Motivul pentru care o persoană devine obeză chiar dacă mănâncă puţin

(photos.com)

A câştiga sau a pierde în greutate este, în câteva cuvinte, rezultatul echilibrului între acumularea şi consumul de energie. Organismul asimilează alimentele ingerate, iar prin activităţile desfăşurate consumă energie, pierzând-o sub formă de căldură.

Activităţile sunt foarte variate: unele sunt necesare pentru funcţionarea normală a sistemelor organice (activităţi cardiace, renale, nervoase), inclusiv menţinerea temperaturii corporale, iar altele sunt legate de reînnoirea şi repararea celulelor şi ţesuturilor. Există, pe de altă parte, cele responsabile de sinteza unor structuri noi. În sfârşit, ultima, muşchii implicaţi în exerciţii fizice. Atunci când acumularea energiei depăşeşte consumul, corpul câştigă masă. Dacă consumul este mai mare decât asimilarea energiei, se produce efectul invers.

Relatate în acest mod, lucrurile par foarte simple. Deşi, în aceste chestiuni nu este nimic atât de simplu precum pare. Există doi factori principali care trebuie luaţi în considerare:

- cantitatea de alimente şi compoziţia, care afectează conţinutul energetic;

- uşurinţa sau dificultatea de a digera şi asimila.

Consumul de energie este influenţat de mai mulţi factori.

Dacă se iau în considerare factorii determinanţi ai elementelor de acumulare şi ai consumului energetic, nu este deloc surprinzător faptul că excesul de greutate şi obezitatea au atins o prevalenţă ridicată în societăţile actuale. Există o mulţime de alimente dar, în general, sunt preferate alimentele suculente, care conţin energie şi au o absorbţie uşoară. În ceea ce priveşte consumul energetic, avem o tendinţă remarcabilă la stilul de viaţă sedentar şi inactivitate fizică. De asemenea, trăim în medii cu un confort termic deosebit, în condiţii care obligă organismul să consume o mulţime de energie pentru a menţine o temperatură stabilă a corpului.

Ştim cu toţii că există persoane care, deşi sunt slabe, nu se abţin deloc de la mâncare. Cine are tendinţa să se îngraşe rapid le contemplă cu invidie, ştiind bine cât de greu este să te abţii în faţa unei mese bogate şi gustoase, să nu mănânci între mese sau să suferi pedalând cu forţă pe o bicicletă statică doar, doar pierzi câteva grame. Deci, opusul persoanelor slabe: persoane care par să nu mănânce mult şi care totuşi au o greutate excesivă.

Dar de ce consumând cantităţi similare de alimente şi menţinând niveluri similare de activitate fizică, unele persoane sunt mai grase şi altele mai slabe? De ce există aceste aparente diferenţe metabolice? Unele pot fi cauzate de factori care nu au fost luaţi în considerare. Un astfel de element important este factorul genetic, în special datorită impactului său asupra metabolismului şi, prin urmare, asupra consumului de energie.

Obezitatea se moşteneşte

Un studiu publicat în ianuarie 2019 în US National Library of Medicine National Institutes of Health (Genetic architecture of human thinness compared to severe obesity) a comparat genomul de la 1.600 de oameni foarte slabi, 2.000 foarte obezi şi 10.400 cu greutate normală. Rezultatele au confirmat faptul că factorii ereditari contribuie într-o măsură destul de importantă la apariţia obezităţii. Mai precis, ereditatea a fost estimată la 32%.

Calitatea de a fi slab este, de asemenea, moştenită, deşi într-o măsură mai mică, respectiv 28%. Aceste procente indică proporţia variabilităţii trăsăturilor studiate - obez sau slab - în populaţie, cauzată de factorii ereditari.

Studiul a identificat, de asemenea, un set de variante genetice legate de anumite afecţiuni, unele dintre ele cunoscute deja, iar altele necunoscute. Prin urmare, a fi obez sau a fi slab, cel puţin într-o oarecare măsură, se moşteneşte. Deşi, chiar dacă ştim, pe mulţi dintre noi nu ne consolează prea mult acest lucru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură