijinirea PKK.
Reţinerea sa la 19 martie a declanşat proteste la nivel naţional, aruncând Turcia în cea mai gravă criză politică din ultimii ani.
Votul kurd a jucat un rol central în victoriile electorale ale lui Imamoglu în Istanbul.
Imamoglu este cel mai recent primar turc din opoziţie care a fost suspendat după ce numeroşi politicieni kurzi din sud-estul ţării au fost înlocuiţi de administratori numiţi de guvern în urma acuzaţiilor de terorism.