Mişcări de culise determină o criză politică în Cehia

Printre cioburile vaselor sparte în criza politică din Cehia, rânjeşte un lider comunistoid şi Rusia
Premierul ceh Bohuslav Sobotka. (Dan Kitwood/Getty Images)
Andrei Popescu
06.05.2017

Sfârşitul săptămânii trecute a adus convulsii politice în Cehia. Într-o evoluţie regizată, parcă, pe scena unui teatru de comedie, joi, preşedintele ceh Milos Zeman a anunţat că acceptă joi demisia premierului Bohuslav Sobotka, deşi acesta din urmă nu şi-o prezentase formal.

Marţi – cu mai puţin de şase luni înaintea alegerilor programate pentru luna octombrie – Sobotka i-a surprins pe mulţi anunţând că va demisiona împreună cu întregul său cabinet, doar că nu va demisiona oficial până în luna mai.

Rivalul său, ministrul miliardar de finanţe Andrej Babis, a declarat că este vorba de un act disperat comis de un bărbat disperat.

O zi mai târziu, vineri, premierul ceh Bohuslav Sobotka a ieşit din nou la rampă să anunţe că nu-şi va înainta demisia, şi că va cere în schimb demisia rivalului său politic, miliardarul Andrej Babis - care este şi Ministrul al Finanţelor.

Când Sobotka sosea joi la Castelul din Praga – sediul guvernului ceh – pentru consultaţii, preşedintele Zeman a anunţat public că a acceptat demisia neprezentată a premierului, care, la conferinţa de presă, părea vizibil zguduit de situaţie.

Lovitură strategică?

Prin anunţul său surprinzător de la începutul acestei săptămâni, Sobotka a sperat cu siguranţă că doborârea coaliţiei de guvernare îi va oferi Partidului său Social Democrat (CSSD) o şansă pentru a acoperi o veche distanţă de 10% în sondajele de opinie faţă de partidul anti-establishment Ano (Da) al lui Babis, cu care a guvernat în cadrul unei coaliţii de la începutul anului 2014.

Dar anunţul demisiei sale de marţi îi oferea preşedintelui Zeman – un inamic al premierului – un avantaj semnificativ şi o şansă de a încheia un acord cu Babis care, în mod clar, a fost pus la cale în urmă cu câteva luni.

Zeman i-a surprins pe mulţi cu răspunsul său rapid. În calitate de şef al statului, Zeman dictează momentul noilor alegeri şi numirea unui nou premier, iar acum cel mai popular personaj politic al ţării calculează acum cea mai bună metodă pentru a-l plasa pe Babis – cel de-al doilea om politic în ceea ce priveşte popularitatea - în scaunul de premier. De asemenea, Zeman va alcătui o listă de cereri în schimbul favorului său, în condiţiile în care Republica Cehă se alătură listei de ţări UE care înfruntă alegeri cruciale în acest an.

Clovni

Ascensiunea acestei perechi de populişti stârneşte îngrijorări uriaşe în legătură cu politica externă a Cehiei. Sub coaliţia de guvernare, o politică pro-UE şi pro-Occident a făcut ca ţara să fie o excepţie în cadrul grupului Vişegrad, în care se află state puternic eurosceptice precum Ungaria şi Polonia.

“Aceştia vor fi doi clovni în principalele funcţii ale ţării”, a declarat un comentator politic pentru Deutsche Welle, adăugând că cei doi nu vor schimba “cursul general al Republicii Cehe.

Deşi Praga a luptat împotriva cotelor obligatorii ale UE privind relocalizarea imigranţilor, Cehia a oferit de asemenea suport Bruxelles-ului în cazul unor crize precum Brexit sau sancţiunilor împotriva Rusiei. Între timp, cehii au fost ocupaţi să cimenteze relaţiile cu Germania, care îşi susţine o mare parte a economiei prin cererile pentru exporturi.

“Există un pericol ca Republica Cehă să alunece acum înspre acel tip de populism care bântuie Ungaria şi Polonia”, a susţinut Jiri Pehe, un proeminent comentator politic şi consilier al fostului preşedinte ceh Václav Havel. “Ar putea fi provocate multe pagube în interiorul UE”.

Babis este un populist, dar unul dintre cei care provoacă Bruxelles-ul. Născut slovac, Babis nu are niciun interes să alimenteze naţionalismul ceh. În schimb, el a prezentat Ano ca un partid anti-establishment care urmăreşte să pună capăt corupţiei.

El a trecut peste întrebările legate de acordurile sale financiare legate de compania sa Agrofert – un gigant în sectorul alimentar şi al chimicalelor şi cel mai mare angajator privat al ţării – obţinând suport pentru promisiunea sa de a conduce ţara precum îşi conduce afacerile.

Totuşi, el este puţin interesat de politică externă. “Cel mai mare pericol este acela că, în cazul în care Babis devine premier, el va lăsa Ministerul de Externe pe mâna unui partener de coaliţie din dreapta naţionalistă sau din rândul comuniştilor”, a afirmat Pehe. “Babis nu este interesat de politică externă şi nu o înţelege”, a adăugat el.

Zeman, pe de altă parte, a făcut presiuni pentru a-şi extinde influenţa în acea arenă de când a ocupat în 2013 funcţia, în mare parte ceremonială, de şef de stat.

Zeman are legături puternice cu Rusia şi a criticat sancţiunile UE aplicate împotriva Moscovei. De asemenea, el menţine o campanie înverşunată împotriva imigranţilor şi a urcat pe aceleaşi scene cu partide de extremă dreaptă.

Rusia a fost acuzată de interferare cu alegerile din SUA de anul trecut, şi cu cele din Olanda şi Franţa din acest an, existând temeri că Moscova ar putea încerca să intervină în alegerile din Germania.

Kremlinul va fi probabil fericit să vadă o consolidare a puterii lui Zeman. “Rusia va fi în mod clar interesată să se asigure că un alt un guvern prietenos din Grupul d e la Vişegrad va merge pe acelaşi drum alături de Ungaria şi Slovacia”, a declarat Andrius Tursa, un analist pentru riscurile politice la compania Teneo Intelligence.

“O poziţie consolidată a lui Zeman ar putea ajuta la extinderea influenţei Rusiei. Totuşi, [acest ajutor] va fi mai degrabă la nivelul de numiri în serviciul diplomatic şi civil, decât la nivelul politicii generale”, a declarat Milan Nic, membru al Consiliului german pentru Relaţii Externe, după anunţul de marţi.

Pragmatism

Totuşi, nimeni nu se aşteaptă ca politica externă a Republicii Cehe să se îndrepte spre acel tip de extreme observate în Ungaria. Aceasta din cauză că există mici câştiguri politice interne dintr-o schimbare semnificativă către est, atât pentru Zeman cât şi pentru Babis. Alegătorii cehi ar putea fi sceptici în privinţa Bruxelles-ului şi Berlinului, dar sunt foarte îngrijoraţi în privinţa Moscovei.

S-ar putea ca retorica să fie puţin mai critică la adresa UE, dar politica rămâne pro-Occident şi pro-NATO, prezice Tursa. “Un Cehxit nu există pe masa discuţiilor”.

Mai degrabă, Babis şi Zeman vor persista probabil cu ruta “pragmatică” care a fost urmată în ultimii ani.

De când a ajuns la Castelul din Praga, preşedintele Zeman a urmărit propria sa politică externă din umbră, indiferent de poziţia oficială a guvernului. El a petrecut mult timp în ultimii patru ani ai mandatului său intermediind acorduri între China şi oligarhii cegi şi slovaci, în timp ce a înnăbuşit orice menţionare, în Praga, a pogromurilor de care se face vinovat Partidul Comunist Chinez, sau a problemei Taiwanului sau a Tibetului.

Luând în calcul astfel de factori, este probabil ca Babis să blocheze orice schimbare semnificativă a politicii externe. Imperiul său financiar depinde de rolul imens al UE în economia cehă, în timp ce [imperiul său] beneficiază de pe urma fondurilor UE şi îşi extinde prezenţa în statele membre UE învecinate.

Acest lucru sugerează de asemenea că efortul de a construi relaţii cu Berlinul va continua neabătut, în ciuda unor comentarii negative venite recent din partea lui Babis şi Zeman.

Totuşi, există probabil unele probleme pe drum. Babis a fost comparat cu fostul premier italian Silvio Berlusconi, precum şi cu Donald Trump. În plus, deşi miliardarul ceh are o anumită experienţă în guvern, UE încă va înfrunta un operator abil care, deşi este pragmatic, este de asemenea şi capricios.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor