Ministrul Energiei invocă şi el "greaua moştenire", dar se contrazice singur
alte articole
În ton cu acţiunile şefului său pe linie de partid, Liviu Dragnea, care a lansat atacuri peste atacuri la adresa fostului guvern tehnocrat, noul ministru al Energiei, Toma Petcu, a acuzat fosta guvernare susţinând că a pregătit prost perioada de iarnă şi "s-a ajuns la situaţia de a fi tot timpul la limita stocului de cărbune, riscând chiar oprirea lor de multe ori". Problema care se ridică însă este că, acelaşi ministru susţinea în urmă cu doar două zile că "stocul de cărbune în mine este unul foarte bun", fiind probleme doar la transportul acestuia către centrale, relatează Hotnews.
"Stocul de cărbune în mine este unul foarte bun, aproape de 400.000 - 500.000 de tone. Din păcate transportul acestui cărbune către centrale nu a fost optimizat, n-a fost făcut în timp optim", a declarat Toma Petcu pe 10 ianuarie, potrivit sursei citate .
Tot Petcu declară două zile mai târziu că a observat în acest timp "o proastă pregătire în prealabil a perioadei de iarnă de către fostul Guvern."
"În primul rând, stocurile de cărbune la centralele termoelectrice. Aici m-aş referi la Complexul Energetic Oltenia, unde avem la ora actuală 357.000 de tone. Cu un consum zilnic pe vârf orar de 80.000 de tone, ne-ar asigura o durată de funcţionare doar pentru patru zile. La Complexul Energetic Hunedoara avem la ora actuală în stocuri 30.000 de tone. Cu un consum zilnic de 6.100 de tone pe zi, asta înseamnă o funcţionare de maxim patru zile", a susţinut ministrul.
Petcu a mai adăugat că pentru a stabili cum s-a ajuns la situaţia de a fi tot timpul la limita stocului de cărbune, riscând chiar oprirea lor de multe ori, a dispus Corpului de control să verifice modul de pregătire a perioadei de iarnă în cele două complexe şi în Ministerul Energiei.
Greaua moştenire
În replică, fostul ministru al energiei, Victor Grigorescu, i-a reamintit succesorului său, printr-o postare pe Facebook, că stocurile de iarnă necesare sistemului energetic există şi ele au fost notificate inclusiv către guvernul Grindeanu la preluarea mandatului".
"Este o naivitate să credem că aceste stocuri dispar peste noapte sau se pot constitui la comandă. Stocurile pentru iarna au început să fie acumulate încă din toamnă. Discuţia pe marginea existenţei lor este o chestiune politică şi nicidecum profesională. Cine vrea să le verifice poate să o facă prin înfiinţarea unei comisii sau prin verificarea directă a cifrelor. Nu e nevoie de şapte zile ca să vezi dacă ai sau nu stocuri la îndemână.
Nu avem sincope în alimentarea cu energie sau agent termic, adică stocurile există şi din ele producem energia în vârf de sezon rece. Dispecerul Energetic Naţional şi Comandamentul de iarnă care gestionează situaţia an de an au acces la aceste date şi dacă ar fi existat vreo problemă ea s-ar fi rezolvat de multă vreme. "Greaua moştenire" e doar o chestiune de discurs politic", a declarat Grigorescu într-o postare pe Facebook.