Nicuşor Dan: Înainte de 30 iunie trebuie să pregătim un pachet privind măsurile pe deficit / Ce spune mediul de afaceri

Preşedintele Nicuşor Dan s-a întâlnit joi, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii mediului asociativ de afaceri. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, întâlnirea a avut loc în contextul situaţiei economice actuale, care necesită eforturi conjugate de identificare a unor soluţii constructive care să conducă la reducerea deficitului bugetar al ţării noastre.
"Sper să fie prima din mai multe întâlniri pe care să le avem şi v-aş propune, pentru că ştiţi că este un moment dificil pentru politica fiscală a României, ca să spun aşa, să împărţim discuţia în două: ce e de făcut înainte de 30 iunie când trebuie să pregătim un pachet pentru a doua jumătate a lui 2025 în care să luăm nişte măsuri pentru deficit, sper eu, cât mai multe reduceri de cheltuieli, şi după 30 iunie, în care să vorbim de lucruri de construcţie", a afirmat Nicuşor Dan, în debutul întâlnirii.
Ulterior discuţiilor, preşedintele confederaţiei Concordia, Dan Şucu, a declarat că mediul de afaceri se opune creşterii de taxe, care sunt deja foarte mari.
"Aşteptăm cu nerăbdare să vedem această comisie care se ocupă de diminuarea de cheltuieli, de micşorarea de cheltuieli, cum va funcţiona şi cum va fi pusă în aplicare. (...) Noi avem un punct de vedere foarte clar - taxele plătite deja de către societăţi sunt foarte mari. Din punctul nostru de vedere, problemele în ceea ce priveşte deficitul sunt legate de cheltuirea mult prea largă a banului public. (...) Din punctul nostru de vedere, repet a zecea oară, nu suntem de acord cu creşterea de taxe", a spus Dan Şucu, citat de Agerpres, la Palatul Cotroceni.