Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a avut o întrevedere cu omologul său turc

Tatiana Chiriac
13.06.2012

Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, s-a întâlnit astăzi cu o delegaţie condusă de omologul său turc, Sadullah Ergin, care se află într-o vizită oficială în Republica Moldova. Principalul subiect abordat în discuţia dintre cei doi miniştri a fost ampla reformă în sectorul Justiţiei, iniţiată de Guvernul de la Chişinău.

Potrivit serviciului de presă al Ministerului Justiţiei, Oleg Efrim s-a arătat deosebit de interesat de performanţele Turciei în domeniul e-justiţiei, unde un asemenea sistem a fost implementat şi funcţionează la nivelul standardelor europene. El a menţionat, cu această ocazie, că Strategia de Reformare a Sectorului Justiţiei prevede adoptarea unui număr de peste 50 de acte normative cu interferenţe în domeniul IT, care vor fi aplicate în sectorul Justiţiei şi care au determinat Guvernul Republicii Moldova să-şi creeze o agendă proprie pe aceste segmente şi să-şi fortifice eforturile şi capacităţile necesare pentru realizarea acesteia. În acest context, ministrul Justiţiei i-a solicitat lui Sadullah Ergin asistenţă prin expertiză şi consultanţă, lansând ideea creării unui for regional pentru schimb de experienţă în acest domeniu.

De asemenea, Oleg Efrim şi-a exprimat dorinţa de a beneficia de bunele practici aplicate în sistemul penitenciar din Turcia, unde au fost implementate cu succes proiecte ce ţin de încadrarea deţinuţilor în muncă, care au permis ca 125 de mii de persoane aflate în detenţie să genereze venituri la buget de 500 de milioane de euro anual.

La rândul său, Sadullah Ergin l-a asigurat pe Oleg Efrim de disponibilitatea ţării sale de a susţine reformele iniţiate în Republica Moldova şi a încurajat Guvernul de la Chişinău să persevereze pe această cale.

Tot astăzi, ministrul turc al Justiţiei s-a întâlnit cu preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, şi directorul Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Veaceslav Ceban.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor