Motiv de îngrijorare la SCR: Pacienţii cu virus Wuhan, internaţi în acelaşi bloc unde se fac operaţii pe inimă la copii. Explicaţia directorului
alte articole
Toţi pacienţii internaţi la Spitalul Clinic Republican (SCR) „Timofei Moşneaga”, după ce au fost diagnosticaţi cu virusul Wuhan au fost plasaţi în acelaşi bloc unde sunt sălile de operaţie şi secţiile de terapie intensivă, în care se află copii operaţi pe inimă. Câţiva medici de la acest spital se îngrijorează de faptul că micuţii pacienţi ar putea fi supuşi riscului îmbolnăvirii, întrucât aceştia deja sunt foarte vulnerabili, notează TV8.
Îngrijorarea medicilor care s-au adresat redacţiei TV8, solicitând păstrarea anonimatului, vine şi în contextul în care recent fostul director al SCR Anatol Ciubotaru a menţionat că instituţia are probleme cu sistemul de ventilare.
La rândul său, directorul interimar SCR, Andrei Uncuţă, a enunţat că în acest bloc în care sunt internaţi pacienţii cu virusul comunist şi unde se află şi secţia de cardiochirurgie la copii, sistemul de ventilare funcţionează, iar fluxurile de aer din încăperile unde sunt pacienţii cu coronavirus şi unde se fac operaţiile la copii nu se intersectează.
„În acest bloc deja au fost transferaţi în secţia de terapia intensivă pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, iar la etajul I continuă operaţii pe inimă la copii. Aceşti copii sunt din start compromişi cardiopulmonar. Noi suntem gata de sacrificii pentru binele societăţii, dar suntem foarte revoltaţi de deciziile antimedicale care vor grăbi colapsul sistemului medical. Este inadmisibil ca copii compromişi cardiovascular să se afle într-un focar epidemiologic cu pacienţi infectaţi cu COVID-19. Cine-şi asumă aceste riscuri pentru pacienţii care acum se operează?”, a mărturisit medicul respectiv.
Un alt medic de la acelaşi spital a menţionat că secţia de cardiochirurgie ar putea fi transferată în blocul vechi al Spitalului Republican, unde s-au aflat până acum pacienţi cu coronavirus şi unde acum se fac dezinfecţii.
La rândul său, directorul interimar Andrei Uncuţă susţine că lucrurile au fost organizate astfel încât sănătatea şi viaţa copiilor operaţi în secţia de cardiochirurgie să nu fie pusă în pericol.
„Primul compartiment din partea stângă funcţionează după sistemul de ventilare şi fluxuri specifice pentru terapie intensivă a pacienţilor cu COVID-19, dar partea de mijloc şi din dreapta funcţionează separat pentru conceptul de bloc pentru operaţii şi terapie intensivă. În cazul respectiv aceste fluxuri nu se intersectează, sunt separate ca şi spaţii şi ca sisteme de ventilare”, a explicat Uncuţă.
Cât priveşte transferarea secţiei de cardiochirurgie în blocul vechi al spitalului, directorul interimar susţine că nu a fost luată deocamdată o decizie, dar acest pas ar urma să fie făcut în cazul în care numărul de îmbolnăviri va creşte.
„Mergem gradual: iniţial erau 12 paturi, apoi plus zece – 22; acum am desfăşurat 13 paturi la etajul doi în blocul nou şi pregătim la etajul unu în acest bloc încă 13 paturi de rezervă, în cazul când numărul o să crească masiv şi o să avem nevoie să utilizăm şi alte spaţii ale blocului nou, în acel moment o să fie pus stop şi atunci o să decidem ce facem cu chirurgia cardio la copii”, a adăugat directorul interimar SCR.