MRU o desfiinţează pe Udrea: „Vă place să vi se ploconească oamenii, iar cei care nu o fac sunt trădători”

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, i-a adresat o scrisoare deschisă Elenei Udrea, preşedintele PMP, prin care a răspuns diferitelor remarci făcute de aceasta referitoare la caracterul şi rolul său politic, subliniind că aceasta este responsabilă pentru fragmentarea dreptei, astfel că nu are nicio instanţa morală pentru a împărţi certificate de bună purtare politică, „sau cum ar spune neprietenii, certificate de băsism”.
Mihai Răzvan Ungureanu, MRU, preşedinte Partidul Forta Civica (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
05.07.2014

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, i-a adresat o scrisoare deschisă Elenei Udrea, preşedintele PMP, prin care a răspuns diferitelor remarci făcute de aceasta referitoare la caracterul şi rolul său politic, subliniind că aceasta este responsabilă pentru fragmentarea dreptei, astfel că nu are nicio instanţă morală pentru a împărţi certificate de bună purtare politică, „sau cum ar spune neprietenii, certificate de băsism”. Scrisoarea a fost publicată de ziarul Adevărul.

„Înţeleg că sunteţi preocupată de natura caracterului meu în reflecţiile dumneavoastră la adresa politicii româneşti. Nu sunt înclinat spre certuri politice, mai ales când vine vorba de dreapta, spre deosebire de dumneavoastră. Dar cum nu sunt prima oară ţinta unor astfel de declaraţii, cred că e un moment potrivit pentru un răspuns. Ce nu-mi explic în relaţia noastră, aproape inexistentă, este când şi cum s-a ajuns ca dumneavoastră să împărţiţi certificate de bună purtare politică, sau cum ar spune neprietenii, certificate de băsism? Şi care ar fi instanţa morală în baza căreia faceţi acest lucru?”, a scris Mihai Răzvan Ungureanu, adăugând că nu înţeleg cum de a ajuns caracterul său obiect al judecăţii Elenei Udrea, cu atât mai mult cu cât o consideră pe aceasta printre persoanele responsabile pentru situaţia politică a dreptei.

MRU a evidenţiat faptul că Elena Udrea foloseşte teoria trădării ori de câte ori politicianul respectiv nu se află pe aceeaşi lungime de undă cu ea şi a criticat modul în care aceasta vizionează relaţiile dintre oamenii politici.

„Vă citez: "În politică contează caracterul, să te întorci împotriva celui care ţi-a dat ce ţi-a dat". E o temă veche şi nu e prima dată când o aruncaţi pe piaţă. De altfel, nu sunt singurul beneficiar al acestui gen de reproşuri. Cum nu vă place cineva, cum apare teoria trădării. Înţeleg că vă place să vi se ploconească oamenii, iar cei care nu o fac sunt trădători. În cazul acesta, sunt onorat să mă aflu pe lista trădătorilor. Nu găsesc nici un motiv de ruşine în a mă afla pe aceeaşi listă cu oameni precum Monica Macovei, Teodor Baconschi sau pedeliştii care nu v-au votat la conducerea partidului. Cred că sunteţi victima unui mod periculos de a vedea politica. Politica nu e militărie în care toată lumea face exclusiv ce doriţi dumneavoastră, iar dacă refuză, îi daţi pe toţi jos din tren doar pentru că vă închipuiţi că aveţi acest drept”, a adăugat MRU.

Vorbind despre lista de trădători a lui Udrea, Ungureanu observă că pe aceasta se află oameni care au muncit din greu pentru ce e numit astăzi „regimul Băsescu”, oameni care au fost terfeliţi laolaltă cu Traian Băsescu şi înjuraţi că sunt băsişti.

„Acum îi dezavuaţi şi dispreţuiţi. Totuşi, vă întreb unde eraţi în vara lui 2012, la a doua suspendare a lui Traian Băsescu? Dacă îmi amintesc bine, nu apăreaţi la mitinguri pentru a nu afecta campania cu notorietatea dumneavoastră negativă. Şi unde sunteţi astăzi? Împărţiţi certificate de bună purtare. Rămâne întrebarea: unde sunt cei care au luptat pentru Traian Băsescu şi şi-au asumat tot ce a presupus acea luptă? Pe lista dumneavoastră de trădători”, a subliniat Mihai Răzvan Ungureanu.

Preşedintele FC susţine că proiectul unificării dreptei a fost „zdrobit” de Elena Udrea în timp ce aceasta a militat public pentru o unificare cumulată în jurul ei. De altfel, liderul FC a catalogat-o pe Udrea drept unul din artizanii distrugerii dreptei, a cărei strategie politică a fost supravieţuirea sa proprie după decembrie 2014.

„E o strategie cel puţin incorectă pentru că e dedicată unui singur scop: supravieţuirea dumneavoastră în politică după decembrie 2014. Din acest motiv aţi şi negociat cu celelalte partide ca şi când aveaţi o putere infinită. E sindromul ultimei şanse. Acum ori niciodată. După dumneavoastră potopul”, a explicat acesta.

MRU i-a reproşat preşedintelui PMP şi faptul că se prezintă drept singura depozitară a moştenirii politice a lui Traian Băsescu şi crede că are dreptul de a împărţi „certificate de băsism” dreptei. În opinia lui MRU, nu la asta se rezumă progresele care s-au făcut în România în ultimii ani, iar faptul că persoane precum Monica Macovei, Cătălin Predoiu, Cristian Preda, Cristian Diaconescu, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi sau Daniel Funeriu, precum şi alţi care fac parte integrantă din ce e astăzi o parte a dreptei româneşti, sunt despărţite în atâtea partide politice i se datorează în bună măsură Elenei Udrea.

„Număraţi-i pe cei care au contribuit la marile succese ale ultimilor 10 ani şi uitaţi-vă în jurul Preşedintelui. Câţi se mai regăsesc? Nu sunteţi izolată, întâmplător, politic. Aţi lucrat constant la îndepărtarea noastră până aţi devenit captivă propriilor dumneavoastră vise şi aţi închis orice uşă. Fortăreaţa pe care aţi construit-o e mai degrabă o închisoare, pentru că înainte de a-i lăsa pe alţii să intre, vă împiedică să faceţi parte din orice dialog normal. Cred că anii de final de mandat ai lui Traian Băsescu ar fi fost încununaţi de mai multe reuşite dacă cei mai mulţi dintre oamenii de calitate din jurul său nu ar fi fost îndepărtaţi, rând pe rând. Cred că sunteţi unul dintre cei responsabili de această situaţie şi ar fi un gest necesar să vă retrageţi. Dacă nu pentru binele dreptei, măcar pentru a-i oferi posibilitatea lui Traian Băsescu de a-şi recâştiga un rol politic bine meritat”, a concluzionat Mihai Răzvan Ungureanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor