Maramureş: Agroturismul - în declin

Pensiune agroturistica din Maramures. (carta.ro)
Epoch Times România
17.07.2009

Pensiunile rurale, dar şi cele urbane din Maramureş au înregistrat solicitări foarte puţine în luna iunie, dar şi pentru iulie şi august, considerată perioadă de vârf în turism.

Operatorii din agroturism cred că actuala criză economică i-a îndepărtat atât pe turiştii români, cât şi pe cei străini de satele unde obişnuiau să-şi petreacă vacanţa.

Ioana Pop, proprietara unei pensiuni din localitatea Şieu, a arătat că, în comparaţie cu aceiaşi perioadă a anului trecut, numărul solicitărilor pentru cazare şi cel al rezervărilor s-au redus la jumătate.

"E cea mai dificilă vară din punct de vedere turistic. Deşi am redus preţurile, pentru a nu pierde clienţii statornici, am realizat că foarte mulţi iubitori de vacanţe l-a sat au renunţat din cauza lipsei banilor şi a altor obligaţii pe care trebuie să le onoreze. Sperăm ca măcar de sărbătorile de iarnă să avem parte de clienţi" - a spus Ioana Pop.

În judeţul Maramureş sunt 440 de pensiuni agroturistice, moteluri şi hoteluri. Majoritatea pensiunilor agroturistice funcţionează în satele aşezate de-a lungul Văii Izei şi Văii Vişeului, precum şi în satele de la poalele Munţilor Rodnei şi Gutâiului.

La rândul său, directoarea Maramureş Info Turism, Ioana Tripon, consideră că scăderea interesului pentru o vacanţă la sat a fost determinată de criza economică. Aceasta i-ar fi determinat pe turiştii clasici să renunţe fie din cauza costurilor de transport, fie din cauza reaşezării priorităţilor financiare personale.

"Există totuşi o categorie de turişti, îndeosebi cei cu un anume statut social, care vin anual în Maramureş, atât pe timpul verii, cât şi în perioada sărbătorilor de iarnă. Surprinzător, turismul rural a atras şi numeroşi oameni, îndeosebi familişti, cu venituri modeste, care veneau în fiecare vară, cel puţin şase zile, într-o pensiune rurală. Se pare că aceştia sunt clienţii pe care pensiunile i-au pierdut" - a declarat Ioana Tripon.

Pensiunile agroturistice din Maramureş oferă un pachet complet de servicii, care include, pe lângă cazare şi masă, excursii pe munte, vizitarea unor muzee şi lăcaşe de cult.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor