Ministerul Agriculturii estimează că numărul de păsări va creşte cu 12% în acest an, la 79 milioane
Numărul total de păsări din România va creşte cu 12% în acest an, la circa 79 milioane, în condiţiile în care anul trecut s-a înregistrat o scădere de aproape 11%, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) la solicitarea NewsIn.
La finalul anului 2011, numărul total de păsări la nivelul ţării era de 70,39 milioane, faţă de 78,86 milioane cât se înregistrase la finalul anului anterior.
"Facem precizarea că scăderea efectivelor s-a produs în gospodăriile populaţiei rurale unde păsările sunt crescute pentru autoconsum", au precizat reprezentanţii ministerului de resort.
În 2011, România a importat păsări vii din Cehia, Ungaria, Bulgaria, Italia, Olanda, Slovacia, Germania, Franţa, Austria şi Marea Britanie.