Preşedintele Parlamentului a avut o întrevedere cu Şeful Misiunii FMI

La 10 mai 2012 Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut o întrevedere cu Nikolay Gueorguiev, Şef al Misiunii Fondului Monetar Internaţional, şi Tokhir Mirzoev, Reprezentant permanent al FMI în Republica Moldova, informează Secţia Relaţii cu mass-media a Parlamentului. În cadrul dialogului au fost analizate evoluţiile actuale din economia republicii şi perspectivele dezvoltării economice până la sfârşitul anului curent, politicile macroeconomice, precum şi aspectul legislativ al realizării Programului de asistenţă a Republicii Moldova cu FMI până la începutul anului 2013.
Tatiana Chiriac
12.05.2012

La 10 mai 2012 Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut o întrevedere cu Nikolay Gueorguiev, Şef al Misiunii Fondului Monetar Internaţional, şi Tokhir Mirzoev, Reprezentant permanent al FMI în Republica Moldova, informează Secţia Relaţii cu mass-media a Parlamentului.

În cadrul dialogului au fost analizate evoluţiile actuale din economia republicii şi perspectivele dezvoltării economice până la sfârşitul anului curent, politicile macroeconomice, precum şi aspectul legislativ al realizării Programului de asistenţă a Republicii Moldova cu FMI până la începutul anului 2013.

Marian Lupu a făcut o trecere în revistă a agendei Parlamentului sub aspectul adoptării proiectelor de acte legislative înaintate de Guvern în corespundere cu Memorandumul semnat de autorităţile Republicii Moldova cu FMI.

Preşedintele Legislativului a menţionat faptul că Parlamentul acordă o atenţie prioritară politicii bugetar-fiscale. Marian Lupu a informat oficialul FMI că actualmente se află în stadiu de elaborare politica bugetar-fiscală pe termen mediu. În luna iulie 2012 Parlamentul urmează să adopte proiectul de lege privind politica bugetar fiscală pe anul 2013.

”Constat că avem viziuni comune cu FMI asupra dezvoltării sistemului bancar din Republica Moldova, precum şi a sectorului real al economiei”, a mai spus Preşedintele Parlamentului.

Totodată, Marian Lupu a specificat că reformele economice demarate nu trebuie să aibă impact negativ asupra rezolvării problemelor de ordin social.

Nikolay Gueorguiev a estimat că în ultimii doi ani Republica Moldova a înregistrat progrese mari în implementarea reformelor economice şi dezvoltarea economiei în ansamblu. În rezultat, potrivit oficialului FMI, s-a obţinut o creştere economică în condiţiile situaţiei economice nefavorabile din regiune.

Şeful Misiunii FMI a apreciat rolul Parlamentului în consolidarea politicii bugetar fiscale a statului.

Nikolay Gueorguiev a precizat că consultările bianuale ale Misiunii FMI cu autorităţile şi societatea civilă din Republica Moldova sunt benefice pentru perspectivele dezvoltării economice şi politicilor macroeconomice din republica noastră.

Preşedintele Legislativului a ţinut să accentueze că întâlnirile periodice ale conducerii Parlamentului cu reprezentanţii FMI sunt foarte utile. ”Aceste întâlniri ne ajută să ajungem la un numitor comun, să avem viziuni comune asupra perspectivelor dezvoltării economice a Republicii Moldova”, a spus Marian Lupu.

Programul Moldovei cu FMI este preconizat pentru o perioadă pe trei ani şi a fost aprobat la 29 ianuarie 2010. El este susţinut de un credit în valoare totală de 369,6 milioane de drepturi speciale de tragere (DST), din care 270 milioane de DST (circa 415 milioane de dolari S.U.A.) au fost deja debursate.

 

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor