Măsurile de protecţie în procesul civil – concept, noţiune, caracteristici

Orice individ are dreptul la respectarea vieţii, de a fi liber de tortură, de tratamente şi pedepse crude, inumane sau degradante, precum şi de dreptul la libertatea şi la securitatea persoanei.

Potrivit Constituţiei Republicii Moldova statul ”asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle”[1], ”respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată”[2] garantându-le în acelaşi timp ”dreptul la viaţă şi la integritatea fizică sau psihică”[3]

În scopul respectării drepturilor constituţionale, în anul 2010, a fost introdus în Codul de procedură civilă, capitolul XXX¹ - ”Aplicarea măsurilor de protecţie în cazurile de violenţă în familie”.

În urma cercetărilor efectuate am stabilit că conceptul măsurilor de protecţie nu a fost deocamdată cercetat. Această instituţie juridică procesual-civilă nu este definită de către doctrinarii moldoveni şi de către legiuitor.

Pentru ca noi să putem oferi o definiţie a măsurilor de protecţie este necesară ignorarea înţelesului cuvintelor măsuri şi protecţie.

Potrivit Dicţionarului Explicativ al limbii române, cuvântul măsuri reprezintă ”dispoziţie, procedeu, mijloc utilizat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere.” [4], iar expresia ” A lua măsuri înseamnă a executa o serie de lucrări sau a duce o acţiune în vederea realizării unui anumit scop”[5]

La rândul său cuvântul Protecţie este definit ca fiind ”faptul de a proteja, de a ocroti, de a apăra; ansamblu de măsuri care protejează; persoană, instituţie etc. care protejează; dispozitiv, sistem tehnic etc. care serveşte la protejare.”[6]

Reieşind din aceste definiţii am putea spune că măsurile de protecţie reprezintă dispoziţie, hotărâre emisă în vederea protejării, ocrotirii şi apărării victimei.

În viziunea noastră, măsurile de protecţie în dreptul procesual civil constituie o instituţie juridică ce se aplică de către instanţa de judecată doar în cazurile de violenţă în familie, prin emiterea unei ordonanţe de protecţie în favoarea victimei. Totodată aceste măsuri de protecţie constituie anumite restricţii sau obligaţii pentru agresor.

În sensul Convenţiei Consiliului Europei cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei în familie, măsurile de protecţie reprezintă acele măsuri necesare ”pentru a proteja drepturile şi interesele victimelor, inclusiv necesităţile speciale ale acestora în calitate de martori, la toate etapele cercetării şi în cadrul procedurilor judiciare”[7]. Această noţiune este inspirată din art. 31 alin. 1 al Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale (ETS nr. 201)[8] şi are un înţeles mai vast, deoarece noţiunea presupune aplicarea măsurilor de protecţie în toate cazurile de violenţă asupra femeii, în cazurile de violenţă în familie, la toate etapele procedurilor, atât în cursul cercetărilor efectuate de organele de aplicare a legii sau de autorităţile judiciare, cât şi în cursul procedurilor judiciare.

Potrivit art. 15 al Legii cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie[9] întitulat ”Măsurile de protecţie”, instanţa de judecată emite, în 24 de ore de la primirea cererii, o ordonanţă de protecţie, prin care poate oferi asistenţă victimei, aplicând agresorului următoarele măsuri: a) obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa victimei, fără a decide asupra modului de proprietate asupra bunurilor; b) obligarea de a sta departe de locul aflării victimei; c) obligarea de a nu contacta victima, copiii acesteia, alte persoane dependente de ea; d) interzicerea de a vizita locul de muncă şi de trai al victimei; e) obligarea, până la soluţionarea cazului, de a contribui la întreţinerea copiilor pe care îi are în comun cu victima; f) obligarea de a plăti cheltuielile şi daunele cauzate prin actele sale de violenţă, inclusiv cheltuielile medicale şi cele de înlocuire sau reparare a bunurilor distruse sau deteriorate; g) limitarea dispunerii unilaterale de bunurile comune; h) obligarea de a participa la un program special de tratament sau de consiliere dacă o asemenea acţiune este determinată de instanţa de judecată ca fiind necesară pentru reducerea violenţei sau dispariţia ei; i) stabilirea unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori; j) interzicerea de a păstra şi purta armă.

În baza normei expuse, evidenţiem că legiuitorul întitulează articolul respectiv ”Măsurile de protecţie”, iar din conţinutul articolului dat subliniem existenţa înţelesului unui termen neprevăzut de legea naţională şi anume ”măsuri de interdicţie”. Considerăm că nu ar fi greşit dacă alin. (1) al art. 15 al Legii nr. 45 – XVI din 01.03.2007 ar fi completat cu cuvântul ”de interdicţie”, având următorul conţinut: ”instanţa de judecată emite, în 24 de ore de la primirea cererii, o ordonanţă de protecţie, prin care poate oferi asistenţă victimei, aplicând agresorului următoarele măsuri de interdicţie:…”

La rândul său în Codul de procedură civilă[10], legiuitorul prevede ca ”în cazul admiterii cererii, instanţa emite o ordonanţă de protecţie prin care aplică agresorului una sau mai multe dintre următoarele măsuri: a) obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa victimei, fără a decide asupra modului de proprietate asupra bunurilor; b) obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanţă ce ar asigura securitatea victimei; c) obligarea de a nu contacta victima, copiii acesteia, alte persoane dependente de ea; d) interzicerea de a vizita locul de muncă şi de trai al victimei; e) obligarea, până la soluţionarea cazului, de a contribui la întreţinerea copiilor pe care îi are în comun cu victima; f) obligarea de a plăti cheltuielile şi daunele cauzate prin actele sale de violenţă, inclusiv cheltuielile medicale şi cele de înlocuire sau reparare a bunurilor distruse sau deteriorate; g) limitarea dispunerii unilaterale de bunurile comune; h) stabilirea unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori; i) interzicerea de a păstra şi purta armă. Măsurile de protecţie se aplică pe un termen de până la 3 luni.”

De asemenea propunem ca şi în art. 318⁴ alin. (2) Cod de procedură civilă să fie operată următoarea modificare: ”în cazul admiterii cererii, instanţa emite o ordonanţă de protecţie prin care aplică agresorului, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii:”.

Analizând prevederile menţionate constatăm că măsurile pe care urmează să le aplice instanţa potrivit cap. XXX¹ constituie pe de o parte măsuri de protecţie a victimei, pe de altă parte măsuri de interdicţie sau de restricţie pentru agresorul care printr-un act pune în pericol viaţa, integritatea fizică şi/sau psihică a unui membru de familie în contextual legislaţiei în vigoare. Aceste măsuri mai pot fi considerate nu doar interdicţii pentru agresor, dar şi obligaţii pentru acesta, care trebuiesc executate sub controlul organelor de drept.

Precizăm că legiuitorul român operează în Legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie [11] cu noţiunile de măsuri de protecţie şi măsuri de interdicţie.