Timofti: Prevenirea corupţiei devine vitală pentru însăşi existenţa Republicii Moldova ca stat

. (VIKTOR DRACHEV / AFP / Getty Images)
Ana Chitoroagă
06.06.2012

Prevenirea corupţiei devine vitală pentru însăşi existenţa Republicii Moldova ca stat, a menţionat preşedintele Moldovei Nicolae Timofti. Înainte de de şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, şeful statului a mai precizat că ”Integritatea europeană, identificată ca strategie naţională, va fi imposibilă dacă nu va fi dezrădăcinată corupţia care a pătruns adânc în toate sferele societăţii”. Iar locul 112 ocupat de ţara noastră în topul celor mai corupte ţări este un loc sfidător pentru un stat care aspiră la valorile Uniunii Europene.

De asemenea, Preşedintele a pledat pentru continuarea reformei în justiţie şi a propus elaborarea unui cadru normativ separat pentru salarizarea judecătorilor. Judecătorii să fie salarizaţi din fonduri europene pentru combaterea corupţiei. În opinia şefului statului, Ministerul Afacerilor Interne ar trebui să elimine toate persoanele corupte care reprezintă verigile slabe din sistem.

Precizăm că în cadrul Consiliului Suprem de Securitate, convocat de preşedintele Nicolae Timofti, au fost discutate Strategia Naţională Anticorupţie şi Planul de activitate a Consiliului Suprem de Securitate pentru anul 2012.

Potrivit Serviciului de presă al Preşedinţiei, Consiliul Suprem de Securitate a audiat rapoartele prezentate de:

- Oleg Efrim, membru al Consiliului Suprem de Securitate, ministru al Justiţiei;
- Valeriu Zubco, membru al Consiliului Suprem de Securitate, procuror general;
- Viorel Chetraru, membru al Consiliului Suprem de Securitate, director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei;
- Alexei Barbăneagră, secretar al Consiliului Suprem de Securitate, consilier prezidenţial în domeniul apărării şi securităţii naţionale;

Precizăm: Consiliul Suprem de Securitate este un organ consultativ care analizează activitatea ministerelor şi a altor autorităţi administrative centrale în domeniul asigurării securităţii naţionale şi prezintă recomandări Preşedintelui Republicii Moldova în probleme de politică externă şi internă a statului.

Anterior, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret prin care a fost schimbată componenţa Consiliului Suprem de Securitate. Potrivit decretului prezidenţial, preşedintele acestei autorităţi administrative este şeful statului, Comandant Suprem al Forţelor Armate. Secretarul Consiliului a fost numit consilierul preşedintelui, Alexei Barbăneagră.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor