Marian Lupu: Mecanismele democratice de gestionare a statului nu pot exista fără societate civilă
alte articole
La 12 iunie, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a participat la şedinţa Grupului de lucru pentru elaborarea Strategiei dezvoltării societăţii civile pentru anii 2012 – 2015, convocată de către Liliana Palihovici, vicepreşedinte al Parlamentului.
În cadrul şedinţei, membrii grupului, responsabilii de cooperarea cu societatea civilă din Parlament şi Guvern, precum şi reprezentanţii organizaţiilor societăţii civile au prezentat informaţii despre procesul de elaborare a Strategiei. Coordonatorii celor trei subgrupuri formate anterior au abordat subiecte ce ţin de consolidarea cadrului de participare a societăţii civile în monitorizarea şi implementarea politicilor publice, asigurarea durabilităţii financiare a organizaţiilor societăţii civile şi mecanismele de reglementare fiscală, participarea civică.
Vicepreşedintele Parlamentului, Liliana Palihovici, a menţionat că în urma unor eforturi conjugate ale reprezentanţilor instituţiilor abilitate de stat şi a celor din societatea civilă, s-a reuşit definitivarea proiectului Strategiei societăţii civile pentru anii 2012 – 2015. Liliana Palihovici a specificat că s-a muncit mult la proiect şi au fost discuţii aprinse pe unele dimensiuni, precum durabilitatea financiară a organizaţiilor neguvernamentale. Dânsa a opinat în favoarea susţinerii de către stat a sectorului asociativ, dar a specificat în context că este nevoie de mai multă transparenţă în procesul de interacţiune dintre ONG-uri şi structurile abilitate ale statului.
În cadrul şedinţei, Preşedintele Parlamentului Marian Lupu a menţionat că, pornind de la obiectivul strategic al integrării europene a Republicii Moldova, mecanismele democratice de gestionare a statului nu pot exista fără societate civilă. Marian Lupu a relevat că statul trebuie să susţină financiar sectorul asociativ, dar urmează a fi identificate mecanismele adecvate. Cu referinţă la solicitările de a direcţiona două la sută din venit pentru sectorul asociativ, Preşedintele Parlamentului a opinat ca aceasta să fie o opţiune deliberată şi, plus de aceasta, să fie studiate minuţios toate aspectele finanţării ONG-urilor din surse interne.
Procesul de elaborare a Strategiei Dezvoltării Societăţii Civile pentru anii 2012 – 2015 a fost iniţiat la 29 decembrie 2011 în cadrul reuniunii pentru crearea grupului de lucru intersectorial privind elaborarea Strategiei, organizată de Parlamentul Republicii Moldova în parteneriat cu membrii Consiliului Naţional al ONG-urilor din Moldova. Elaborarea Strategiei Dezvoltării Societăţii Civile pentru anii 2012 – 2015 se desfăşoară cu suportul USAID.