Monica Macovei: Cer comisiilor parlamentare de control a serviciilor să-i cheme ASTAZI pe directorii SRI şi SIE (Video)
alte articole
Material video pe pagina originală Epoch Times.
"Spun de la început foarte ferm nu am fost şi nu sunt ofiţer acoperit sau în orice alt fel al vreunui serviciu de informaţii român sau străin" a declarat joi Monica Macovei, în cadrul unei conferinţe de presă, "în replică" la declaraţiile şefului statului, care a afirmat marţi seara că unii dintre candidaţii la preşedinţie au "omis" să-şi treacă în CV dacă au fost sau nu ofiţeri sub acoperire.
"De altfel, preşedintele sau instituţiile au avut posibilitatea de a verifica acest lucru în 2005 când am intrat în Guvernul Tăriceanu ca ministru al Justiţie şi apoi în 2008 când preşedintele şi premierul Emil Boc mi-au propus să fiu din nou Ministru al Justiţiei, precum şi în 2009 când Preşedintele mi-a propus să fiu candidat de premier al României.", a precizat Monica Macovei.
Fostul ministru al Justiţiei a adăugat că, dacă există un ofiţer acoperit între candidaţi, "acesta este un lucru foarte grav şi este un atentat la siguranţa de stat a României şi la democraţie."
Singura cale instituţională de urmat şi insist pe ideea de cale instituţională, pentru că aceasta este singura de folosit într-o democraţie este următoarea". Comisiile permanente de control ale SRI şi SIE din Parlament să lămurească astăzi acest subiect, discutând şi chemând la comisii pe directorii celor două servicii de informaţii." a cerut Monica Macovei.
Comentând solicitarea reprezentanţilor ACL de a se forma o comisie parlamentară de anchetă care să verifice care dintre prezidenţiabili şi-a ascuns în CV că a fost ofiţer sub acoperire, Macovei a explicat că un astfel de demers ia timp, durând mult timp până când se stabilesc şi se repartizează locurile în comisie între partide, iar problema ar trebui tranşată azi.
"Nu aceasta este soluţia", a declarat Macovei. "Ştim cu toţii că de multe ori în România, când ceri o comisie specială de anchetă, de fapt se amână tot subiectul şi uneori se şi îngroapă subiectul."a adăugat Macovei, reiterând ideea că singura cale care trebuie folosită este cea instituţională, de care dispunem deja. "Comisiile permanente de control ale SRI şi SIE trebuie să lămurească astăzi, astăzi, acest subiect, ca să se încheie."
Totodată, Monica Macovei a lansat un apel către acel candidat care a fost ofiţer sub acoperire (dacă există un asemenea candidat), să nu-şi depună candidatura la preşedinţie şi să se retragă din politică.
"Mai cer politicienilor să se comporte responsabil faţă de serviciile de informaţii.", a continuat Macovei, adăugând că avem servicii de informaţii care "s-au reformat în procesul de aderare şi apoi de colaborare cu NATO" şi acestea nu trebuie implicate în jocuri electorale.
"Ele trebuie să acţioneze instituţional, dacă sunt chemate şi trebuie să fie chemate la comisiile de control ale acestor servicii din Parlament, atunci acolo se discută. În rest, politicienii şi nimeni altcineva nu au dreptul să le folosească, căci acest lucru le vulnerabilizează, afectează întreaga imagine a ţării noastre şi să nu uităm că avem un conflict la graniţa de Est a României şi este cel mai nepotrivit moment să vulnerabilizăm serviciile de informaţii.", a concluzionat Macovei.
Declaraţiile fostului ministru al Justiţiei vin pe fundalul acuzaţiilor lansate de Traian Băsescu, ne-nominal, la adresa candidaţilor la preşedinţie. Marţi seara, preşedintele Traian Băsescu a afirmat la B1 TV că unii dintre candidaţii la preşedinţie au "omis" să-şi treacă în CV dacă au fost sau nu ofiţeri sub acoperire. Şeful nu a dat niciun nume, lăsând ca suspiciunea să planeze asupra tuturor candidaţilor, mai puţin asupra Elenei Udrea, pe care preşedintele o susţine în mod deschis.
Ca urmare a acuzelor lansate de Băsescu, ACL a cerut o comisie de anchetă care să afle cine ar pute fi misteriosul ofiţer, iar Klaus Iohannis a dat asigurări că nu fost ofiţer al serviciilor, nici acoperit şi nici descoperit.