Marcel Ciolacu: "Nu trebuie să alegem între UE şi SUA. E o greşeală imensă de abordare"

Marcel Ciolacu (Captură video)
Loredana Diacu
24.02.2025

Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni, că ar fi „o greşeală de abordare a politicii externe a României” ca Bucureştiul să aleagă între Statele Unite şi Uniunea Europeană.

„Nu putem vorbi de o pace durabilă, nu conjuncturală, fără implicarea partenerului strategic al României, SUA. Este normal să fie o poziţionare între SUA şi Europa, pentru că face parte dintr-un mecanism. Sunt convins că în perioada următoare vom vedea că abordările de fapt sunt comune.

Sunt două rezoluţii propuse, două rezoluţii ale SUA în Consiliul de Securitate, o rezoluţie pe care o propune UE în plenul Adunării Generale ONU. România, cred eu, va trebui ambele rezoluţii să le susţină, pentru că spun acelaşi lucru.

Suntem într-un moment de negocieri şi a lua partea unora sau altora e greşeală, e o greşeală de abordare a politicii externe a României. Suntem într-un moment de repoziţionări, negocieri şi, în acest moment, a intra şi a lua partea unora sau altora este o greşeală, este o greşeală de abordare a politicii externe a României”, a declarat Marcel Ciolacu, răspunzând la întrebările presei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor