Medic pediatru: "Un copil căruia nu-i este foame nu trebuie forţat să mănânce"
alte articole
Trebuie să obligăm un copil să mănânce la ora mesei? Trebuie să-i interzicem să mănânce ceva înainte de cină?
Răspunsul scurt (şi foarte clar) al pediatrului spaniol Carlos Gonzalez, expert în educaţie respectuoasă, este „nu”. În podcastul Criando sin miedo / Creşterea (copiilor) fără teamă, pediatrul repetă o idee fundamentală: baza unei relaţii bune cu mâncarea este respectarea foamei şi a saţietăţii copilului. Sunt din ce în ce mai mulţi adolescenţi şi tineri care suferă de obezitate, anorexie sau bulimie.
Şi, potrivit lui Gonzalez, acest lucru începe adesea cu o relaţie proastă cu mâncarea încă din copilărie. Când îi obligăm să mănânce, îi învăţăm să-şi ignore corpul. Când le refuzăm un fruct pentru că „este aproape ora cinei”, le spunem că programul este mai important decât foamea. Când folosim mâncarea ca recompensă sau pedeapsă, neglijăm funcţia sa de bază: să ne hrănească şi să ne bucure.
Gonzalez afirmă: „Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le putem face copiilor noştri este ca, atâta timp cât este posibil, să păstreze obiceiul sănătos de a mânca când le este foame şi de a nu mânca când nu le este”. Această libertate, care pare atât de elementară, este un antidot împotriva multor dinamici toxice care ajung să se înrădăcineze.
7 principii esenţiale de la Carlos Gonzalez pentru mese liniştite şi sănătoase cu copiii
1. Nu-l forţa să mănânce
Copilul are abilitatea înnăscută de a-şi regla singur foamea şi saţietatea. Forţarea îl poate învăţa să ignore aceste semnale vitale, predispunându-l astfel la o relaţie nesănătoasă cu hrana, inclusiv la obezitate sau tulburări alimentare mai târziu. În loc să insistăm, oferim opţiuni sănătoase şi îl lăsăm să aleagă cât să mănânce.
2. Fără şantaj sau pedepse la masă
„Mai ia o linguriţă pentru mama” sau „dacă nu mănânci, nu primeşti desert” transformă masa într-un teren de negociere şi tensiune. Mâncarea nu trebuie să devină un instrument de control emoţional. E mai sănătos pentru copil să mănânce din plăcere, nu din obligaţie sau frică.
3. Părintele alege ce alimente intră în casă, copilul ce şi cât mănâncă
Părinţii trebuie să creeze un mediu propice, cu alimente sănătoase. Urmărirea strictă a cantităţilor sau interdicţiile rigide nu sunt eficiente. Dacă nu vrei să mănânci dulciuri, nu le pune în cămară, dar nu transforma refuzul într-un scandal. Libertatea şi normalizarea alimentaţiei sunt esenţiale.
4. Gustarea înainte de masă nu trebuie stigmatizată
Este perfect normal ca un copil să vrea o gustare cu o jumătate de oră înainte de masă. Important e ce consumă – o banană, un iaurt, un ou pregătit rapid sunt opţiuni bune care nu „strică pofta de mâncare”. Mai mult, evită discuţiile inutile sau tensiunile generate de interzicerea gustărilor.
5. Zahărul nu e duşman, dar trebuie oferit echilibrat
Excluderea totală a zahărului nu e recomandată, deoarece poate crea efectul invers – tentaţie exagerată atunci când apare. Carlos Gonzalez recomandă oferirea dulciurilor cu moderaţie, fără dramatizare, iar fructele întregi sunt întotdeauna privilegiul sănătos. Sucurile şi produsele ultraprocesate trebuie însă limitate.
6. Ajustarea porţiilor la nevoile copilului
Porţiile mari nu sunt potrivite pentru copii şi pot provoca refuz sau obezitate. Porţia unui copil trebuie să fie mică, aproximativ un sfert dintr-una de adult, respectându-i ritmul şi apetitul.
7. Modelul părinţilor este cheia succesului
Copiii vor imita modul în care părinţii mănâncă şi percep alimentaţia. Dacă în casă predomină fructele, legumele şi preparatele gătite acasă, acestea vor deveni normalitatea copilului. În schimb, dacă mesele sunt dominate de sucuri, dulciuri şi alimente procesate, acestea vor fi reperul lor alimentar.
Aplicarea acestor principii poate transforma masa într-un moment relaxat şi plăcut, în care copilul îşi dezvoltă o relaţie sănătoasă cu hrana, iar părintele scapă de stresul şi conflictele ce adesea apar în jurul alimentaţiei copiilor.
Drept concluzie, respectul pentru foamea şi saţietatea copilului reprezintă o investiţie preţioasă în sănătatea lui fizică şi emoţională pe termen lung.
