"MoldovaGaz" va finisa îndeplinirea cerinţelor celui de-al doilea pachet energetic în 2014

Societatea pe acţiuni moldo-rusă "MoldovaGaz" în 2014 complet va finisa îndeplinirea cerinţelor celui de-al doilea pachet energetic. "Parţial cerinţele acestuia au fost îndeplinite încă în momentul creării SA "MoldovaGaz", deoarece deja în 1999 activitatea companiei era împărţită după domenii, în timp ce, să spunem, în ţările baltice o astfel de divizare are loc abia acum", a spus directorul general al întreprinderii, Alexandr Gusev.
. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Tatiana Chiriac
26.12.2013

Societatea pe acţiuni moldo-rusă "MoldovaGaz"va finisa complet în 2014 îndeplinirea cerinţelor celui de-al doilea pachet energetic. "Parţial cerinţele acestuia au fost îndeplinite încă în momentul creării SA "MoldovaGaz", deoarece deja în 1999 activitatea companiei era împărţită după domenii, în timp ce, să spunem, în ţările baltice o astfel de divizare are loc abia acum", a spus directorul general al întreprinderii, Alexandr Gusev.

Potrivit spuselor sale, transportarea şi furnizarea gazelor naturale în Moldova au fost divizate de la bun început.

"Întreprinderea individuală "Moldovatransgaz" se ocupă cu transportarea gazelor, având licenţă pentru o astfel de activitate. Companiile juridice individuale de asemenea se ocupă cu tranzitarea şi furnizarea gazelor. Cel de-al doilea pachet energetic, din câte îl înţeleg, solicită anume divizarea juridică pe domeniile de activitate, iar al treilea pachet deja vizează drepturile de proprietate", a explicat acesta.

Până nu demult de furnizarea şi repartizarea gazelor în Moldova se ocupau 12 companii juridic independente.

"Iar de la 1 ianuarie 2012, la Chişinău, în conformitate cu legislaţia, a avut loc divizarea furnizării de repartizare. Acum "MoldovaGaz" este furnizor de gaze, iar repartizator - "Chişinău-Gaz". La Chişinău funcţionează trei companii diferite, care separat se ocupă cu transportarea, divizarea şi furnizarea gazelor. Legea solicita ca acolo unde sunt peste 100 mii consumatori, aceste trei domenii să fie separate", a menţionat Gusev.

Potrivit cerinţelor "pachetului doi", trebuie să aibă loc separarea juridică a următoarelor domenii de activitate: transportarea - ("Moldovatransgaz"), repartizarea - ("Chişinău-Gaz") şi furnizarea - ("MoldovaGaz").

"Iar "al treilea pachet" vizează proprietatea, adică "MoldovaGaz" nu poate fi proprietara companiei de transport. Sau, dacă vom fi acţionarii acesteia, atunci drepturile noastre ca proprietar vor fi limitate. Să zicem, managementul acestei companii nu va fi dictat de noi, proprietarii, ci de regulatorul pieţei", a spus Gusev.

Potrivit spuselor sale, cerinţele "pachetului doi" "MoldovaGaz" la 90% au foat realizate în momentul înregistrării companiei. Vorbind despre obiecţiile societăţii pe acţiuni de tip închis "Gazprom", cu privire la cerinţele pachetelor energetice, managerul "MoldovaGaz" a indicat că "anume din acest motiv investitorul doreşte să gestioneze transportarea. Să zicem, dacă sunteţi proprietarul gazelor şi a ţevii, atunci, cel mai probabil, aveţi dorinţa de a transporta gazele dumneavoastră în mod prioritar, iar gazele străine vor aştepta, pentru acesta nu există loc în ţeavă. Evident are loc un conflict de interese", a explicat Gusev.

Top-managerul consideră că acest subiect vizează relaţiile între "Gazprom" şi Uniunea Europeană, care, în viziunea top-managerului SA "MoldovaGaz", va fi reglementat de jucătorii mari.

Conducătorul SA "MoldovaGaz" a amintit că guvernul Republicii Moldova a amânat termenii de îndeplinire a cerinţelor celui de-al treilea pachet energetic până în 2020.

"Toate cerinţele acestuia vor fi implementate într-o oarecare perspectivă, posibil, până în 2020, posibil şi mai târziu", a conchis Alexandr Gusev.

SA "MoldovaGaz" a fost fondată în 1999. Capitalul său constituie 1 mlrd. 332 mil. 908 mii lei. 50% din acţiunile companiei aparţin "Gazprom"-ului, 35,33% - Moldovei şi 13,44% - administraţiei Transnistriei. În 2005 regiunea a declarat în mod unilateral ieşirea din SA, transmiţând acţiunile sale în încrederea "Gazprom"-ului. În Transnistria de furnizări, tranzit şi distribuirea gazelor ruseşti se ocupă SRL "Tiraspoltransgaz-Pridnestrovie".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor