Mişu Negriţoiu, numit şef al Comitetului pentru analize economice şi de piaţă din cadrul ESMA

Controversatul şef al ASF, Mişu Negriţoiu, devine preşedinte al Comitetului pentru Analize Economice şi de Piaţă din cadrul Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe.
Mişu Negriţoiu (Captură Youtube)
Andrei Pricopie
25.09.2015

Şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, a fost numit joi, pentru un mandat de doi ani, în funcţia de preşedinte al Comitetului pentru Analize Economice şi de Piaţă din cadrul Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA).

Decizia de numire a fost luată în cadrul reuniunii de la Paris, din data de 24 septembrie 2015, a Consiliului Supraveghetorilor ESMA, forul de conducere al autorităţii.

Comitetul pentru Analize Economice şi de Piaţă este format din reprezentanţi ai autorităţilor competente în supravegherea pieţei de capital din cadrul UE şi beneficiază de expertiza unui grup de profesori în finanţe şi economie din mari universităţi europene şi analişti specializaţi în domeniul pieţelor financiare, reiese dintr-un comunicat remis de ASF, instituţie care controlează o piaţă de aproape 30 de miliarde de euro.

Principalele linii de acţiune pe care se concentrează comitetul sunt identificarea pro-activă şi evaluarea la nivel micro-prudential a evoluţiilor şi potenţialelor riscuri şi vulnerabilităţi de pe pieţele financiare, alături de realizarea unor analize cost-beneficiu şi de impact privind iniţiativele de reglementare şi supraveghere a pieţelor.

"Dezvoltarea unor capacităţi de excelenţă în domeniul analizelor de piaţă şi al monitorizării evoluţiilor din sectorul financiar a devenit o cerinţă esenţială pentru exercitarea în mod eficient a rolului de supraveghere a entităţilor participante şi de protejare a consumatorilor, pe masura provocărilor crescânde din ultimii ani.

Eforturile pe care le-am iniţiat în acest sens şi la nivelul ASF se reflectă deja în coagularea unui corp de profesionişti a cărui capacitate analitică s-a putut vedea atât în Raportul anual al ASF pe 2014, cât şi în primul Raport semestrial integrat de prezentare a evoluţiilor de pe cele trei pieţe pe care le supraveghem - asigurări, piaţa de capital şi pensii", a declarat Mişu Negriţoiu.

ASF îşi propune să ofere astfel sectorului financiar şi publicului adevărate instrumente de înţelegere a mişcărilor de pe pieţele supravegheate şi să devină, în acelaşi timp, un furnizor recunoscut de analize economice şi financiare pentru partenerii săi europeni.

Comitetele permanente ale ESMA sunt coordonate de reprezentanţi ai autorităţilor naţionale în Consiliul Supraveghetorilor ESMA, desemnaţi pe baza experienţei profesionale acumulate în domeniul de activitate al fiecărui comitet.

Înfiinţată în 2011, ESMA este unul dintre pilonii Sistemului European de Supraveghere Financiară, aflându-se într-o cooperare strânsă cu Autoritatea Bancară Europeană şi cu Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale.

Membru cu drepturi depline al ESMA, ASF este reprezentată în Consiliul Supraveghetorilor la nivel de preşedinte şi participă la activitatea de reglementare prin implicarea în activităţile comitetelor permanente şi ale grupurilor de lucru.

Controversele din jurul lui Mişu Negriţoiu

Mişu Negriţoiu, fost ministru în guvernarea Văcăroiu, fost deputat şi fost director al ING România, este acuzat că ar fi încuviinţat în perioada 2003- 2004 o tranzacţie ilegală, care încălca la acel moment embargoul economic impus de SUA Iranului, relatează Realitatea TV, citând un document oficial al Ministerului de Finanţe al SUA.

Mai mult decât atât, Mişu Negriţoiu ar fi încuviinţat modificarea conţinutului unor documente bancare pentru a ascunde că ING România s-a implicat în încălcarea embargoului. (Detalii aici)

Un alt scandal în care este implicat Mişu Negriţoiu ţine de presupusele sale relaţii de colaborare cu securitatea fostului regim comunist.

Suspiciunea că Negriţoiu ar fi fost colaborator al Securităţii are de a face cu faptul că fostul ministru a lucrat în comerţul exterior în vremuri când avansarea în carieră depindea, în general, de colaborarea cu fostul aparat represiv de stat. Negriţoiu a fost, între anii 1973-1990, economist în comerţul exterior la ILEXIM, Arpimex şi Ministerul Comerţului Exterior. În 1982 a fost numit înlocuitor temporar al şefului Agenţiei economice româneşti din New York, apoi al şefului Biroului comercial din Los Angeles.
Întrebat de presă dacă a colaborat cu Securitatea, Negriţoiu spune: "O, în niciun caz. I-au zis unii lui Dan Voiculescu (patronul Antenelor - n.r.) că toţi cei care au lucrat în comerţul exterior ar fi colaborat cu Securitatea. Dar diferenţa este că numai el a ajuns miliardar."
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor