Marina SUA trimite în Japonia zece avioane de luptă F-35

Marina SUA a trimis în Japonia o escadrilă alcătuită din cele mai noi avioane de luptă ale sale. F-35 este cel mai scump avion de luptă din istorie.
Avion de luptă american F-35C. (U.S. Navy photo courtesy Lockheed Martin via Getty Images)
Andrei Popescu
12.01.2017

Zece avioane de luptă F-35B provenite din Marine Fighter Attack Squadron 121 (VMFA-121) au decolat luni din complexul aerian al Marinei din Yuma, Arizona şi au zburat către complexul aerian Iwakuni de pe insula niponă Honshu.

În iulie 2015, VMFA-121 a devenit prima escadrilă operaţională de avioane de luptă F-35 a armatei americane. De atunci, escadrila „a continuat să efectueze zboruri şi să folosească armament ca parte a ciclului lor normal de pregătire”, a declarat Marina SUA.

Avionul de luptă F-35B, care a fost chinuit de erori tehnice şi costuri prea mari, este monitorizat de critici, inclusiv de preşedintele ales Donald Trump.

F-35 este cel mai scump avion de luptă din istorie şi costurile sale sunt prevăzute să crească chiar mai mult.

Luând în considerare serviciile de întreţinere şi alte costuri pentru F-35 pe durata de viaţă a avionului, până în 2070, analiştii au estimat că, de fapt, costurile generale ale programului vor ajunge la 1,5 trilioane de dolari.

Luna trecută, Trump a declarat că doreşte ca rivalul Boeing să găsească o alternativă mai ieftină.

F/A-18 Super hornet, care nu posedă capabilităţi stealth, este utilizat de la sfârşitul anilor 1990.

Totuşi, F-35, este lăudat pentru viteza sa, pentru capabilităţile sale de suport aerian la mică distanţă, pentru agilitatea în aer şi pentru numărul mare de senzori ce oferă piloţilor acces neegalat la informaţii.

Cu câteva săptămâni în urmă, SUA a trimis în regim de urgenţă două aparate F-35 în Israel, împreună cu Secretarul pentru Apărare, Ashton Carter. Graba cu care Tel Aviv-ul a cumpărat aparatele, primele dintr-o serie de 50 de bucăţi, are de-a face cu sistemele S-400 instalate de Rusia în Siria, care impun o zonă no-fly deasupra Siriei, unei părţi din Turcia, şi din Israel. Capabilităţile anti-radar ale modelului F35 îl fac imun la sisteme de genul S-400, permiţând Israelului să aibă posibilitatea de a lovi aerian eventuale manevre ale organizaţiei Hezbollah, susţinute de Iran şi, indirect, de Siria.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor