Mureş: Garda de Mediu a amendat AZOMUREŞ cu 50.000 de lei

(Andrei Popescu / Epoch Times Romania)
Epoch Times România
08.07.2009

Comisariatul Judeţean al Gărzii Mediu Mureş a amendat cu 50.000 de lei Combinatul de Îngrăşăminte Chimice AZOMUREŞ din Târgu Mureş, pentru dubla poluare cu amoniac a aerului din ultima săptămână.

"Le-am dat 50.000 de lei amendă. Amenda pentru o astfel de poluare este între 50.000 şi 100.000 de lei. Au posibilitatea ca în 48 de ore să plătească doar jumătate. Sau, bineînţeles, în termen de 15 zile pot contesta amenda în instanţă. La stabilirea amenzii s-au luat în considerare determinările asupra calităţii aerului făcute de Agenţia pentru Protecţia Mediului în ultima săptămână", a declarat, marţi, directorul coordonator al Gărzii de Mediu Mureş, Octavian Moldovan.

Şeful Gărzii de Mediu Mureş a arătat că reprezentanţii AZOMUREŞ nu recunosc că ar avea vreo vină în privinţa poluării cu amoniac, dar determinările făcute de APM Mureş indică faptul că în două zile a fost depăşită concentraţia maximă admisă de amoniac.

Săptămâna trecută, Agenţia de Protecţia Mediului Mureş a sesizat Garda de Mediu că în zona AZOMUREŞ, în data de 2 iulie, concentraţia de amoniac a fost de 0,765 miligrame(mc, faţă de 0,3 concentraţia maximă admisă.

În urmă cu o zi, APM Mureş a aunţat o nouă depăşire a concentraţiei maxime admise, de data aceasta în oraş, de 0,324 miligrame)mc de amoniac în aer, în intervalul orar 8,30 - 9.00. În intervalul orar 9,15 - 9,45, concentraţia a fost de 0,373 miligrame(mc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor