Mattis: opţiunea militară împotriva Coreei de Nord ar fi “tragică”

Secretarul de stat american Jim Mattis nu este pregătit să renunţe la o soluţie diplomatică în conflictul cu Phenianul. În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată vineri, el a precizat că o opţiune militară ar fi “tragică şi la o scară incredibilă”.
Secretarul american al Apărării gen. r. James Mattis (THIERRY CHARLIER/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
22.05.2017

Coreea de Nord a sfidat toate apelurile pentru a-şi restricţiona programele de dezvoltare de arme nucleare şi rachete, chiar şi din partea Chinei, singurul său aliat major, susţinând că nu face decât să se apere. Phenianul a depus eforturi pentru a dezvolta un tip de rachetă capabilă să transporte un focos nuclear care să lovească teritoriul SUA. De asemenea, experţii au declarat că racheta testată duminică de Coreea de Nord a fost un alt pas important în atingerea obiectivului său.

“Vom continua să lucrăm asupra problemei. Dacă se ajunge la o soluţie militară, atunci aceasta va fi una tragică şi la o scară incredibilă. Aşadar, efortul nostru este acela de a lucra împreună cu ONU, China, Japonia, Coreea de Sud pentru a încerca să găsim o cale de ieşire din această situaţie”, a declarat Mattis la o conferinţă de presă susţinută la Pentagon.

Remarcile au fost unele dintre cele mai mare indicii de până acum că administraţia preşedintelui Donald Trump va urmări să epuizeze toate alternativele înainte de a recurge la o soluţie militară pentru a forţa mâna Phenianului.

SUA, care are 28.500 de soldaţi în Coreea de Sud pentru a contracara orice ameninţare din partea Nordului, a cerut Chinei să facă mai mult pentru a-şi controla vecinul şi aliatul.

Mattis a părut să apere cele mai recente eforturile ale Chinei, chiar dacă a recunoscut progresul făcut de Phenian în planurile sale militare.

“Ei [Coreea de Nord] cu siguranţă nu ascultă, dar se pare că există un impact din partea eforturilor depuse de chinezi”, a declarat Mattis, fiind întrebat de cel mai recent test nord-coreean.

Coreea de Sud a declarat că programul de rachete nord-coreean progresează mai repede decât aşteptările iniţiale, în condiţiile în care testul de duminică a fost considerat un succes.

Phenianul a declarat că racheta lansată a testat capabilitatea de a transporta un “focos nuclear de mărime medie”, iar ambasadorul său la Beijing a afirmat că ţara sa va continua să efectueze astfel de teste “oricând, oriunde”.

Mattis a recunoscut că Phenianul a învăţat multe din testarea a ceea ce oficialii americani au precizat că este o rachetă KN-17, despre care se crede că, într-o anumită măsură, ar fi supravieţuit reintrării în atmosferă.

David Wright, co-director şi fellow senior la Global Security Program în cadrul Union of Concerned Scientists, a susţinut că principala întrebare este dacă Phenianul ar putea construi un vehicul de reintrare în atmosferă pentru o rachetă de rază lungă, care să nu ardă în timpul reintrării şi care să poată preveni ca un focos nuclear să se încingă prea mult în acel proces.

“Acest test le-a oferit, în principiu, o mulţime de informaţii despre acest aspect, presupunând că au avut senzori capabili să trimită informaţii înapoi [la bază] în timpul reintrării, pentru a putea monitoriza căldura, sau presupunând că au putut să recupereze vehiculul de reintrare şi să îl examineze”, a mai precizat el.

Mattis a discutat de asemenea despre lupta împotriva Statului Islamic, declarând că o coaliţie de forţe militare condusă de SUA încercuieşte în prezent luptătorii Statului Islamic în fortăreţele acestora, fiind vorba de o schimbare tactică ce marchează lansarea unei campanii militare pentru distrugerea jihadiştilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor