EXCLUSIV - A eşuat integrarea musulmanilor germani?(II): Euroislamul ca formă de acomodare

Pe fondul creşterii accelerate a populaţiei musulmane din Europa, mai ales prin imigraţie, se pune problema echilibrului între valorile democratice ale statului secular şi învăţăturile Coranului. Unii dintre experţi consideră chiar valorile islamice ca fiind problema integrării. În acest context se vorbeşte adesea despre un aşa-numit Euroislam ca o formă posibilă de adaptare şi acomodare.

Termenul Euroislam a fost introdus de politologul turco-german Bassam Tibi, dar este reprezentat şi de cunoscutul publicist elveţian Tariq Ramadan. Euroislamul înseamnă pentru Bassam Tibi că cei cca. 15 milioane de musulmani care trăiesc în Uniunea Europeană acceptă separarea între religie şi stat. El cere reforme religioase şi acceptarea unei sinteze între valorile europene şi Islam.

Tariq Ramadan merge şi mai departe, pledând pentru o nouă identitate europeană musulmană. Ramadan pune accent pe participarea musulmanilor la viaţa socială şi pe proiecte culturale care să fie conforme cu cultura europeană şi cu etica musulmană. Dr. Amir-Moazami îndeamnă însă la precauţie: „ Bineînţeles că Euroislamul există, dar politicienii folosesc termenul adesea greşit, cu sensul de adaptare la cultura majoritară (Leitkultur)“.

La rândul său, reprezentantul pentru integrare Guenter Piening consideră că există ”ca întotdeauna un conflict între religie şi drept”. De exemplu, Biserica este împotriva homosexualităţii, chiar dacă statul a recunoscut-o pe aceasta. Mai important este însă de ştiut dacă învăţăturile Coranului pot fi puse în acord cu valorile democratice şi cu statul secular. Cu alte cuvinte, pot imigranţii să rămână şi buni musulmani şi să devină şi buni cetăţeni europeni şi germani? Dezbaterea din sânul comunităţii islamice legată de redefinirea Islamului European vrea să stabilească o balanţă între religie şi drepturi civile.

Günter Piening arată însă că primejdia nu vine doar din partea islamicilor, ci şi a unor anumite curente politice din Europa care susţin că Islamul nu este compatibil cu drepturile fundamentale. "Cine spune asta crează dezintegrare pentru că dezbaterea interislamică pune accent pe întrebarea: Cum poate fi europenizat Islamul? Este un proces greu pentru că în alte ţări avem alte procese. Ţări ca Arabia Saudită, cu un sistem patriarhal conservator, reclamă o anumită putere de tâlcuire a Coranului. Dar aici în Europa există un număr tot mai mare de intelectuali în rândul imigranţilor musulmani de-a doua şi de-a treia generaţie”, explică el.

În plus, nu doar musulmanii trebuie să se redefinească în Europa, ci şi Europa este într-o fază de definire a fundamentului ei de valori. Pentru Piening acesta "este un drum plin de conflicte pentru că se pun atât întrebări religioase, cât şi întrebări legate de imigraţie şi de autoidentificare”. Europa a vrut să treacă în Constituţia ei că este fondată pe valorile iudeo-creştine. ”Iar când afirmi asta, practic excluzi Islamul din Europa. Atunci spun fiecărui musulman să decidă dacă vrea să fie musulman sau cetăţean european”, crede Piening.

Deocamdată Islamul din Germania este o realitate, chiar dacă unii o resping. În cartierul berlinez Kreuzberg 70% dintre tineri sunt descendenţi de imigranţi. Astfel teoria islamizării Europei pare să fie confirmată de realitate. Piening însă crede că Europa nu poate fi fixată din punct de vedere cultural, ci doar definită în funcţie de drepturile omului şi de valorile democratice.

Una dintre problemele-cheie în integrarea migranţilor este că există un segment al populaţiei majoritare care crede că musulmanii nu pot fi germani pentru că arată altfel. Pentru a elimina aceste prejudecăţi, reprezentantul pentru Integrare şi imigraţie a lansat campania ”Der deustche Pass hat viele Gesichter (Paşaportul german are multe feţe". ”Când cineva este încetăţenit, atunci nu este neamţ de rangul doi. Dar multor nemţi le este greu să spună că un cetăţean turco-german este german”, explică Piening raţiunea campaniei.

Totodată el susţine că ” ar trebui să ne păzim de un concept omogen de identitate, pentru că aceasta are multe straturi” şi adaugă că mulţi din populaţia majoritară se tem de imigraţie pentru că se întreabă care mai este locul lor într-o societate în rapidă schimbare.

Ce îngreunează dialogul?

Politica germană s-a străduit să instituţionalizeze dialogul cu reprezentanţii comunităţii musulmane. Cel mai mare proiect al ultimilor ani în acest sens a fost fondarea formatului Conferinţei islamice - Deutsche Islam Konferenz (DIK) în anul 2006, eveniment anual unde sunt discutate problemele musulmanilor. Ea a fost gândită ca un dialog pe termen lung între statul german şi reprezentanţii musulmanilor din Germania. Scopul final este, potrivit Ministerului de Interne care o patronează, „o mai bună integrare religioasă şi socio-politică a populaţiei musulmane şi o bună coabitare a tuturor oamenilor din Germania, indiferent de credinţa lor“.

Legislaţia germană a cultelor se bazează puternic pe structurile bisericilor creştine. Există o ierarhie şi noi ca autorităţi statale ştim cu cine trebuie să vorbim, spune Piening. Cu Islamul însă este greu de stabilit interlocutorii pentru că nu există un centru, o structură unitară de reprezentare a acestuia. Nu lipsesc doar papa sau patriarhul ca conducători ai Bisericii, ci şi certificatele de naştere eliberate la botez, care pot da o indicaţie referitoare la numărul de membri ai bisericii.

Conferinţa islamică a fost însă puternic criticată de unele grupuri musulmane pe motiv că statul ar încerca astfel să creeze un „Islam german“. Şi Amir Moazemi susţine că integrarea se face de sus în jos, iar musulmanilor li se cere tot mai mult. „Trebuie să-i laşi pe musulmani să vorbească şi nu să începi să le ceri de la început diferite lucruri“, spune experta care propune organizarea dialogului pentru integrare în formate mai mici.

O altă problemă cu care se confruntă autorităţile este stabilirea interlocutorilor. Cine să fie invitat? Mai ales că acum unii reprezentanţi ai comunităţii musulmane se plâng că doar asociaţiile mari sunt chemate şi că acestea nu-i reprezintă. Problema de fond este că Islamul faţă de alte religii nu are ierarhie.

"Legislaţia germană a cultelor se bazează puternic pe structurile bisericilor creştine. Există o ierarhie şi noi ca autorităţi statale ştim cu cine trebuie să vorbim, spune Piening. Cu Islamul însă este greu de stabilit interlocutorii pentru că nu există un centru, o structură unitară de reprezentare a acestuia. Nu lipsesc doar papa sau patriarhul ca conducători ai Bisericii, ci şi certificatele de naştere eliberate la botez, care pot da o indicaţie referitoare la numărul de membri ai bisericii. "Este foarte complicat să construieşti o comunicare cu comunitatea religioasă a musulmanilor. Nu avem nişte parteneri de dialog clari pentru că există atâtea curente în Islam: şiiţi, sunniţi, allawiţi care nu se acceptă între ei. În plus compoziţia etnică a comunităţii musulmane este foarte eterogenă, pentru că nu toţi musulmanii sunt turci. Avem 80 de moschei în Berlin: indoneziene, arabe…”, explică Piening. În opinia sa, problema aceasta este mai degrabă a comunităţii musulmane. Totuşi el recunoaşte că statul german are dificultăţi de a comunica cu Islamul pentru că ”întregul nostru drept al cultelor a fost elaborat atunci când încă nu existau musulmani pe teritoriul german".

Integrare de succes?

La nivelul capitalei, Forumul islamului din Berlin este un format de succes. Fondat în 2005, el este cel mai important organ de coordonare între actorii statali şi musulmani din Berlin. Un studiu al Open Society Institute din Londra arată că integrarea musulmanilor a progresat mult mai bine la nivel local. În timp ce 80% dintre musulmani se identifică puternic cu cartierul lor şi cu Berlinul, doar jumătate dintre aceştia simt aceeaşi legătură cu Germania. Doar 25 % dintre respondenţi se consideră germani, chiar dacă unul din doi este cetăţean german. Şi doar 11% spun că se simt priviţi ca germani şi de populaţia majoritară.

Deci cum se poate defini o integrare de succes? Pentru Piening integrarea este mai degrabă o poveste "fără început şi fără sfârşit". În opinia sa, Germania a făcut mai multe progrese ca alte ţări europene în acest domeniu pentru că "statul a recunoscut în cele din urmă că suntem o ţară destinaţie pentru imigranţi şi că imigranţii nu vor pleca şi că viitorul trebuie construit împreună cu ei” . Deşi recunoaşte că politica de integrare a început prea târziu, reprezentantul pentru Imigrare şi Integrare al senatului Berlin crede că ”succesul german este că aceste procese conflictuale nu s-au escaladat ca în banlieu-urile pariziene”.

Mohammed Herzog în schimb crede că integrarea încă n-a reuşit pentru că s-au făcut multe greşeli, din care se poate însă învăţa. În opinia sa, integrarea nu are nimic de a face cu religia, iar politica şi religia trebuie separate. Integrarea implică respectarea legilor de către musulmani, dar statul trebuie să se asigure că tinerii nu au dificultăţi în obţinerea unui loc de muncă şi a unei educaţii bune.

Pe de altă parte, el cere şi asociaţiilor islamice mai multă cooperare în rezolvarea problemelor comune. ”Noi, musulmanii din Berlin ar trebui să lucrăm mai mult împreună, dar nu facem asta şi fiecare organizaţie merge pe cont propriu. Am putea de pildă să alegem un reprezentant al unei organizaţii şi să-l trimitem ca purtător de cuvânt al tuturor în Conferinţa Islamică“, spune Herzog referitor la problema reprezentării în relaţia cu statul.

Mostafa Khadem-Al-Charieh, preşedintele Asociaţiei musulmanilor iranieni din Berlin, nu crede decât în succesul individual de integrare şi se dă pe el însuşi ca exemplu. „Nu mai sunt străin aici. Cred că succesul integrării înseamnă asta: că poţi să accepţi lucruri străine, dar în acelaşi timp să-ţi păstrezi propriile rădăcini şi nu există o contradicţie între cele două”, observă Khadem.