Marea fuziune a dreptei şi prezidenţiabilii PNL

Revenirea spectaculoasă a lui Antonescu va complica ecuaţia de putere în PNL, unde va începe lupta între susţinătorii celor doi prezidenţiabili. Uluitoare este însă rapiditatea cu care liberalii au trecut la PPE şi cu care se avansează în fuziunea cu PDL. Democraţia internă pare suspendată în cele două partide, deciziile importante fiind luate de oamenii de la vârf, preocupaţi doar de viitorul lor politic personal.

Se spune că o minune durează trei zile. În cazul lui Crin Antonescu, miracolul anunţului că nu va mai candida la prezidenţiale a durat o lună. Cei care l-au lăudat pe fostul preşedinte al PNL pentru gestul său de onoare, de asumare a răspunderii pentru un eşec electoral, s-au grăbit şi s-au înşelat. N-a fost vorba nici de un precedent de bun-simţ şi decenţă în politică, exemplu pentru alţi lideri din România, şi nici despre o mişcare altruistă, prin care acesta a pus binele partidului deasupra interesului personal. Pur şi simplu, aşa cum scriam la vremea respectivă, Crin Antonescu a fost lăsat în offside de Klaus Iohannis, care i-a provocat demisia şi anunţul de retragere. Iar acum contraatacă.

La Congresul PNL, Klaus Iohannis s-a crezut deja cu sacii în căruţă şi a anunţat triumfător fuziunea cu PDL, cu păstrarea numelui PNL, deci o absorbţie a acestuia, şi intrarea în PPE. Dar când a vrut să se proclame candidatul unic al PNL, adepţii lui Antonescu au început să vocifereze. A ieşit la rampă seniorul Mircea Quintus, care a întrebat dacă mai este vreun prezidenţiabil în sală. Iar Crin Antonescu a revenit năucitor asupra deciziei de a nu mai candida şi a reuşit să-l facă pe Iohannis să bată în retragere. Antonescu îşi motivează acum răzgândirea prin faptul că este „important ca partidul să-l aleagă pe candidatul cu cele mai multe şanse”. Un argument fals din moment ce toate sondajele arată că Iohannis este cel mai bine poziţionat pentru a fi contracandidatul lui Ponta la prezidenţiale.

În plus, Antonescu se comportă ca şi cum candidatura sa ar fi devenit deodată digerabilă din perspectiva fuziunii PDL-PNL şi a unificării dreptei. Oricât îşi nuanţează fostul aliat al lui Ponta declaraţiile legate de lovitura de stat din 2012, nu le va fi uşor liberalilor şi democrat-liberalilor să vândă electoratului o construcţie făcută pe repede înainte, improvizată, care aduce laolaltă foşti miniştri penali, oameni care au atacat justiţia şi statul de drept şi în general politicieni care până mai ieri se împroşcau cu acuze grave. Faptul că astăzi îi vedem pupându-se de dragul puterii nu este de natură a creşte încrederea în ei. Monica Macovei punea problema foarte tranşant zilele trecute, întrebând dacă atacarea şi blocarea justiţiei, colaborarea cu Securitatea, membri condamnaţi penal menţinuţi în partid sunt cumva „tradiţia”, „identitatea” şi „valorile imuabile” la care PNL nu renunţă.

Mai mult, zilele acestea se aud critici şi din PDL şi PNL faţă de modul în care a fost impusă fuziunea de sus în jos. Cezar Preda şi alţi lideri democrat-liberali au respins absorbţia într-un mare PNL. Cătălin Predoiu, lăsat în offside de propriul şef Vasile Blaga, este şi el nemulţumit şi încă mai speră la o nominalizare la care nu mai are însă nicio şansă. În acest context dificil, Antonescu revine în forţă în PNL şi în lupta pentru nominalizarea pentru postul de candidat al dreptei unificate, ca şi cum contextul s-ar fi schimbat.

Ei bine, acesta nu s-a schimbat. Pedeliştii care critică înghiţirea PDL de către PNL nu vor fi mai favorabili unei candidaturi a lui Crin Antonescu, iar noii aliaţi ai lui Iohannis din PNL nu pot risca o revenire a taberei Antonescu la putere în partid.

Antonescu şi-a motivat la Realitatea TV revenirea asupra deciziei de a nu candida, acuzând „speculaţiile mizerabile făcute cum că m-aş fi înţeles cu Băsescu să mă retrag sau că aş fi fost şantajat să mă retrag. Sau, la fel de neadevărat, că din afara ţării, din America, Germania, Australia sau din Groenlanda, ar fi existat presiuni, ceea ce nu e deloc adevărat, faptul că şi după retragerea mea anunţul meu nu a fost de natură să nască un consens în partid în jurul lui Klaus Iohannis şi trebuie să spun, insistenţa multor oameni din partid şi din afară în legătură cu menţinerea mea ca ipoteză". Cu alte cuvinte, ca să-şi combată adversarii şi să ajute la păstrarea unităţii PNL, a decis să se sacrifice şi să candideze.

„Eu nu m-am răzgândit, eu am nuanţat o decizie. Dacă nu exista episodul din congres în care pur şi simplu să mi se solicite de către o parte din colegi această candidatură, nu mi-aş fi anunţat-o. Dacă domnul Iohannis supunea la vot rezoluţia 'Klaus Iohannis candidatul PNL-ului', eu nu propuneam o altă rezoluţie, dacă ea se vota, nu aveam decât să o susţin şi mergeam înainte”, a mai spus Antonescu. Declaraţia denotă o doză mare de ipocrizie şi demonstrează încă o dată că retragerea lui Antonescu a fost forţată, nu dorită. El încearcă acum să forţeze mâna lui Iohannis pentru ca acesta să-l numească totuşi candidatul PNL, urmând să-i promită în schimb funcţia de premier într-un guvern ipotetic viitor.

În acest scop a ieşit la rampă deputatul PNL Radu Zlaţi, unul dintre oamenii lui Antonescu, care i-a adresat o scrisoare deschisă lui Iohannis, cerându-i să renunţe la candidatura pentru Cotroceni. El l-a avertizat pe noul preşedinte al PNL să nu se încreadă în tabăra anti-Antonescu din PNL, care ar dori să-i speculeze dorinţa de a ajunge preşedinte pentru a scăpa de el. Aceasta a fost o încercare de a-l izola pe Iohannis de noua sa bază de susţinere în partid şi de a-l aduce în tabăra celor rămaşi fideli lui Antonescu.

Deputatul nu se opreşte aici, ci încearcă să-l intimideze pe noul lider al PNL şi să apeleze la recunoştinţa pe care neamţul ar trebui s-o aibă pentru Antonescu, care i-a lăsat partidul la cheie.

Antonescu se comportă ca şi cum candidatura sa ar fi devenit deodată digerabilă din perspectiva fuziunii PDL-PNL şi a unificării dreptei. Oricât îşi nuanţează fostul aliat al lui Ponta declaraţiile legate de lovitura de stat din 2012, nu le va fi uşor liberalilor şi democrat-liberalilor să vândă electoratului o construcţie făcută pe repede înainte

Este puţin probabil însă ca Iohannis să renunţe la luptă. Scaunul său într-un PNL măcinat de conflicte poate fi ameninţat, pe când funcţia de la Cotroceni i-ar da avantaje mai mari. Dacă iese din cursă ca „dragă Stolo” nu va ajunge niciodată un lider puternic.

La Congres noul lider al PNL n-a dat însă un semnal de putere, ci de slăbiciune, încercând să-şi asigure fidelizarea cât mai multor lideri prin numirea a nu mai puţin de 31 de vicepreşedinţi. E adevărat că oamenii care-l susţin – fostul ministru Teodor Atanasiu, Ludovic Orban sau Marian Petrache - au strâns cele mai multe voturi, dar nici apropiaţii lui Antonescu nu stau degeaba, ci sunt implicaţi în alegerea institutelor de sondare a opiniei publice care vor stabili prezidenţiabilul PNL.

Schimbări pe repede înainte

Dincolo de lupta pentru putere din PNL, este absolut uluitoare rapiditatea cu care PNL şi PDL trec peste principii şi convingeri, chiar şi pentru politica românească. Liberalii au fost scoşi peste noapte, după alegeri, din familia politică a liberalilor europeni şi integraţi în cea a popularilor europeni. N-au fost mari probleme de doctrină, de principii. Oamenii n-au prea protestat. Rezoluţia propusă liberalilor la lucrările Congresului PNL privind afilierea partidului la grupul popularilor-europeni din Parlamentul European a fost votată aproape în bloc de participanţi. Împotriva acestei rezoluţii, din cei 1.519 delegaţi prezenţi la congres, s-au pronunţat doar trei. Şi fuziunea cu PDL a fost aprobată cu doar şase voturi împotrivă şi patru abţineri.

Antonescu şi-a impus decizia pentru ca soţia sa să primească un post de vicepreşedinte la PPE, iar partidul a acceptat fără să clipească schimbarea. Nemulţumiţii au demisionat. Rămâne doar Norica Nicolai, care este ultragiată că în PPE nu va mai putea vota rapoarte precum Estrela, Zuber şi Lunacek, susţinute de fiecare dată de europarlamentarii ALDE.

Democraţia internă şi deciziile impuse de jos în sus sunt la mare cinste şi-n PDL. Cătălin Predoiu, Cezar Preda şi Ioan Oltean susţin că ei nu ştiu ce mandat are Iohannis să anunţe că noul partid rezultat din fuziune se va numi PNL. Vasile Blaga, care se pare că nu i-a consultat la ultimele decizii, se arată dispus să meargă până la capăt cu fuziunea, indiferent de nemulţumiri, pentru a obţine poate un post de prim-vicepreşedinte.

În acest context, marea fuziune a dreptei arată ca un proiect al micilor interese personale şi nu ca un proiect orientat către cetăţeni. El este menit să salveze lideri politici expiraţi, nu să ofere o alternativă credibilă cetăţenilor nemulţumiţi de guvernul Ponta.