Misterul morţii lui Chopin dezvăluit de cercetători
alte articole
Celebrul pianist a murit în octombrie 1849 la vârsta de 39 de ani, în Franţa, în urma unei pericardite, o complicaţie rară a tuberculozei cronice, potrivit publicaţiei The Guardian.
Această concluzie, publicată recent în American Journal of Medicine, este cea mai recentă şi cea mai convingătoare dintr-o serie de cauze probabile enunţate de-a lungul timpului de unii cercetători. După moartea sa, s-au vehiculat diferite teorii despre cauzele care i-ar fi provocat decesul: fibroza chistică, o deficienţă genetică de alfa-1-antitripsină, care predispune la infecţii pulmonare, sau stenoza mitrală (îngustarea valvei mitrale).
Marele compozitor şi pianist polonez avea o teamă îngrozitoare de o moarte prematură, aşa că dorinţa lui a fost ca inima să-i fie extrasă atunci când va muri. Acest organ a fost păstrat într-un recipient cu coniac, aflat în cripta unei biserici din Varşovia (Polonia). Chopin a fost înmormântat la cimitirul Père Lachaise din Paris, cimitir unde se odihnesc şi Marcel Proust, Oscar Wilde şi Jim Morrison, printre alţi artişti celebri.
Potrivit publicaţiei The Guardian, şeful echipei de cercetători, profesorul Michael Witt, din cadrul Academiei Poloneze de Ştiinţe, a declarat pentru The Observer că, de fapt, nici nu a fost nevoie să se deschidă vasul de sticlă pentru a examina organul. Experţii au remarcat imediat faptul că inima era acoperită cu un strat subţire de materiale fibroase albe şi, de asemenea, erau vizibile leziuni minore pe care oamenii de ştiinţă le-au considerat simptome ce arată o complicaţie gravă a tuberculozei, pericardita.
„După starea în care se află inima, se poate spune, cu mare probabilitate, că Chopin suferea de tuberculoză, în timp ce pericardita a fost, probabil, cauza imediată a morţii sale“, spune Michael Witt, care adaugă faptul că inima „este încă perfect conservată în vasul de sticlă“.
În orice caz, Witt avertizează că unii oameni încă doresc să deschidă vasul pentru a preleva mostre de ţesut urmărind efectuarea de teste ADN, pentru a-şi susţine teoria conform căreia Chopin ar fi suferit de o boală genetică. "Ar fi complet greşit", spune el. "Ar putea distruge inima şi, oricum, sunt destul de sigur acum că ştim ce a provocat moartea lui Chopin".
Inima lui Chopin, în mâinile naziştilor
Acest nou studiu este ultimul capitol din povestea ciudată despre moartea lui Chopin. În primul rând, deoarece cauza morţii sale a fost mult timp un mister, dar şi din cauza evenimentelor care au avut loc şi au fost legate de inima lui.
La scurt timp după moartea compozitorului, sora sa, Ludwika, a dus inima acestuia în Polonia (Chopin a murit în Paris), obţinând permisiunea ca inima să rămână în biserica "Sfânta Cruce" din Varşovia.
Dar, în timpul unei revolte în Varşovia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un ofiţer SS de rang înalt, admirator al pianistului, a luat inima lui Chopin, aceasta rămânând în sediul central al comandamentului german. La sfârşitul războiului, inima a fost returnată bisericii poloneze, unde se păstrează şi în ziua de astăzi.