ONU condamnă Phenianul pentru ultimul său test de rachetă. Promite noi sancţiuni
alte articole
Într-o declaraţie unanimă, Consiliul de Securitate al ONU a declarat că va adopta măsuri ferme ca răspuns la “comportamentul extrem de destabilizator şi o sfidare provocatoare” ale Coreei de Nord.
Avertismentul a avut loc după ce Phenianul a declarat că a testat cu succes, duminică, un nou tip de rachetă balistică ce este capabilă să transporte un focos nuclear.
Consiliul a cerut Coreei de Nord să manifeste un “angajament sincer pentru denuclearizare prin acţiuni concrete” şi a subliniat că este important să se “depună eforturi în vederea reducerii tensiunilor”.
Organismul alcătuit din 15 membri, care include China, principalul aliat al Coreei de Nord, a cerut, de asemenea, ca Phenianul “să nu mai desfăşoare alte teste nucleare sau de rachete balistice”, avertizând în acelaşi timp că va lua măsuri dure, chiar noi sancţiuni.
ONU a impus pentru prima dată sancţiuni împotriva Coreei de Nord în 2006. De atunci, a înăsprit constant măsurile ca răspuns la cele cinci teste nucleare ale regimului nord-coreean şi la două lansări de rachete balistice de rază lungă. Sancţiunile au vizat în principal exporturile de cărbune, sectorul bancar, produsele de lux şi echipamente care ar putea fi folosite de armată.
Ambasadorul american la ONU, Nikki Haley, a declarat reţelei de televiziune ABC că noile sancţiuni împotriva Coreei de Nord ar putea lovi importurile de petrol şi sectorul energetic.
Consiliul de Securitate urmează să discute marţi, în cadrul unei sesiuni de urgenţă, posibilitatea adoptării de sancţiuni suplimentare împotriva Phenianului.
Coreea de Nord nu are permisiunea să dezvolte tehnologie pentru arme nucleare şi rachete, conform sancţiunilor ONU, dar liderul Kim Jong-un a anunţat că va face un al şaselea test nuclear, avertizând că armele ar putea lovi Statele Unite.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat testul de rachetă desfăşurat duminică de Coreea de Nord, susţinând că sfidarea rezoluţiilor ONU reprezintă o ameninţare la pacea şi securitatea regiunii.
Testul nord-coreean a avut loc la doar câteva zile după ce preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, care a făcut apel la o colaborare mai strânsă cu Nordul, a fost investit oficial în Seul.
Experţii văd lansarea presupusului nou tip de rachetă ca o intensificare a programului nuclear nord-coreean şi ca un indiciu că Nordul a făcut progrese majore în procesul de dezvoltare a unei rachete balistice capabilă să lovească teritoriul Statelor Unite.