NSA se plânge că Israelul spionează SUA cam mult
alte articole
De curând, oficialii agenţiilor de informaţii americane s-au plâns, în spatele uşilor închise de la Capitol Hill, că „prietenii” lor israelieni îi spionează un pic cam mult.
Conform dezbaterilor secrete privind legislaţia vizelor pentru cetăţenii israelieni, Ierusalimul ”a depăşit linia roşie”, încercând să fure secretele Statelor Unite prin intermediul misiunilor comerciale şi de apărare comune.
Activităţile de spionaj ale Israelului în America sunt de neegalat şi se pare că i-a depăşit cu mult pe ceilalţi aliaţi, inclusiv pe Germania, Japonia şi Marea Britanie, au precizat oficialii contra-informaţiilor americane.
Israelul a ţintit în principal la secretele tehnice şi industriale ale SUA.
Bineînţeles, oficialii de la Ierusalim susţin că ”nu efectuează operaţiuni de spionaj în Statele Unite”.
Desigur, şi SUA spionează Israelul.
Israelul nu este ”unul din locurile în care vrei să-ţi petreci vacanţa”, spune un fost agent CIA, explicând că sistemul de supraveghere al Israelului este foarte bine pus la punct.
Dar nivelul contra-spionajului israelian l-a depăşit pe cel al Statelor Unite, spune oficialul CIA.
Grupurile de lobby ale Israelului au depus eforturi pentru eliberarea lui Pollar, un fost agent american care a furat zeci de mii de secrete pentru Israel. După ce a negat timp de un deceniu că Pollard era un agent plătit, Israelul şi-a cerut scuze şi a promis să nu mai spioneze pe teritoriul Statelor Unite. De atunci, mai mulţi spioni israelieni au fost arestaţi şi condamnaţi în instanţele americane.
În tot acest timp, Israelul depune mari eforturi pentru a fi adăugat pe lista scurtă de ţări ale căror cetăţeni nu au nevoie de viză pentru a intra în SUA.
Totuşi, consilierii congresului au indicat că „problemele de securitate şi informaţii naţionale sunt luate în considerare atunci când se judecă acceptarea Israelului în programul de vize”, a declarat Jonathan Broder, un editor şef al CQ Roll Call, adăugând că libera trecere ar permite spionilor israelieni să intre mult mai uşor în ţară.
Se pare că ultimul cuvânt îl vor avea până la urmă agenţii de contrainformaţii ai Statelor Unite.
„Sioniştii trimiteau spioni în America înainte ca Israelul să existe, pentru a aduna bani şi materiale care să ajute la crearea statului. Componentele cheie ale bombelor nucleare israeliene au fost obţinute de aici. Au găsit modalităţi creative şi inventive” de a obţine ce vor, a declarat Paul Pillar, un fost ofiţer al CIA.
„Dacă le dăm mână liberă să trimită oameni aici, cum vom putea să oprim asta? Sunt incredibil de agresivi. Ei sunt foarte agresivi pe toate nivelurile în relaţia cu Statele Unite. De ce relaţiile lor de spionaj ar fi diferite”, a declarat oficial american.