Schimbare de direcţie la Ministerul Culturii? Gigel Ştirbu apără patrimoniul cultural de la Roşia Montană

Ministrul Culturii Gigel Ştirbu a declarat marţi că Ministerul Culturii nu va fi de acord cu o exploatare minieră la Roşia Montană, până când nu va fi sigur că patrimoniul cultural naţional din acea zonă va fi protejat.
Palatul Cotroceni. În imagine, Crin Antonescu, Valeriu Zgonea, Victor Ponta şi Gigel Sorinel Ştirbu, la depunerea jurământului pentru funcţia de ministrul Culturii (Epoch Times România)
Loredana Diacu
14.01.2014

Ministrul Culturii Gigel Ştirbu a declarat marţi că Ministerul Culturii nu va fi de acord cu o exploatare minieră la Roşia Montană, până când nu va fi sigur că patrimoniul cultural naţional din acea zonă va fi protejat.

Declaraţiile au avut loc în cadrul întâlnirii informale dintre ministru şi membrii Comisiei pentru Cultură şi Media din Senat, cărora Gigel Ştirbu le-a prezentat planurile Ministerului Culturii pe anul în curs.

În acest context, Gigel Ştirbu, care a fost membru în comisia de la Roşia Montană, nu şi-a schimbat punctul de vedere pe care îl avea la momentul respectiv, informează Mediafax.

"Am spus-o şi acolo că, din punctul meu de vedere, până nu suntem siguri că acel patrimoniu naţional, cultural, din acea zonă va fi recuperat sau va fi protejat, nu cred că cineva din Ministerul Culturii va putea fi de acord cu o exploatare minieră din acea zonă. Sunt convins că, în momentul de faţă, nu există un pericol iminent vizavi de acel patrimoniu", a declarat Gigel Ştirbu.

Ministrul Culturii a mai precizat că a intrat în posesia unui studiu, comandat de Ministerul Culturii unor specialişti din Marea Britanie, privind posibilitatea ca Roşia Montană să intre în patrimoniul universal UNESCO şi că va pune studiul la dispoziţia membrilor Comisiei de Cultură a Senatului în următoarea perioadă.

''Nu sunt o persoană care să mă opun dezvoltării ţării, exploatării resurselor, dar, ca ministru al Culturii, nu o să fiu niciodată de acord - inclusiv prin punerea la dispoziţie a mandatului meu - ca o părticică de patrimoniu să aibă de suferit din cauza unei intervenţii industriale", a adăugat Gigel Ştirbu, citat de Mediafax.

Gigel Ştirbu a afirmat că, în cazul în care consideră necesar, Ministerul Culturii va organiza în următoarea perioadă o dezbatere publică referitoare la subiectul Roşia Montană. Acesta a susţinut că a discutat deja cu reprezentanţi din domeniul patrimoniului, printre care se numără şi Sergiu Nistor, de la ICOMOS.

Senatorul PNL Sorin Ilieşiu a fost cel care i-a recomandat lui Gigel Ştirbu organizarea unei dezbateri publice referitoare la Roşia Montană, acesta explicându-i că mai multe persoane din domeniul patrimoniului s-au plâns că nu a existat un dialog "în spinoasa problemă Roşia Montană".

"(...) Totuşi, o viitoare lege a minelor va trebui să existe, şi o atitudine corectă a oamenilor de cultură şi a dumneavoastră trebuie să existe la modul optim. Trebuie să existe o dezbatere publică cu toată lumea interesată în acest domeniu (...) astfel încât opinia publică să fie împăcată că suntem responsabili faţă de patrimoniul cultural de la Roşia Montană", a declarat senatorul Sorin Ilieşiu.

Atitudinea lui Gigel Ştirbu în faţa membrilor Comisiei de cultură reprezintă o schimbare a punctului de vedere al Ministerului Culturii, respectiv al fostului ministru Daniel Barbu, faţă de subiectul Roşia Montană, fapt remarcat marţi şi de senatorul PSD Georgică Severin, preşedintele Comisiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor