Masacrul de la Charlie Hebdo şi eşecul multiculturalismului
alte articole
Atentatul terorist în care au fost ucişi 12 oameni la Paris trezeşte vechi întrebări în legătură cu Islamul din Europa. Multiculturalismul, servit ca un termen golit de sens de apologeţii corectitudinii politice, este un eşec total pentru că a încurajat separarea sub pretextul toleranţei şi un relativism moral care nu are cum să creeze o identitate comună.
Crimele motivate religios nu pot fi justificate nicicum, la fel cum Europa nu poate accepta să trăiască în frica şi nesiguranţa pe care o seamănă terorismul. Rădăcinile problemei sunt însă mult mai profunde.
Să începem cu începutul. Până unde poate merge libertatea de exprimare? În lumea occidentală, aceasta a ajuns să însemne libertinaj, desfrânare, libertatea de a defăima, de a jigni şi a murdări totul – religii şi oameni. Vestul este tot mai despiritualizat. România este poate cel mai bun exemplu cum libertatea prost înţeleasă poate duce la o degradare extremă a societăţii şi spaţiului public.
Jurnaliştii de la publicaţia satirică Charlie Hebdo au insistat ani de zile pe ideea că ei pot batjocori şi râde de orice religie: de creştinism, de Islam, şi să-l prezinte pe profetul Mahomed şi pe Isus Hristos în caricaturi indecente, pentru că astea sunt valorile europene ale libertăţii de exprimare, libertăţii presei şi societăţii deschise. Uciderea lor nu are scuză, dar demersul lor nu aduce niciun beneficiu societăţii, în sensul de dezbatere şi soluţionarea a unor probleme reale.
Islamul din Europa a fost multă vreme tratat ca o temă incomodă de către autorităţi, care trebuie băgată sub preş, dar niciodată rezolvată. În Germania de pildă turcii au fost aduşi ca muncitori fără drepturi în ideea că se vor întoarce înapoi când nu va mai fi nevoie de ei, dar Gastarbeiter-ii n-au mai plecat.
Referitor la ideologia Multi-kulti, care n-a fost decât o formă fără fond, Seyran Ateş, o apărătoare a femeilor musulmane abuzate de soţii lor în Germania, îmi spunea într-un interviu că ”aceasta se bazează pe ideea potrivit căreia culturile care nu se amestecă deloc pot trăi separate, una lângă alta. Alăturarea unor culturi fără obiective şi valori comune nu este însă o soluţie bună pentru o societate multiculturală. Se discută în fiecare zi despre integrare şi migraţie şi toţi îşi dau cu părerea. Nemţilor le place să dezbată şi mult timp. Dar problemele nu sunt rezolvate astfel, ci mai degrabă tocate, până ce se observă că ele s-au acutizat. De mulţi ani se încearcă minimalizarea efectelor emigraţiei şi menţinerea unui număr scăzut de nou-veniţi”.
Apariţia manifestaţiilor împotriva Islamului în Germania la care participă mii de oameni săptămânal la Dresda, aşa numitul fenomen PEGIDA, arată că populaţia germană este nemulţumită de faptul că autorităţile au ignorat problema integrării şi imigrării musulmanilor în Germania.
Problema tinerilor jihadişti care sunt recrutaţi în ţări ca Germania sau Franţa şi care pleacă pentru a se antrena în tabere teroriste din Pakistan, Afganistan, Irak sau Siria şi pentru a lupta acolo pentru Al-Qaeda sau Statul Islamic nu este nouă. Chiar Cherif Kouachi, unul dintre atentatorii de la Paris, fusese arestat în 2005 pentru recrutarea de luptători jihadişti pentru Irak şi totuşi el n-a fost monitorizat de serviciile de securitate franceze.
La fel, nu este nou nici pericolul ca aceste grupări teroriste să lovească Europa fie prin atentate organizate de celule teroriste, fie prin aşa-numiţii lone wolfs, care acţionează pe cont propriu şi sunt mai greu de depistat. Ca de obicei, acţiunea statelor este întârziată, chiar dacă pe fondul campaniei împotriva ISIL în Irak şi Siria, teroriştii ameninţaseră explicit cu atacuri pe teritoriul Europei. Abia anul trecut Germania a interzis Statul Islamic pe teritoriul său şi chiar şi cu astfel de măsuri preventive se pune întrebarea ce faci cu musulmanii din interior.
Dacă Germania şi-a ascuns lipsa de voinţă de a găsi răspunsuri la aceste probleme prin promovarea conceptului Multi-Kulti, statul francez s-a amăgit cu ideea că proclamarea laicităţii şi excluderea religiei din spaţiul public îl va scuti de abordarea problemei Islamului, ceea ce în mod evident s-a dovedit o eroare.
Seyran Ateş atenţiona că în Germania există societăţi paralele musulmane în care este practicat un Islam mai conservator decât în Turcia, cu căsătorii forţate şi crime de onoare. Autorităţile germane n-au vrut să discute public aceste probleme, punând capacul corectitudinii politice peste aceste chestiuni sensibile, sub pretextul că astfel ar fi stigmatizaţi emigranţii. Reputata avocată turco-germană, apărătoare în justiţie a unor femei musulmane victime ale violenţei în familie, îmi spunea că ”multe familii musulmane trăiesc în Germania foarte retrase şi segregate de societatea germană. Ele nu vor să aibă niciun contact cu nemţii şi îşi educă şi copii astfel încât să aibă o imagine negativă asupra germanilor deoarece societatea germană este privită ca fiind prea permisivă şi amorală”.
Statul n-a făcut decât să îngroape problema în spatele unui concept abstract şi lipsit de substanţă: muticulturalismul. ”Noţiunea Multi-Kulti nu descrie o formă de societate, în care oamenii din mai multe culturi trăiesc împreună, ci o atitudine politică. Este o concepţie foarte adânc înrădăcinată despre cum trebuie să arate coexistenţa într-o societate multiculturală. Mulţi, care provin din spectrul politic de stânga au spus că neamestecul nemţilor în alte culturi din ţară este cea mai bună soluţie pentru o coexistenţă paşnică. Ei erau de părere că migranţii nu trebuie să înveţe germana şi nu vedeau nimic rău în privinţa societăţilor paralele”, mi-a explicat avocata turco-germană.
Pe de altă parte, nu există o definiţie clară a ceea ce înseamnă integrarea aplicată unui anumit grup religios precum musulmanii. Desigur aceştia ar trebui să respecte legile şi Constituţia statului în care au ales să trăiască şi să nu le subordoneze credinţei. Se vorbeşte despre un fel de Euroislam ca o formă posibilă de adaptare şi acomodare, care ar presupune că cei aproximativ 15 milioane de musulmani care trăiesc în Uniunea Europeană să accepte separarea între religie şi stat. Cam atât. În rest valorile europene şi cele ale statelor membre sunt greu de precizat. Experţii germani cu care am vorbit nu au putut defini în termeni clari Leitkultur (cultura dominantă) la care trebuie să se adapteze imigranţii.
Dacă Germania şi-a ascuns lipsa de voinţă de a găsi răspunsuri la aceste probleme prin promovarea conceptului Multi-Kulti, statul francez s-a amăgit cu ideea că proclamarea laicităţii şi excluderea religiei din spaţiul public îl va scuti de abordarea problemei Islamului, ceea ce în mod evident s-a dovedit o eroare.
Discursul predominant de integrare, adică asimilare, în societăţi tot mai ateiste şi puternic materialiste şi consumiste, nu avea cum să fie atractiv pentru tinerii care caută un sens în viaţă şi care sunt păcăliţi uşor de islamişti cu o cauză ucigaşă, neavând repere. Ce a făcut statul pentru a-i câştiga pe aceştia şi a împiedica procesele de radicalizare? Merkel şi Sarkozy au recunoscut răspicat moartea sau eşecul multiculturalismului. ”Am fost prea preocupaţi de identitatea persoanei imigrantului şi prea puţin de identitatea ţării care-l primea”, spunea preşedintele francez la vremea respectivă.
Şi? Apoi nu s-a căutat nicio alternativă. Terorismul trebuie combătut ferm iar ucigaşii jurnaliştilor de la Charlie Hebdo trebuie pedepsiţi, dar trebuie găsite şi mijloace pentru a împiedica radicalizarea, iar statele europene trebuie să vrea cu adevărat să soluţioneze problema.
