Moşteanu: Cel puţin 20 de deputaţi AUR, SOS, POT au votat pentru PSD
Cel puţin 20 de deputaţi din partidele extremiste au votat azi pentru PSD, susţine Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR. Mai exact, potrivit lui Moşteanu, minim 20 de deputaţi din partidele aşa-zis suveraniste au votat în favoarea numirii lui Ciprian Şerban (PSD) în postul de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Useristul a mai declarat că se aşteaptă ca o parte din cei 20 să treacă în viitorul apropiat la PSD sau PNL.
"Au fost să voteze 175 de deputaţi de la PSD, PNL, UDMR şi minorităţi, cei care formează coaliţia, cei care propun guvernul Ciolacul 2. În final, preşedintele Camerei a fost ales cu 195 de voturi, o diferenţă de 20 de voturi care a venit de la deputaţi AUR, SOS sau POT. Pentru că noi, deputaţii USR, am decis că stăm în bancă, nu mergem să punem voturile în urnă, am spus toţi, prezent, nu votez, tocmai pentru a vedea, în final, câţi dintre cei aşa-zişi izolaţionişti sunt de fapt PSD-şi acoperiţi. Pare că sunt vreo 20 în momentul ăsta şi iată că a venit Crăciunul mai devreme la PSD şi le-a mai adus 20 de voturi.
Întrebat dacă e de aşteptat ca aceşti 20 de parlamentari care au votat astăzi să treacă la PSD, la PNL în perioada următoare, Moşteanu a răspuns:
"De fapt, unii deja înţeleg că au anunţat sau urmează să anunţe şi, probabil, o parte din aceştia 20, din momentul în care au dat votul astăzi pentru PSD, îi vom vedea uitând de fapt de cei care le-au dat mandatul şi ducându-se în băncile PSD", a declarat Moşteanu.