Nicolescu (CNIPMMR): Mediul de afaceri şi IMM-urile au avut o evoluţie negativă în semestrul I 2012
alte articole
Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a prezentat, vineri, o analiză asupra situaţiei de ansamblu a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) din România în semestrul I al anului 2012. Astfel, sectorul IMM-urilor a cunoscut, alături de mediul de afaceri, o evoluţie nesatisfăcătoare în perioada specificată.
Analiza semestrială a fost realizată pe baza a patru indici, a 24 de indicatori economici, cât şi interviuri pe un eşantion reprezentativ de întreprinzători.
“Analiza efectuată de noi a arătat că situaţia se prezintă astfel: în primul rând indicele referitor la evoluţia mediului de afaceri, determinat pe baza examinării a 13 indicatori, ne arată că în semestrul I al acestui an s-a înregistrat un punctaj de 20, care este mai bun dacă este să comparăm cu perioada similară a anului trecut, dar este sub nivelul celui din semestrul II 2011, când am avut 35 de puncte. Deci faţă de semestrul II 2011 mediul de afaceri nu s-a îmbunătăţit, ci din contră. Asta este prima constatare. În ceea ce priveşte situaţia sectorului de IMM-uri, unde am avut mai mulţi indicatori care se referă strict la acestea, înfiinţări, desfiinţări, pierderi sau profit pe IMM-uri, în total 11 indicatori, aici punctajul a fost nouă, la fel ca cel din semestrul anterior şi mai mic decât în 2011. Deci, din păcate şi aici avem o situaţie de regres. Şi, în sfârşit al treilea indicator, determinat pe baza chestionării întreprinzătorilor privind mersul afacerilor acestora, are valoare negativă, respectiv -24, după ce în semestrul II 2011 fusese 8,5. Deci şi la acest indicator constatăm o deteriorare a situaţiei. În urma acestor trei indicatori parţiali s-a calculat şi un indicator global care a arătat un punctaj de 4,6. Deci este pozitiv, doar că cu acest punctaj de 4,6 calificativul care se acordă este nesatisfăcător. Concluzia este că mediul de afaceri în România şi evoluţia de ansamblu rămâne nesatisfăcătoare, cu punctaje inferioare celor din semestrul II al anului trecut”, a explicat preşedintele CNIPMMR.
Ovidiu Nicolescu: Vom purta discuţii cu toate partidele politice pentru a relansa sectorul IMM-urilor
Ovidiu Nicolescu, preşedintele CNIPMMR, a afirmat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă că îndreptarea situaţiei negative prezentă în sectorul IMM-urilor şi în mediului de afaceri în general în România trebuie să devină o prioritate pentru partidele politice, mai ales acum în preajma alegerilor parlamentare.
“Aceasta este o situaţie deosebit de delicată, întrucât aşa cum demonstrează practica din toate ţările, inclusiv din România, aşa cum demonstrează studiile efectuate de specialiştii în domeniu, inclusiv la nivelul Uniunii Europene, cel mai important factor care determină numărul, funcţionalitatea, performanţele IMM-urilor cu implicaţii directe asupra pieţei muncii, asupra numărului de locuri de muncă şi asupra puterii de cumpărare a populaţiei este mediul ambiant, iar acesta, din păcate, în semestrul I 2012 este nesatisfăcător. Noi considerăm că această situaţie trebuie să dea de gândit tuturor partidelor, nu numai celor care sunt la putere, mai ales acum în prag de alegeri parlamentare, pentru că situaţia se referă la semestrul I când am avut conduceri de la toate partidele politice. Nouă ni se pare important să avem în vedere acest element pentru că acum partidele politice îşi definitivează proiectele, programele cu care se prezintă la alegeri, care probabil o să fie şi aplicate după alegeri, cele care o să câştige şi în rest considerăm că, ţinând cont de această situaţie, un program care este esenţial să fie un capitol special privind relansarea sectorului de întreprinderi mici şi mijlocii şi construirea unui mediu de afaceri antrepenorial nu spunem foarte bun dar măcar satisfăcător. Aceasta considerăm că trebuie să fie o prioritate pentru toate partidele politice”, a declarat Ovidiu Nicolescu.
Totodată, preşedintele CNIPMMR a precizat că în perioada 5-15 noiembrie, conducerea instituţiei va purta o serie de discuţii cu toate partidele politice, atât parlamentare, cât şi neparlamentare, pentru a prezenta liderilor acestora un material ce are 10 puncte, prin care CNIPMMR propune “relansarea sectorului de IMM-uri şi aducerea mediului de afaceri la normalitate”.
“CNIPMMR a pregătit un material cu 10 puncte şi mai multe subpuncte pe care o să-l discutăm cu toate partidele politice parlamentare şi cu cele neparlamentare, care arată în sondaje că au o anumită pondere. O să-l discutăm pentru a căuta ca aceste 10 direcţii majore de relansare a sectorului de IMM-uri şi aducerea mediului de afaceri la normalitate să se regăsească într-o măsură cât mai mare în programele tuturor partidelor politice. Întâlnirile noastre o să înceapă după data de 5 noiembrie, după terminarea Topului Firmelor Private şi o să se desfăşoare în intervalul 5-15 noiembrie, pentru că alegerile sunt în decembrie”, a punctat Ovidiu Nicolescu.
Şi prim-vicepreşedintele CNIPMMR, Ioan Mintaş a subliniat faptul că partidele politice din România trebuie să aibă în vedere “revigorarea economiei”, în contextul în care 80% din Produsul Intern Brut (PIB) este dat de IMM-uri şi peste 90% din forţa de muncă a ţării noastre este cuprinsă în aceste întreprinderi.
“Toate partidele, având în vedere campania electorală care urmează, trebuie să ia în calcul că singurul lucru care contează la ora actuală în România este revigorarea economiei şi asta în primul rând a întreprinderilor mici şi mijlocii din ţară pentru că ele sunt coloana vertebrală a întregii economii. Aşa cum ştiţi, 80% din PIB-ul României este dat de IMM-uri şi peste 90% din forţa de muncă a României este cuprinsă în aceste IMM-uri, ceea ce înseamnă că baza şi modul de gândire a politicii economice a noului guvern trebuie să fie IMM-urile din ţara noastră”, a completat Ioan Mintaş.
Nicolescu: Instabilitatea cursului de schimb şi scăderea investiţiilor străine, printre cauzele unui mediu de afaceri nefavorabil
Preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu a subliniat faptul că printre cauzele majore ce au contribuit la crearea unui mediu de afaceri nefavorabil în România în prezent, se numără instabilitatea cursului de schimb, rata crescută a inflaţiei, scăderea volumului de investiţii străine şi gradul redus de absorţie a fondurilor europene.
Totodată, Nicolescu, a punctat faptul că în Bulgaria gradul de absorţie a fondurilor structurale este de 34% în momentul de faţă, pe când în România acesta de ridică la o valoare de 10%, maxim 11%.
Principalele cauze ce au dus la evoluţia nefavorabilă a sectorului IMM-urilor prezentate de Nicolescu:
“Problemele cele mai mari care s-au ridicat au fost, în primul rând stabilitatea cursului de schimb. Aceste fluctuaţii au afectat circa 130.000 de firme din România care direct şi indirect sunt foarte legate de export şi import, deci un sfert din acesta. În al doilea rând ritmul de creştere al PIB-ului, în contextul în care s-a prognozat 2 şi ceva şi am ajuns la 1 şi ceva şi cine ştie, sperăm să nu ajungem dedesubt.
-De asemenea, rata inflaţiei care iarăşi nouă ni se pare mică, dar comparativ cu media europeană este totuşi apreciabilă. Acestea au fost piedicile pentru mediul de afaceri în general. În ceea ce priveşte sectorul de IMM-uri, de reţinut este faptul că s-au constatat câteva elemente care crează problem. În primul rând, numărul IMM-urile care au obţinut profit este sub media ultimilor ani. Deci chiar dacă au supravieţuit, procentul celor cu profit este destul de scăzut, ceea ce arată o situaţie defavorabilă care se reflectă în volumul investiţiilor, în capacitatea de a cumpăra şi de a vinde.
-Al doilea, vizează investiţiile IMM-urilor şi investiţiile în IMM-uri au scăzut comparativ cu anul trecut şi acest lucru ne-a tras puternic înapoi. Un alt element foarte important este faptul că blocajul financiar a fost apreciabil. Statul are în continuare datorii de miliarde la IMM-uri, atât datorii directe cât şi indirecte pentru că fiecare firmă care lucrează cu statul are cel puţin un subcontractor şi dacă ea nu este plătită, nu sunt plătiţi nici aceştia. O cauză majoră a fost şi gradul redus de absorţie a fondurilor structurale pentru că s-a contat pe 3 sau 4 miliarde de euro care ar fi fost normal să intre în economia românească şi n-au intrat. Toate acestea au însemnat o cerere mai redusă de bunuri de servicii şi câteva zeci de mii de IMM-uri care au făcut contracte cu statul, pe baza proiectelor câştigate, au făcut investiţii, au desfăşurat activităţi şi nu au primit toţi sau o parte din bani.
-La aceşti factori se adaugă şi faptul că obţinerea de credite este foarte dificilă în România, iar costurile la care se obţin aceste credite sunt foarte ridicate. În plus, există şi factorul psihologic, deşi nu figurează în analiza noastră. Tensiunile politice care au existat în România, cele trei schimbări de guverne, situaţia conflictuală cu UE, scăderea investiţiilor străine în România, faptul că o parte din băncile din ţară aparţin unor ţări care sunt confruntate cu foarte mari probleme. Toate acestea la un loc au făcut ca mediul de afaceri în semestrul I să aibă o evoluţie negativă. După o uşoară revenire în semestrul II 2011, acum avem iarăşi o pantă uşor negativă”, a explicat preşedintele CNIPMMR.
De asemenea, Ovidiu Nicolescu a reamintit că pe data de 2 noiembrie va avea loc Topul Naţional al Firmelor Private din România - ediţie jubiliară XX - TOP 2011, la Sala Ioan Cuza din Palatul Parlamentului, eveniment ce va fi precedat de o masă rotundă cu tema: “Priorităţi politice, economice şi sociale pentru relansarea sectorului de IMM-uri în perioada 2013-2016”.